Gabriel Vașvari revine în SuperLigă cu Poli Iași, după un an de absență. Mijlocașul a dezvăluit momentele cheie ale sezonului pentru echipa moldoveană și ce obiectiv personal are pentru campionatul următor

Narcis POHOAȚĂ 18 May. 2023, 16:41 Liga 2

După nouă sezoane consecutive petrecute în prima ligă, cu FC Botoșani, ACS Poli Timișoara și Sepsi OSK Sfântu Gheorghe, Gabriel Vașvari a schimbat în vara anului trecut eșalonul și a ajuns în Copou, pentru a pune umărul la promovarea Politehnicii Iași.

Și a reușit să revină în SuperLigă după doar un sezon de Liga 2, contribuind la succesul Iașiului atât prin experiența sa, cât și prin cele 6 goluri marcate, cinci dintre ele din penalty.

Gabriel Vașvari: ”Avem un vestiar foarte unit și cred că asta a făcut diferența în multe momente”

Fotbalistul în vârstă de 36 de ani a vorbit despre sezonul actual și spune că unitatea grupului a contat în multe momente.

”E o promovare frumoasă, pe care mi-am dorit-o de când am venit la Iași, în vară. Am și spus atunci când am ajuns la Poli că pentru asta am venit, cu gândul de a promova. Nu a fost ușor, chiar dacă acum, la final, s-ar spune că a fost mai ușor decât credea toată lumea. Pe lângă promovare, este și o satisfacție că am reușit să terminăm pe primul loc. Am mai reușit o promovare cu FC Botoșani în prima ligă, tot de pe primul loc, aceasta este a doua pentru mine. Ne așteptam ca începutul de campionat să fie mai greu, pentru că s-au schimbat cred 90 la sută din jucători față de campionatul anterior, dar pe parcurs știam ce calitate avem în vestiar și eram convins că vom reuși să promovăm”, a declarat Gabriel Vașvari, care este convins că Iașiul poate face o figură frumoasă în SuperLigă: ”Sunt bucuros că revin din nou pe prima scenă și sunt convins că vom face o figură frumoasă. Ne așteaptă un sezon mult mai dificil, pentru că întâlnim echipe puternice. Sunt multe formații de tradiție, care au investit foarte mulți bani, au jucători de calitate și va fi foarte greu. Dar eu știu ce avem în vestiar, ce pregătim și sunt convins că vom face față. Avem un vestiar foarte unit și cred că asta a făcut diferența în multe momente. Abia aștept să joc din nou în prima ligă, aștept și duelurile cu fostele mele echipe FC Botoșani și Sepsi. Mi-au rămas mulți prieteni acolo, oameni dragi mie, sunt oameni din club cu care țin legătura. La Botoșani au fost zece ani, la Sepsi patru ani și nu pot trece peste acele perioade. Va fi foarte greu, știu ce înseamnă să începi din postura de nou promovată, toate echipele vor veni să te bată, dar sunt convins că vor avea meciuri foarte grele împotriva noastră.”

Momentele cheie ale sezonului în opinia lui Vașvari

Experimentatul mijlocaș al Iașiului a explicat care au fost momentele decisive pentru gruparea din Copou în sezonul care se va încheia duminică.

În opinia sa, victoriile cu Dinamo, atât cea din sezonul regular (1-0 acasă), cât și cea din turul play-off-ului (3-1 în deplasare), au fost extrem de importante. De asemenea, cruciale au fost și cele trei victorii obținute în ultimele meciuri din sezonul regular, la început de an, cu Șelimbăr, Poli Timișoara și Progresul Spartac. Cele nouă puncte obținute au făcut ca Iașiul să intre în play-off cu un avans considerabil față de urmăritoare.

Fotbalistul care va împlini 37 de ani în luna noiembrie a vorbit și despre cel mai slab meci al Iașiului: ”La Ripensia a fost cel mai slab meci al nostru. Am pierdut cu 3-2, după ce gazdele au condus cu 3-0. Am jucat slab în fața unei echipe care a ajuns să retrogradeze, dar se mai întâmplă și accidente.”

”În sezonul regular cred că victoria cu Dinamo a contat foarte mult, acel 1-0 din Copou. Iar după vacanța de iarnă cele trei etape rămase din sezonul regular. Am obținut trei victorii și am intrat cu un avans destul de mare în play-off. Iar în play-off, cred că victoria de la Dinamo a fost foarte importantă”, a explicat Vașvari.

Ghinion teribil! S-a accidentat la un antrenament, după ce un coleg i-a căzut pe picior

Mijlocașul Iașiului nu a mai jucat din turul play-off-ului, ultima prezență pe teren fiind în meciul cu Buzăul, de pe teren propriu, scor 1-1. S-a accidentat chiar înaintea partidei cu Steaua, când a avut ghinionul ca un coleg să-i cadă peste picior, la un antrenament.

”Înainte de meciul cu Steaua am suferit o accidentare la antrenament, un coleg mi-a căzut pe picior și am avut o mică ruptură. Recuperarea a decurs bine, sunt într-o proporție mare refăcut, dar nu știu dacă voi juca cu Dinamo, în ultima etapă”, a mai spus Gabriel Vașvari.

