Programul etapelor 12 și 13 din Liga 2. Opt meciuri din cele 20 vor fi televizate

Marius ANGHEL 30 Oct. 2024, 13:28 Liga 2
Programul etapelor 12 și 13 din Liga 2. Opt meciuri din cele 20 vor fi televizate

Am intrat în partea a doua a sezonului regular de Liga 2, ediția 2024-2025, iar până în pauza de iarnă mai sunt de disputat șase etape. Până atunci, campionatul va mai lua o mini-pauză peste două runde, a treia în acest sezon, pentru acțiunile echipelor naționale.

Astfel, FRF și deținătorii drepturilor tv au stabilit din timp programul pentru etapele 12 și 13.

Etapa 12 a Ligii 2 debutează vineri și se încheie marți, pe terenul liderului campionatului

Etapa 12 a rămas cu programul pe care vi l-am prezentat încă de săptămâna trecută. Șapte dintre echipe, ACSM Reșița, Ceahlăul, Unirea Ungheni, Metalul Buzău, CFC Argeș, FK Miercurea Ciuc și CS Afumați, vor juca după ce marți, miercuri sau joi au evoluat în etapa 1 din faza grupelor Cupei României.

Etaa începe vineri, 1 noiembrie, cu două meciuri, la Oradea, de la ora 14:30, și București, de la ora 18:00, sâmbătă sunt programate șase meciuri, cinci de la ora 11:00, la Câmpulung Muscel, Mioveni (cu CFC Argeș gazdă), Reșița, Dumbrăvița și Focșani, și unul de la ora 12:00, la Craiova.

Duminică, de la ora 11:00, are loc Metalul Buzău – CSC Șelimbăr, iar marți, de la ora 17:00, se joacă ultimul joc al rundei, între liderul FK Miercurea Ciuc și CSM Slatina.

Patru dintre partide vor fi televizate, cele de la Oradea, București, Craiova și Miercurea Ciuc, iar uneia îi va fi asigurată transmisia în direct de către FRF, pe platforma sa, cea de la Reșița.

După etapa a 13-a, campionatul Ligii 2 intră în a treia pauză în acest sezon, pentru acțiunile echipelor naționale

Etapa 13 va începe încă de joi, 7 noiembrie, de la ora 14:00, când este programată partida de la Cisnădie.

Vineri nu este stabilit niciun meci, ci sâmbătă, 9 noiembrie, toate de la ora 11:00, la Mioveni (cu CS Mioveni gazdă), Hunedoara, Târgoviște, Ungheni, Afumați și Voluntari.

Duminică, 10 noiembrie, de la ora 11:00, se dispută CSM Slatina – FCU Craiova.

Metaloglobus – Steaua va avea o oră de start de ignorat suporterii! Se va luca luni, 11 noiembrie, de la ora 14:00!

Etapa se va încheia după desfășurarea jocului Concordia – FK Miercurea Ciuc, stabilit pentru marți, 12 noiembrie, de la ora 19:30.

  • Așa cum v-am obișnuit, toate jocurile vor putea fi urmărite în format LIVE-TEXT pe Liga2.ro.

CLASAMENT Liga 2 și al golgheterilor

Program etapa 12 Liga 2, sezon 2024-2025:

vineri, 1 noiembrie, ora 14:30
FC Bihor Oradea – Concordia Chiajna tv

vineri, 1 noiembrie, ora 18:00
Steaua Bucureşti – Corvinul Hunedoara tv

sâmbătă, 2 noiembrie 2024, ora 11:00
AFC Câmpulung Muscel – CS Afumaţi
Campionii FC Argeş – Unirea Ungheni
ACSM Reşiţa – Chindia Târgovişte – FRF.tv
CSC Dumbrăviţa – Metaloglobus Bucureşti
CSM Focşani – CS Mioveni
FC Voluntari stă, deoarece ar fi trebuit să joace cu Viitorul Pandurii Târgu Jiu, exclusă din campionat după 10 etape.

sâmbătă, 2 noiembrie 2024, ora 12:00
FCU Craiova – Ceahlăul Piatra Neamţtv

duminică, 3 noiembrie 2024, ora 11:00
Metalul Buzău – CSC Şelimbăr

marți, 5 noiembrie 2024, ora 17:00
FK Miercurea Ciuc – CSM Slatina tv

Program etapa 13 Liga 2, sezon 2024-2025:

joi, 7 noiembrie 2024, ora 14:00
CSC Şelimbăr – ACSM Reşiţa – tv

sâmbătă, 9 noiembrie 2024, ora 11:00
CS Mioveni – FC Bihor Oradea
Corvinul Hunedoara – CSM Focşani – FRF.tv
Chindia Târgovişte – CSC Dumbrăviţa
Unirea Ungheni – Metalul Buzău
CS Afumaţi – Campionii FC Argeş
FC Voluntari – AFC Câmpulung Muscel
Ceahlăul Piatra Neamţ stă, deoarece ar fi trebuit să joace cu Viitorul Pandurii Târgu Jiu, exclusă din campionat după 10 etape.

duminică, 10 noiembrie 2024, ora 11:00
CSM Slatina – FCU Craiova – tv

luni, 11 noiembrie 2024, ora 14:00
Metaloglobus Bucureşti – Steaua Bucureşti – tv

marți, 12 noiembrie 2024, ora 19:30
Concordia Chiajna – FK Miercurea Ciuc – tv

CLASAMENT Liga 2 și al golgheterilor

Foto: Răzvan Păsărică / Sport Pictures

Marius ANGHEL 30 Oct. 2024, 13:28 Liga 2
Pe aceeași temă