Ceață densă, ger și foarte mulți nervi

Florin ALBOIU 26 Jan. 2011, 15:38 Pregătiri, amicale

Amicalul programat de dimineață, pe
sinteticul din Ghencea, între Steaua II și Viitorul Domnești, a
avut de toate, în condiții meteorologice neprielnice pentru
fotbal.

Cuplul de antrenori Liță Dumitru – Adrian Bumbescu a început
partida cu o formulă deja consacrată la echipa secundă, cu o
singură excepție. Între buturile steliste a fost trimis tânărul
portar Valentin Cojocaru, care a impresionat în campionatele de
juniori și reprezintă una dintre speranțele pentru viitor ale
roș-albaștrilor. La numai 15 ani, Cojocaru are o statură impozantă,
la cei 190 cm ai săi, însă principalele sale calități sunt calmul
de care dă dovadă și intervențiile foate sigure. Tot la capitolul
portari, rezervă la meciul de azi a fost un alt junior de
perspectivă, Ionuț Radu, în vârstă de numai 13 ani!

Pe partea cealaltă, antrenorul Alexandru Pavel a folosit, din
primul minut, patru jucători sosiți la Domnești în această iarnă.
Este vorba de portarul Ciprian Sandu (Argeșul Mihăilești),
mijlocașul Tudorel Stanciu și atacanții Adrian Sandu (revenit de la
Merei) și Daniel Nica.

Gerul i-a determinat pe jucători ambelor echipe să depună mult
efort încă de la fluierul de start, astfel că după primul sfert de
oră scorul era deja 1-1. Mai întâi, Cojocaru s-a opus deschiderii
scorului, la pătrunderea lui Nica, pentru ca peste câteva minute
gazdele să dea replica prin Albu (’10), atacantul stelist găsind
culoarul către plasa porții ilfovene. Însă, avantajul gazdelor nu a
durat mult, Adrian Sandu reușind să împingă mingea în plasă, cu
vârful bocancului, de lângă adversarul direct.

Liță
Dumitru a vrut să întrerupă meciul la pauză!

După cum începuseră ostilitățile se parea că vom asista la un
festival de goluri, dar nu a fost așa. Cele două reușite au fost
singurele ale partidei. Următorul sfert de oră a stat sub semnul
intrărilor la limita regulamentului soldate cu accidentările
steliștilor Toșca și M. Ștefan, dar și cu eliminarea unui fost
stelist, Ionuț Niculae.

Cele două bănci de rezerve au luat foc, aruncându-se acuze și
„complimente” dintr-o parte în cealalta. Liță Dumitru nu a mai
rezistat și a părăsit marginea terenului și a urmărit ultimele
minute ale reprizei din spatele porții elevilor săi. Mai mult, cu
nervii întinși la maximum, tehnicianul i-a cerut secundului său să
pună capăt partidei la pauză, considerând că limitele pentru
desfășurarea unui amical au fost depășite.

Însă, la pauză, situația s-a detensionat și partida a continuat.
Jocul a scăzut în intensitate și luciditate, mai ales că cei doi
antrenori au rulat toți jucătorii pe care i-au avut la
dispoziție.

Pentru ambele formații, acesta a fost cel de-al doilea test al
iernii. Steaua II a învins în partida precedentă cu 2-0 pe Inter
Clinceni, în timp ce ilfovenii au remizat cu CS Buftea, scor
2-2.

Steliștii își vor definitiva programul de pregătire în zilele
următoare, când vor afla unde vor pleca în cantonament.

Viitorul Domnești are deja stabilit un stagiu montan de 9 zile, la
Predeal, dedicat exclusiv acumulărilor fizice, urmând ca după
această perioadă să dispute o nouă serie de meciuri amicale.

Steaua II București (prima repriză): Cojocaru –
Mustață, Stegaru, Lupu, Toșca (Ștefan, Filip)- Năstăsie, Bejan,
Lazăr, Vătăjelu – Albu, Bâtfoi

Steaua II București (repriza a doua): Cojocaru (I.
Radu) – Lică, Stegaru, Lupu, Filip – Enache, Pușcaș, Lazăr,
Vătăjelu – I. Dumitru, Bâtfoi.

Viitorul Domnești: C. Sandu – C-tin Roșca, S.
Mihală, Vincene, D. Nicolae, Bolohan, T. Stanciu, Lădaru, A. Sandu,
I. Niculae, D. Nica. Au mai jucat: E. Voicu – D.
Marin, Coandă, C. Radu, Păuna.

articol și foto de Florin
ALBOIU

Florin ALBOIU 26 Jan. 2011, 15:38 Pregătiri, amicale
Pe aceeași temă