Fost șef la Charlton, posibil investitor la Dinamo. A fost prezent în lojă, la meciul cu Poli, alături de Andrei Nicolescu. ”Am discutat, mă interesează, vedem ce urmează” | FOTO

Cătălin MUREȘANU 13 Mar. 2023, 15:51 Liga 2

Un nou posibil investitor la Dinamo s-a afișat, duminică, la meciul dintre Dinamo și Poli Timișoara (scor 1-1), chiar în loja lui Andrei Nicolescu și a familiei Iacob.

Curtat insistent, în trecut, pentru a finanța clubul din ”Ștefan cel Mare”, omul de afaceri Claudiu Florică este tatonat de către noii acționari pentru a se alătura proiectului Red&White.

Claudiu Florică a fost prezent, alături de Andrei Nicolescu, la meciul lui Dinamo cu Poli Timișoara  

ProSport a dezvăluit, săptămâna trecută, negocierile pe care acționarii roș-albilor le poartă cu Gheorghe Manole, cel mai important om de afaceri din județul Buzău.

Lume multă, duminică, la meciul crucial pentru Dinamo. ”Câinii”, în tentativa lor de a prinde o poziție în play-off-ul ligii secunde, au întâlnit Poli Timișoara, o rivală eternă, echipă aflată pe penultimul loc în competiție. Cu multe emoții, după un meci slab și un rezultat nefavorabil, 1-1 (cu o victorie, gazdele nu și-ar fi făcut alte socoteli) formația pregătită de Ovidiu Burcă s-a calificat în urma hazardului rezultatelor contracandidatelor.

Peste 7000 de fani au umplut arena de lângă Mănăstirea Cașin, la tribuna oficială și loje fiind prezente multe personalități, oameni de afaceri, conducători din fotbalul românesc, politicieni, diplomați, vedete, printre care: Gino Iorgulescu, Vasile Dîncu, fostul ministru de al internelor, Cristian David sau actorul Mihai Bendeac.

Oficialii lui Dinamo au stat separat, Răzvan Zăvăleanu și Claudiu Balog, șefii RTZ&Partners SPRL, au ocupat o lojă, Andrei Nicolescu, Dorin Iacob și administratorul special Vlad Iacob au stat împreună, în altă parte, în timp ce Eduard Galan, președintele programului Doar Dinamo București a preferat Tribuna VIP.

A lipsit Eugen Voicu, celălalt acționar Red&White. Din informațiile ProSport, șeful de la Certinvest este plecat din țară.

În 2019, Claudiu Florică a negociat cu Ionuț Negoiță, apoi s-a implicat la Charlton Athletic, formație din liga secundă engleză

Fotoreporterul ProSport a surprins un cadru interesant în loja din care a văzut meciul Andrei Nicolescu. Invitatul special al conducerii dinamoviste a fost, pe lângă politicieni, diplomați și oameni de afaceri din București, Claudiu Florică.

Fostul șef al clubului Regal Sport, care, în trecut, s-a asociat cu Academia Atletico Madrid, a fost implicat, în trecut, în negocieri deschise cu Ionuț Negoiță pentru a prelua clubul Dinamo. Pe la Regal Sport, printre alți juniori talentați, au trecut sau au fost formați, jucători precum Radu Drăgușin, Octavian Popescu sau Ovidiu Perianu.

Claudiu Florică, la Tribuna VIP a stadionului Arcul de Triumf, alături de Andrei Nicolescu, la meciul Dinamo – Poli Timișoara 1-1

În prezent, Florică este tatonat de noua conducere a ”câinilor” pentru a se alătura proiectului Red&White. Ultima implicare a lui Florică în fotbal este legată de echipa Estudiantes Metropolitan, formație din ligile inferioare bucureștene.

”Vreau să cumpăr clubul Dinamo de la domnul Ionuţ Negoiţă. Sunt dinamovist de când mă ştiu şi cred că pot să ajut echipa în acest moment. Despre negocieri nu vreau să vorbesc prea multe, pentru că prefer discreţia afacerii în sine. Pot să spun doar că voi fi patron singur, nu vreau să cumpăr alături de alţi afacerişti. E vorba despre o structură, o societate, care îmi aparţine. Nu voi cere un alt audit, pentru că există deja unul valabil”
Claudiu Florică, în 2019, atunci când a negociat cu Ionuț Negoiță preluarea lui Dinamo

Numele lui Claudiu Florică a fost vehiculat și mediatizat, în trecut, în ”afacerea Microsoft”, un proces DNA în care au fost implicați afaceriști și politicieni, iar posibilul acționar dinamovist a fost acuzat, alături de Dinu Pescariu, de spălare de bani. În 2020, ambii au scăpat de acest dosar, în urma intervenirii prescripției răspunderii penale.

Un alt element important legat de Claudiu Florică a fost implicarea sa, în 2020, la clubul Charlton Athletic, din liga secundă engelză, în poziția de membru al Consiliului de Administrație. După câteva luni, milionarul a renunțat la participarea sa în organigrama formației din Albion.

Claudiu Florică: ”Da! Nu ascund că am vorbit cu Andrei Nicolescu, în momentul acesta suntem la stadiul de discuții, mă interesează să investesc la Dinamo”

ProSport l-a contactat pe Claudiu Florică, iar omul de afaceri a recunoscut discuțiile cu Andrei Nicolescu.

”Da! Nu ascund că am vorbit cu Andrei Nicolescu, în momentul acesta suntem la stadiul de discuții, mă interesează să investesc la Dinamo. Dacă în momentul negocierilor cu Ionuț Negoiță am spus că vreau să conduc singur, pentru că aveam pe cineva din străinătate alături de mine, în prezent lucrurile s-au schimbat. O să vedem ce urmează”, a dezvăluit Florică pentru ProSport.

Dinamo și-a aflat astăzi programul din play-off-ul Ligii 2, iar primul meci îl va avea pe teren propriu cu Gloria Buzău, echipă în fața căreia a pierdut în sezonul regular și cu care se află la egalitate de puncte acum, înainte de începutul turneului de promovare.

Cătălin MUREȘANU 13 Mar. 2023, 15:51 Liga 2
Pe aceeași temă