Zilele trecute, Federaţia Română de Fotbal a decis printr-o şedinţă a Comitetului de Urgenţă, noi date care privesc depunerea documentelor pentru certificarea academiilor de copii şi juniori și au prelungit termenele deliberare ale comisiilor de specialitate în privința obținerii licențelor UEFA și a celor de Liga 1.
Până una alta, grupările din Liga a 2-a, deci și UTA, au datoria să depună dosarul de licențiere până mâine, pe 31 martie. Date fiind condițiile speciale create de epidemia de coronavirus, în acest an, Federația Română de Fotbal a creat o aplicație specială în acest sens, astfel că „oficialii” cluburilor în cauză nu mai trebuie să se prezinte personal la Casa Fotbalului.
Utiștii au lucrat în permanență la dosarul de licențiere, dar au mărit puțin ritmul în ultimele săptămâni, cu toate că federația și-a întrerupt aproape total activitatea și unele acte sau lămuriri au fost obținute cu greu dinspre București. Între timp s-a încheiat și auditul demarat la clubul UTA.
„Astăzi și mâine vom încărca în sistem toate datele necesare. Absolut toate criteriile, adică cel sportiv, juridic, financiar, legat de personal și de infrastructură au fost bifate. Sigur, s-ar putea să mai fim nevoiți să venim cu completări, în funcție de ce vor decide comisiile, iar în acest an, ținând cont de epidemia de coronavirus, am văzut că procedura s-a prelungit. În ceea ce privește stadionul de Liga 1, la acest moment nu avem datoria să oferim o soluție clară, dosarul nostru e făcut în jurul stadionului Motorul, acolo unde activăm în Liga a 2-a. Bineînțeles, în momentul promovării și cu toții sperăm ca acest moment să vină în această vară, vom fi obligați să prezentăm un stadion omologat de Liga 1, iar acesta am vrea să fie >. Important ar fi să nu se întrerupă lucrările din cauza epidemiei, căci, altfel, observăm că firma constructoare și colabotarorii săi își văd de treabă și fac progrese zi de zi. Sigur, că ne-am gândit și la variante de rezerve, care, de altfel, oricum trebuie să existe la dosar în momentul promovării, iar acestea ar fi trei, stadioanele din Sibiu, Cluj sau Turnu Severin”, a comunicat, pentru Sport Arad, Dorin Stana, directorul administrativ al clubului, cel care s-a ocupat pas cu pas de dosarul de licențiere al clubului UTA.
Într-adevăr, după depunerea până mâine seară dosarelor de licențiere de către grupările ce au șanse la promovare în prezenta ediție a Ligii a 2-a, noul calendar a Comisiei de Licențiere este următorul:
Apoi, în ceea ce privește Academia, clubul UTA are timp suplimentar de lucru, conform noilor precizări ale FRF, care: ”Dispune prelungirea tuturor termenelor prevăzute în cuprinsul Regulamentului de clasificare a academiilor de copii şi juniori care s-ar fi împlinit în interiorul stării de urgenţă (inclusiv cele privind depunerea documentaţiei de clasificare şi comunicarea Deciziei Comisiei de Apel cu privire la cererile de apel formulate de cluburile din Liga I). Stabileşte că depunerea documentaţiei de clasificare de către cluburi, precum şi comunicarea Deciziei Comisiei de Apel cu privire la cererile de apel formulate de cluburile din Liga I vor fi considerate ca fiind efectuate în termen dacă vor fi îndeplinite în maxim 5 zile de la data încetării stării de urgenţă.”
Sursa: Sport Arad