Fotbal Comuna Recea a început entuziasmant play-out-ului Ligii 2, cu 5-0 pe teren propriu cu Pandurii. În deplasare însă, maramureșenii nu mai sunt atât de viteji. Astăzi, în etapa a 2-a a Grupei A a play-out-ului, au pierdut cu 2-1 pe terenul Ripensiei.
Și la acest meci a lipsit antrenorul Florin Fabian, aflat în continuare în izolare, iar de pe bancă echipa a fost condusă de Daniel Ardelean, trecut antrenor secund.
Acum, Ripensia și Recea sunt la egalitate de puncte, fiecare cu câte 26 de puncte, și sunt pe locurile 5, respectiv 4. Golaverajul e mult superior pentru maramureșeni, dar, la final, în caz de egalitate, va conta meciul direct, deoarece nu se va juca retur în play-out.
De aceea, jocul de la Timișoara a fost foarte important, iar Ripensia e avantajată dublu după el, pe lângă cele trei puncte.
”A fost un meci de luptă între două, zic eu, foarte bune, care și-au apărat corect șansele. Și care cred eu că merită să rămână și la anul în Liga 2. Felicităm gazdele, Ripensia. Baftă mai departe. Mergem să jucăm în continuare. În ceea ce ne privește pe noi, avem câteva meciuri pe care le vom trata foarte serios. Vom merge înainte”, a declarat Daniel Ardelean.
Cel care a dat indicații la meci spune că Recea are nevoie de Florin Fabian cât mai repede pe bancă.
”Se joacă. Orice meci este foarte important. În ceea ce ne privește pe noi, se vede că ne lipsește antrenorul principal. Pe care îl așteptăm alături de noi. Știu că lucurile se vor schimba. Băieții vor lupta în continuare cum au luptat și până acum. Fiecare meci se va juca în continuare și vom face tot posibilul să rămânem în Liga 1”, a mai spus Ardelean.
În meciul de la Timișoara, de pe arena Electrica, Recea a deschis scorul în minutul 16, prin Marius Coman. Ripensia a întors însă rezultatul, câștigând cu 2-1 după reușitele lui Denis Golda (23) și Andrei Macrițchii (58).
Fotbal Comuna Recea în meciul cu Ripensia: Răilean – B. Mendoza, Oiță, Burdeț, R. Ispas (Balha 78’) – Văsălie (Bura 55’), Akhmatov (Brata 65’), Micaș (cpt.), Fica – Mărieș (Batin 78’) – M. Coman. Rezerve neutilizate: Bota – Chinde, Szecui, M. Urs, Potcoavă.
După acest rezultat, Fotbal Comuna Recea e pe locul 4 în Grupa A de play-out de Liga 2, cu 26 de puncte, la egalitate cu Ripensia (locul 5), fiindcă timișorenii au golaveraj mai slab. La final de sezon se ia ca și criteriu de departajare rezultatul direct.
Locul 5 duce la barajul de menținere în Liga 2.
Sub ele, în acest moment, în clasament, sunt CSM Slatina (18 puncte) și Pandurii Târgu Jiu (13) puncte. Gorjenii au retrogradat matematic în această etapă, după eșecul de pe teren propriu, 2-3, chiar cu Slatina.
În etapa următoare, a 3-a, intermediară, Recea joacă miercuri, 14 aprilie, de la ora 11:00, pe teren propriu cu Metaloglobus București (locul 1, 33 de puncte).
Foto: Leczki Jozsi și Sebastian Tătaru / Mediafax Foto
https://liga2.prosport.ro/seria-1/succes-important-pentru-ripensia-in-duelul-de-care-pe-care-cu-recea-cosmin-petruescu-a-fost-un-joc-castigat-in-primul-rand-cu-sufletul-dar-si-cu-mintea-19178606
https://liga2.prosport.ro/seria-1/liga-2-etapa-2-cinci-meciuri-din-play-out-se-joaca-de-la-ora-1100-cs-mioveni-fk-csikszereda-din-play-off-incepe-la-1130-19178376