„Gigi e un om curat”

20 Dec. 2008, 12:05 Liga 2
„Gigi** e un om curat

Actual secund la Chiajna, fosta glorie a Stelei, Adrian Bumbescu este de părere că fotbalul din Chiajna va progresa foarte mult în viitorul apropiat. Acesta este de părere că locul pe care-l ocupă momentan în campionat este unul mincinos, iar greșelile au fost cauzate de plecările masive de jucători din vară și lipsa omogenității. Pariul lui “Bumbi” pentru retur este juniorul Sabin Ruse , pe care-l vede ca pe un viitor lider al echipei. Fosta mare glorie a Stelei, speră ca echipa sa de suflet să iasă bine din scandalul care este târâtă acum.

 

De ce ați apărut așa de tarziu în fotbalul de performanță ca antrenor?

Asta e soarta oricărui antrenor. Mi-a plăcut dintotdeauna să lucrez cu copii. Consider că orice antrenor care se respectă pornește de jos așa cum am făcut eu. Cred că am făcut treabă bună la Steaua. Am câștigat trei ani la rând campionatul la republicani, dar directorul executiv de la acea vreme, nu dau nume, s-a săturat de mine. Decizia a fost a mea când am plecat de la Steaua.

 

Cine v-a propulsat la Chiajna?

Domnul președinte Minea, cu care sunt prieten de zece ani. Mi-a propus un proiect de viitor pe care l-am acceptat imediat. Am tranformat Chiajna dintr-o formație de liga a patra într-una care își dorește promovarea în prima Ligă.

 

Care a fost diferența dintre Liță Dumitru și Bolborea?

Nu-mi place să vorbesc despre asta. Amândoi sunt prietenii mei. Acum lucrez cu Mitică și diferența e că am luat echipa de la zero puncte și am acum are douăzeci.

 

Echipa a avut un parcurs mediocru față de sezonul trecut. Cărui fapt se datorează acest lucru?

Ne-a plecat toată echipa în vară.Așa e când îți pleacă nucleul. Anul acesta n-am avut omogenitate și s-a văzut în rezultate.

 

Care au fost jucătorii cheie în revenirea echipei?

Ciolcă, Oae, Bălașa și Diniță au dus tot greul echipei. Vă spun că noua minune de la Chiajna va fi Sabin Ruse, care e considerat o mare speranță.

 

Ce părere aveți despre scandalul convorbirilor de la Steaua?

Sper ca totul să se rezolve cu bine. Săptămâna trecută am trecut pe la Gigi și părea foarte liniștit. El e un om curat și nu cred că e implicat în toată tevatura asta. Sunt prieten cu el de douăzeci de ani și-l cunosc destul de bine.

 

Articol scris de Cosmin Scarlat

20 Dec. 2008, 12:05 Liga 2
Pe aceeași temă