Adio, dar rămân cu tine! Gabriel Tamaș se poate întoarce la Concordia Chiajna

Andrei PASCU 20 Nov. 2023, 16:40 Liga 2
Adio, dar rămân cu tine! Gabriel Tamaș se poate întoarce la Concordia Chiajna

Gabriel Tamaș și-a anunțat retragerea din cariera de fotbalist, dar deja poate semna un contract de conducător. Chiar dacă vrea să devină antrenor, fostul fundaș a rămas aproape de Concordia Chiajna, clubul de la care s-a retras, și este posibil să fie cooptat în structurile de conducere.

Ar fi o surpriză mare, dar informația a fost confirmată de președintele clubului din Liga 2, Cristian Tănase.

Gabriel Tamaș poate fi numit pe un post de conducere la Concordia Chiajna. Reacția președintelui Cristian Tănase

În vârstă de 40 de ani, Tamaș a rămas apropiat de oamenii care decid soarta formației din Chiajna și ar putea să primească o ofertă, dar pentru o poziție de conducere. Cristian Tănase a confirmat că echipa pe care o reprezintă ar putea avea nevoie de un om cu experiența lui Tamaș, chiar dacă nu din teren, ci din ”birouri”.

Nu ar fi prima dată când Gabriel Tamaș ar deține o funcție de conducere. În perioada în care era încă jucător, când era sub contract cu FC Voluntari, el era prezentat și pe poziția de președinte a formației din Ilfov, pe care a deținut-o pentru câteva luni, iunie – august 2021.

Gabi rămâne lângă noi și, de ce nu, ar putea fi cooptat în conducerea clubului. Expertiza unui astfel de jucător este foarte importantă pentru un club ca al nostru. Este posibilă și o astfel de variantă în perioada următoare”, a spus Cristian Tănase pentru Metropola TV.

Gabriel Tamaș, în continuare activ în ”viața” echipei Concordia Chiajna

De altfel, informații despre implicarea din acest moment a lui Tamaș la Concordia Chiajna a oferit și prietenul său, Gabriel Torje. Mijlocașul, care a semnat în septembrie cu clubul pregătit de Erik Lincar, a declarat că Tamaș se ocupă, cumva, cu motivarea vestiarului și aduce, ca și până acum, un plus de experiență.

”Vine, e alături de noi, vorbește cu noi. Face parte din grupul acesta. Era un jucător valoros pentru noi și se simte oricum lipsa lui. Să joci până la 40 de ani deja este o realizare foarte mare. El, fizic, nu avea nicio problemă, a declarat-o și el. Doar psihic un mai putea.

Îmi pare rău, pentru că era un jucător foarte bun, mai ales în vestiar”, spunea Torje în urma partidei cu Campionii FC Argeș, de la începutul acestei luni, scor 1-0.

Gabriel Tamaș și-a încheiat cariera la Concordia Chiajna. Ia în calcul să devină antrenor

Gabriel Tamaș s-a retras chiar de la Concordia Chiajna, echipă cu care semnase la începutul acestui an. Anterior jucase în prima ligă, la Petrolul. În partea secundă a sezonului trecut de Liga 2, Tamaș a evoluat în toate meciurile, nouă, și a înscris un gol pentru Concordia Chiajna. În campionatul actual al ligii secunde, fundașul a jucat în nouă din totalul de 10 etape disputate în campionat de trupa din Ilfov.

De-a lungul carierei, campionul României cu FCSB (în 2015) a evoluat pentru FC Brașov, Tractorul Brașov, Dinamo, Galatasaray (Turcia), Spartak Moscova (Rusia), Celta Vigo (Spania), Auxerre (Franța), West Bromwich (Anglia), CFR Cluj, Doncaster Rovers, Watford (ambele din Anglia), FCSB, Cardiff City (Anglia), Hapoel Haifa (Israel), Astra, Universitatea Cluj, FC Voluntari, Petrolul Ploiești și Concordia Chiajna.

Gabriel Tamaș, după retragerea din fotbal: ”Vreau să continui și școala de antrenori”

Pentru naționala României, Tamaș a adunat 67 de meciuri și reușit să marcheze de trei ori. Se concentrează din acest moment pe cariera de antrenor, continuând cursurile pentru obținerea anumitor licențe, care să îi permită să activeze la orice nivel.

Am și alte planuri pe viitor și nu puteam să le fac pe ambele jucând fotbal. După cum știți, am și carnetul de antrenor, vreau să continui și școala de antrenori, vreau să fac și tot ceea ce depinde de managementul fotbalistic, ca să le am, iar, după aia, să decid (…)”, spunea Tamaș la finalul lunii trecute.

Momentan, Tamaș este parte din proiectul global ”Emorya”, o afacere cu criptomonede, unde este ambasador. Nu este singurul fost fotbalist cooptat ca ambasador în această afacere, Dan Alexa și Eric de Oliveira sunt și ei parte din proiect, pe aceeași poziție.

Concordia Chiajna, pe loc de play-off în Liga 2

Cu 20 de puncte acumulate în 13 etape, Concordia Chiajna ocupă locul 6 în clasament, cu un punct peste următoarele trei clasate, Steaua, CSM Ceahlăul și CSC Dumbrăvița (19 puncte).

În etapa a 14-a, Concordia Chiajna va juca pe teren propriu, contra Unirea Slobozia (locul 3, 27 de puncte). Acum, Concordia este la 10 puncte în spatele liderului CSC Șelimbăr.

https://liga2.prosport.ro/seria-1/viitorul-pandurii-a-remizat-cu-csm-deva-intr-un-amical-19293493

https://liga2.prosport.ro/seria-1/jucatorul-care-ii-aduce-clubului-fc-brasov-depunctari-s-a-retras-din-fotbalul-profesionist-19293467

https://liga2.prosport.ro/nationale/romania-u18-a-terminat-la-egalitate-cu-italia-u18-19293464

https://liga2.prosport.ro/nationale/romania-u19-victorie-intr-un-amical-din-spania-2-1-cu-mexic-u19-19293455

https://liga2.prosport.ro/seria-1/ce-se-va-intampla-cu-unirea-slobozia-daca-va-promova-in-superliga-19293451

https://liga2.prosport.ro/seria-1/steaua-fara-drept-de-promovare-si-in-sezonul-urmator-de-liga-2-19293447

Andrei PASCU 20 Nov. 2023, 16:40 Liga 2
Pe aceeași temă