Florin Fabian, debut cu egal la Fotbal Comuna Recea și revenirea ca antrenor în Liga 2. Cum a comentat rezultatul obținut cu Chiajna în ”orezărie”: ”Sunt mulțumit de atitudinea băieților, organizarea de joc, planul tactic”

Autor: Marius ANGHEL Publicat: 22 Feb. 2021, 15:53 Liga 2

Fotbal Comuna Recea a început meciurile oficiale din 2021 cu o remiză pe teren propriu, 0-0 cu Concordia Chiajna, una dintre contracandidatele în lupta pentru evitarea retrogradării. Echipa din Maramureș a rămas pe locul 16, acum cu 15 puncte, și speră la menținerea în eșalonul secund, chiar dacă reluarea activității în acest an abia a avut loc, din cauza problemelor financiare.

A fost și primul meci al echipei din Recea cu noul antrenor principal pe banca tehnică, în persoana lui Florin Fabian (46 de ani), un antrenor care s-a întors la nivelul Ligii 2 după mulți ani, unde a mai antrenat Arieșul Turda (2010–2011).

Florin Fabian speră să salveze Recea de la retrogradare: ”E provocare pe care mi-o asum și sunt genul de antrenor care nu mă dau în lături la greu”

Fotbal Comuna Recea și-a schimbat antrenorul în această iarnă, numindu-l pe Florin Fabian în locul lui Nicolae Constantin, cel care a avut rezultate bune cu echipa în partea a doua a primei părți a sezonului, însă căruia i-a expirat contractul în iarnă, iar apoi nu a mai fost readus în Maramureș și în contextul situației instabilității financiare.

Debutul lui Fabian la Recea s-a produs cu o remiză înregistrată cu Concordia Chiajna, o echipă preluată tot în această pauză de iarnă de Claudiu Niculescu.

”Revenire pe plaiuri maramureșene, unde m-am simțit bine și când am fost la FC Baia Mare, și când m-am retras din activitate ca jucător. Am venit la echipă cu gândul de a ajuta, în primul rând, a ajuta clubul, și a ajuta acești băieți tineri să progreseze și să ne atingem obiectivul.

Eu sunt pasionat de fotbal, pasionat de tot ceea ce înseamnă a ajuta pe cei tineri să progreseze, am și o școală de fotbal la Satu Mare, și din motive personale nu am intrat în circuit mai devreme, dar acum am venit pentru acești oameni inimoși care sunt la Recea, m-au rugat să vin și sper să facem o treabă bună împreună. Este o provocare pentru mine venirea la Recea, o provocare pe care mi-o asum și sunt genul de antrenor care nu mă dau în lături (n.r. – la o parte) la greu. Știți foarte bine, și la FC Baia Mare când eram și la Arieșul Turda, deci, nu mă dau în lături la greu pentru că atunci poți să-ți demonstrezi veleitățile. Nu am nimic de pierdut, am preluat o echipă la retrogradare și încerc să o salvez. Dacă vom salva echipa, dacă vom munci, meritul va fi al tuturor, nu numai al meu!”, a spus, citat de Baia Mare Sport, Florin Fabian despre preluarea echipei Fotbal Comuna Recea și obiectivul pe care îl are.

Fabian, despre meciul cu Concordia Chiajna: ”Un meci al ambiților între două echipe care sunt la retrogradare. În general, sunt mulțumit”

Condițiile de joc de la meciul Recea – Concordia Chiajna n-au fost însă cele mai bune, ba chiar îngrozitoare. Terenul de joc s-a transformat în mlaștină sau orezărie, cum remarca antrenorul ilfovenilor, Claudiu Niculescu. Acesta nu a dat vina pe organizatori, ci pe brigada de arbitri, pentru că a dat drumul partidei pe o astfel de suprafață de joc.

Și Florin Fabian a spus că meciul a avut de suferit din cauza terenului, însă așa a putut observa modul de implicare și atitudinea jucătorilor săi.

Antrenorul spune că echipa e preocupată să crească tineri jucători, însă nu spune și faptul că pentru a face acest lucru trebuie să dispui și de condiții, să plătește salarii sau, și mai important, să oferi condiții decente de joc și antrenamente.

