Gheorghe Ghiț, noul antrenor al FC Bihor Oradea, și-a început de luni, 4 noiembrie 2024, treaba la echipa nou-promovată în vară în Liga 2. Tot în vară a revenit și el la club, dar în calitate de coordonator al Academiei, după experiențe avute în ultimii ani la CSC Sânmartin, Lotul Băile Felix și Crișul Sântandrei, toate echipe bihorene din Liga 3.
Acesta a oferit prima declarație în noua postură.
Ghiț a mai condus FC Bihor, echipa falimentară, în Liga 2, ultima dată în sezonul 2013-2014 (iunie – decembrie 2013), dar și de alte două ori înainte (iulie 2010 – septembrie 2011 și aprilie – septembrie 2012), prima dată în sezonul în care clubul bihorean a bifat, sportiv, promovarea în prima ligă, însă, din motive financiare, nu a primit licenţa de participare în primul eşalon din partea Federaţiei Române de Fotbal.
În vară a revenit la FC Bihor, noul proiect, în postura de coordonator al Academiei clubului, trecerea sa de la Crișul Sântandrei având loc odată cu mai mulți conducători și jucători.
Așadar, a activat în cadrul clubului, nu este străin de echipă și poate duce mai departe munca argentinianului Gustavo Aragolaza, căruia îi ia locul după ce acesta din urmă a fost demis în urma eșecului de acasă cu Concordia Chiajna, scor 0-4.
”Noul antrenor principal al echipei FC Bihor, Gheorghe Ghiţ a condus deja în cursul zilei de luni prima şedinţă de pregătire cu jucătorii formaţiei noastre, care se pregătesc acum pentru meciul din etapa a 13-a a campionatului Ligii a II-a, joc programat sâmbătă, 9 noiembrie, în deplasare, de la ora 11, pe terenul celor de la CS Mioveni.
Gheorghe Ghiţ este tehnicianul care a condus de pe banca tehnică formaţia FC Bihor în sezonul 2010-2011, când din punct de vedere sportiv a fost obţinută promovarea în Liga I, numai că echipa nu a mai ajuns să evolueze pe prima scenă a fotbalului românesc, întrucât nu a fost obţinută licenţa de participare de la FRF, din cauza unor probleme financiare.
La nivel de seniori, Gheorghe Ghiţ a mai antrenat astfel echipa FC Bihor în sezonul 2010-2011, a pregătit echipa primele două etape şi în sezonul 2011-2012 şi a fost readus la echipă în vara lui 2013, când a rămas până la finalul turului de campionat.
Tot la nivel de seniori, tehnicianul născut la data de 14 februarie 1976 a mai pregătit echipele Liberty Salonta, CSC Sânmartin, Lotus Băile Felix şi Crişul Sântandrei, cu ultimele două reuşind să se califice în play-off-ul Ligii a III-a.
La nivel de juniori, Gheorghe Ghiţ a pregătit echipe de la cluburi precum Liberty Salonta, ACU Arad şi LPS Bihorul. De precizat însă faptul că atât cu Liberty, cât şi cu ACU Arad a reuşit să câştige titlul naţional”, a anunțat FC Bihor, luni după-amiază.
Ghiț preia FC Bihor înainte de meciul din etapa a 13-a a Ligii 2, când echipa joacă în deplasare la CS Mioveni (locul 21, ultimul, cu 5 puncte), programat sâmbătă, de la ora 11:00.
Trupa orădeană ocupă locul 16 în clasament, în acest moment, cu 11 puncte acumulate în 11 meciuri, fiind la egalitate cu Chindia, față de care are un golaveraj inferior, 10-14 față de 12-14.
”E de fiecare dată o onoare să antrenez FC Bihor, echipa fanion a județului, chiar dacă este un moment mai dificil în viaţa acestei echipe. Nu este simplu să preiei o echipă în timpul campionatului, dar sper ca toți, împreună, conducere, staff și jucători, să lucrăm eficient și să adunăm puncte până la sfârșitul acestui sezon”, a declarat Gheorghe Ghiţ, după numirea în funcţia de antrenor principal al FC Bihor.
Ghița va fi ajutat pe banca tehnică de către Cristian Oros, antrenor secund, Vlad Gheţe, antrenor cu portarii. Așadar, în afară de ”principalul” Gustavo Aragolaza și de preparatorul fizic Maurizio Miele, la FC Bihor nu mai este dorit nici Claudio Bozzini, antrenor cu portarii în stafful argentinianului demis după eșecul cu Concordia.
Foto: FC Bihor Oradea