Steaua lui Bumbescu încurcă Chiajna

Florin ALBOIU 16 Oct. 2010, 17:35 Campionat

Concordia Chiajna s-a deplasat în această dimineață în Ghencea
pentru a disputa jocul din etapa a opta cu Steaua II. Ilfovenii
erau clasați pe locul al doilea și nu se puteau gândi la vreun
eventual eșec. Echipa secundă a Stelei, condusă de pe tușă de
fostul antrenor al Chiajnei, Adrian Bumbescu, s-a demonstrat un
adversar puternic contra lui Trică & co., iar cu puțin noroc ar
fi putut câștiga. Finalul a fost unul cu scântei, adeverind miza
ridicată a jocului.

Nici nu au intrat bine pe teren și steliștii trec pe lângă
deschiderea scorului. Albu finalizează cu șut atacul
roș-albaștrilor și Cosic scoate aproape de linia porții. Cu
Szekely, Matei și Ionescu de la prima echipă în primul unsprezece,
echipa lui Bumbescu este mult mai periculoasă în atac. Planurile
tehnicianului puteau fi date peste cap la accidentarea lui Drăgan,
însă Lica intră repede în joc și ilfovenii nu speculează.

2
penalty-uri reclamate

Cu Trică este pe post de dirijor al atacurilor, Concordia începe
să câștige teren și are prima mare ocazie după 20 de minute. Silviu
Pană trage din întoarcere, din fața careului mic, mingea îl lovește
pe Pușcaș în mână și ilfovenii cer penalty. Arbitrul lasă jocul să
continue considerând că distanța dintre cei doi jucători era prea
mică și primele scântei ies la iveală. O altă fază controverstă a
partidei are loc, de această dată, în celălalt careu. Rusu (36)
scapă singur cu Niță, portarul iese, sare, îl ia pe sus pe atacant,
însă din nou Radu Petrescu lasă jocul să continue.

Gol
anulat pentru Răduca

După pauză, Diniță forțează atacul prin introducerea lui Răduca,
însă cei ce sunt mai periculoși sunt steliștii. Ionescu (58) trage
din careu și Niță scoate greu de lângă bară. Budean (61) trece și
el pe lângă deschiderea scorului, dar Măcelaru prinde o zi mare și
scoate incredibil, spre disperarea celor 30 de fani ai Concordiei
prezenți în tribune. Introducerea în teren a lui Răduca pare
inspirată. Jucătorul Chiajnei înscrie cu capul (64) din plonjon
după o centrare a lui Trică. Golul este anulat pentru offside.

Albu
lovește

Steliștii reușesc să țină mingea mai mult și Albu (68) lovește
decisiv. Mijlocașul este angajat perfect de Andrei Ionescu și
înscrie cu un șut plasat la colțul lung. Diniță mută din nou prin
introducerea încă a unui atacant, Petrescu, în locul lui Sorin
Pană, dar jocul continuă să fie în favoarea gazdelor. Szekely
surprinde apărarea Concordiei prin incursiunile pe partea dreaptă,
în repetate rânduri, și este aproape de gol cu un șut din unghi.
Mingea trece milimetric peste vinclu.

Intrarea lui Adrian Popa (76), în locul lui Chițu, mută jocul la
poarta lui Măcelaru, dar ilfovenii se joacă cu ocaziile. Portarul
intervine de două ori la șuturile lui Petrescu și Budean, din șase
metri, și faza se termină cu un al treilea șut scos de Rusu cu
burta, de pe linia porții. Golul egalizator este din ce în ce mai
aproape.

Roșu
ia „roșu”, Budean egalează

Iulian Roșu, înlocuitorul lui Szekely, este eliminat ușor după
trei minute de la schimbare în urma unui picior ridicat la un
clinci cu Cosic, iar steliștii joacă în inferioritate, însă în
avantaj pe tabelă. Cu câteva minute mai înainte, ilfovenii au cerut
un cartonaș roșu și pentru Szekely, după ce mijlocașul stelist i-a
pus mâna în față aceluiași Cosic, însă arbitrul a arătat doar
galben. Prima fază de atac aduce și golul egalizator, Budean
învingându-l pe Măcelaru cu un șut la colțul scurt. Prea târziu
însă pentru a mai face ceva, minutele de prelungiri trec ca și cum
nu ar fi fost, iar Concordia pierde două puncte importante pentru
lupta la promovare.

Trică
sare la bătaie

În drumul spre cabine, tensiunea creată în timpul partidei putea
degenera. Trică este la un pas să-l ia la bataie pe Bumbescu pentru
că echipa sa a jucat prea bine și Concordia nu a reușit decât un
punct, însă spiritele sunt calmate de intervenția celorlați
antrenori și jucători.
Eșecul ilfovenilor poate fi observat și pe chipul lui Budean, care
la ieșirea de pe teren plângea.

Steaua II – Concordia
Chiajna 1-1

Albu (68) / Budean (89)

Steaua II: Măcelaru – Cioceanu, Mustață (cpt.),
Bejan, Drăgan (18 Lica) – Pușcaș – Szekely (83 Roșu), C. Matei, A.
Ionescu, Albu – V. Rusu (85 Lupeș)
Antrenor: Adrian Bumbescu
Eliminat: Iulian Roșu (86)

Concordia:
Fl. Niță – A. Stoica, Iencsi, Cosic, Poenaru –
V. Crețu (54 Răduca), Sorin Pană (71 A. Petrescu), Silviu Pană, M.
Chițu (76 Ad. Popa) – Trică (cpt.) – Budean
Antrenor: Bogdan Argeș Vintilă

Articol și foto de Marius
ANGHEL

Florin ALBOIU 16 Oct. 2010, 17:35 Campionat
Pe aceeași temă