”Astăzi am avut pe teren o echipă cu șapte jucători sub 22 de ani. Nu știu, puțină lume poate știe, pentru noi are importanță treaba asta, pentru că suntem preocupați să dezvoltăm fotbalul, să-i ajutăm și pe băieții ăștia să progreseze și să joace la un nivel superior.

Despre meci, prea multe nu se pot spune, pentru că pe un asemenea teren e greu să faci o caracterizare a jocului sau o analiză. Lucrurile sunt simple, a fost un meci de angajament, un meci al ambiților între două echipe care sunt la retrogradare și care aveau nevoie de victorie. Eu sunt mulțumit de echipă ca și organizare de joc, ca atitudine. Poate cu puțină șansă, cu puțină insistență în atac puteam să obținem victoria. În general, sunt mulțumit, atitudinea băieților, organizarea de joc, planul tactic pe care l-am impus pentru meciul ăsta l-au realizat. E vorba de adaptarea la terenul de joc, după aceea la angajamentul fizic, potențialul fizic al jucătorilor și interpretarea tactică, la urma urmei. Pe un asemenea teren trebuie să știi când să pasezi și când să joci minge lungă. Practic, e o adaptare la condițiile de joc.

Mă concentrez tot timpul pe joc, de arbitraj nu vorbesc, pentru că am avea motive să vorbim. Eu sunt mulțumit de atitudinea băieților, de organizarea de joc și de planul tactic”, a spus Fabian despre partida cu Concordia.

Mulțumit de transferuri și încrezător în îndeplinirea obiectivului dacă se continuă ”cu aceeași atitudine, organizare tactică”

Totodată, Florin Fabian a vorbit despre achizițiile făcute de echipă în această iarnă, cât și despre ceea ce urmează în primul rând în finalul sezonului regular.

”Sunt mulțumit de transferuri, de modul cum s-au integrat ei și eu zic că am adus jucători buni, care au jucat în turul campionatului, jucători de la echipe de Liga 1 sau 2, cum e Mendoza, cum e Fica, cum e Burdeț și alții, și cred că ne vor ajuta pe viitor. Coman și Oiță au fost suspendați pentru primul meci, au luat al patrulea cartonaș galben la Turris. Din nefericire, punctele se anulează, dar cartonașele nu, așa că trebuia să ne descurcăm fără ei. Eu zic că e nevoie de toți, dacă am păstrat jucătorii ăștia în lot, de toți avem nevoie.

Eu le-am transmis băieților, dacă am venit aici, și mergem la un drum, toate meciurile le jucăm la victorie. Luptăm pentru fiecare punct, luptăm pentru fiecare meci câștigat, cu aceeași atitudine, cu aceeași organizare tactică. Eu sunt convins că putem să ne atingem obiectivul. Sunt meciuri grele, sunt meciuri cu echipe care se bat pentru play-off. Mioveni acum, vine Universitatea Cluj, plecăm la Farul Constanța, dar, din punctul meu de vedere, e un campionat al Ligii 2 echilibrat și oricine poate să ia puncte dacă joacă după un anumit plan tactic în teren și, bineînțeles, ambiția are un rol, mai ales pe un asemenea teren”, a mai declarat antrenorul echipei Fotbal Comuna Recea, citat de Baia Mare Sport.

După 16 etape, Fotbal Comuna Recea ocupă locul 16, cu 15 puncte acumulate în 14 meciuri, fiind la egalitate cu Unirea Slobozia, care are un golaveraj inferior.

În sezonul regular, echipa maramureșeană mai are meciuri de disputat cu CS Mioveni (deplasare, 27 februarie, ora 11:00), Universitatea Cluj (acasă), Farul Constanţa (deplasare), CSM Reșița (acasă) și Ripensia Timișoara (deplasare).

Foto: Fotbal Comuna Recea și Baia Mare Sport

Autor: Marius ANGHEL Publicat: 22 Feb. 2021, 15:53 Liga 2
Pe aceeași temă