”Poarta se face de handbal când ești față în față cu portarul, la penalty”

Acesta a marcat cinci goluri din penalty în acest sezon, iar în întreaga carieră a înscris de 28 de ori de la punctul cu var: ”Am două penalty-uri ratate la Liga 1, se mai întâmplă să mai și ratezi, dar am înscris 28 de goluri în prima ligă din penalty, Și să știți că nu e atât de ușor de executat, pe cât pare. Sunt jucători mari care mai ratează. Trebuie să ai stăpânire. La cât de mare se vede poarta, când ești cu portarul față în față poarta se face de handbal.”

Obiectivul personal în sezonul viitor

Fotbalistul Politehnicii, cel mai bun la testele fizice în iarnă, vrea să mai joace cel puțin un sezon. Și are o țintă personală de atins, borna celor 300 de partide în prima ligă. Mai are nevoie de 14 partide pentru a intra într-o galerie selectă a jucătorilor care au jucat de 300 de ori pe prima scenă.

”Când am ajuns la Iași am avut o înțelegere verbală cu domnul Cornel Șfaițer că va mai fi încă un an dacă promovăm. Nu am discutat, dar mai e timp. Îmi doresc să joc cu Poli în prima ligă, pentru că am pus umărul la această promovare, am muncit. Îmi doresc să-mi mai îndeplinesc un obiectiv de-al meu, mai am nevoie de 14 meciuri pentru a ajunge la cota de 300 de jocuri la Liga 1. Sunt convins că la anul voi reuși. Întotdeauna am fost atent la fiecare detaliu, fizicul mai duce și vreau să mai joc cât mă țin picioarele. Este o vorbă, de fotbal o singură dată te lași. Încă mă mai bucur de fotbal, de fiecare antrenament și vreau să o fac în continuare. Eu încă trăiesc pentru ceea ce fac, merg cu drag la stadion. Dacă nu ar mai fi această plăcere cu siguranță voi renunța. Dar încă cel puțin un an mai vreau să joc cu Poli Iași în prima ligă”, spune Vașvari.

”Vor fi și momente dificile în prima ligă, vreau ca suporterii să fie alături de echipă la greu”

Gabriel Vașvari a făcut un apel la suporteri să vină în număr cât mai mare la stadion la meciul cu Dinamo, dar și în SuperLigă. Și să susțină echipa în special în momentele grele, și după eșecuri.

”Mă bucur foarte mult că am reușit să readucem oamenii la stadion. Îi așteptăm și la meciul cu Dinamo, să ne bucurăm împreună de primirea medaliilor, a trofeului și sper să fie după un rezultat bun. Fac apel la suporteri, însă, să vină în număr cât mai mare și la meciurile din prima ligă. Cu siguranță nu vom avea acest parcurs, de 17 meciuri fără înfrângere, e foarte greu. Vor veni și eșecuri, dar atunci trebuie să fie și mai mult lângă noi, să ne susțină în momentele dificile. Noi cu siguranță vom da tot ce putem, dar vom avea nevoie și de susținerea lor”, a conchis Gabriel Vașvari.

  • 14 meciuri a bifat Gabriel Vașvari pentru Poli Iași în acest sezon de Liga 2, dintr-un număr de 28 disputate până acum de echipă. În toate a început ca titular, a purtat banderola de căpitan și a înscris 6 goluri

Foto: Dragoș Pășcăneanu (Mediafax Foto) și Politehnica Iași

https://liga2.prosport.ro/seria-1/seara-campionilor-ligii-2-politehnica-iasi-a-sarbatorit-promovarea-in-superliga-inainte-de-disputarea-ultimului-meci-din-acest-sezon-ce-obiectiv-vrea-sa-fixeze-conducerea-clubului-pentru-prima-liga-19271464

https://liga2.prosport.ro/seria-1/steaua-si-a-asigurat-matematic-locul-2-in-play-off-ul-ligii-2-dar-nu-poate-promova-cand-are-loc-ultima-etapa-si-calculele-pentru-ocuparea-pozitie-secunde-direct-promovabile-si-a-celor-doua-locuri-de-19271344

https://liga2.prosport.ro/seria-1/momente-speciale-la-dej-pentru-doi-jucatori-ai-politehnicii-iasi-cum-au-trait-diego-farcas-si-bogdan-istratie-debutul-la-formatia-moldoveana-dar-si-in-liga-2-19271214

https://liga2.prosport.ro/seria-1/cu-noua-absente-in-lot-poli-iasi-a-obtinut-un-punct-la-dej-si-a-ajuns-la-17-meciuri-fara-infrangere-leo-grozavu-putem-spune-ca-suntem-multumiti-19270979

https://liga2.prosport.ro/seria-1/viitorul-lui-gabriel-vasvari-tot-pe-gazon-mijlocasul-echipei-poli-iasi-a-inceput-scoala-de-antrenori-dar-nu-se-gandeste-inca-la-retragere-vreau-sa-am-un-punct-de-plecare-cand-ma-voi-lasa-19265531

Narcis POHOAȚĂ 18 May. 2023, 16:41 Liga 2
Pe aceeași temă