FK Miercurea Ciuc nu a avut șanse în fața unei formații care vrea promovarea, Concordia Chiajna. În prima etapă de Liga 2, pe teren propriu, ciucanii s-au văzut învinși la scor de neprezentare, 0-3.
Robert Ilyeș a recunoscut faptul că diferența dintre FK Miercurea Ciuc și Concordia Chiajna a fost evidentă și a remarcat faptul că trupa lui Erik Lincar chiar a meritat victoria.
FK Miercurea Ciuc a fost condusă la două goluri după primele 45 de minute, în urma reușitelor lui Andreas Burcea, din minutele 29 și 39. După pauză, din minutul 76, FK Miercurea Ciuc a rămas în 10 oameni, iar ilfovenii au profitat și au mai marcat un gol.
În minutul 76, Botond Karandi a văzut al doilea galben și a fost trimis la cabine, iar apoi, în minutul 84, Laurențiu Corbu, a punctat și a stabilit scorul final, 3-0 pentru Concordia Chiajna.
La finalul întâlnirii, la interviuri, Robert Ilyeș a recunoscut faptul că victoria obținută de Concordia Chiajna a fost meritată și că jucătorii săi trebuie să se trezească repede în urma acestui eșec dureros.
Speră ca în rundele următoare să pună în aplicare ceea ce el le cere, pentru că acest lucru nu s-a întâmplat cu Concordia Chiajna.
”O înfrângere dureroasă, în fața unei echipe mai bune. Diferența dintre cele două echipe s-a văzut pe teren. Știam că Chiajna are o mulțime de jucători cu experiență și asta s-a văzut pe teren. Am primit o palmă din care sper să ne putem ridica repede.
Jucătorii mei nu au făcut ceea ce am stabilit. S-a întâmplat invers. Primul gol l-am primit dintr-o minge pierdută după propria repunere de la margine, iar restul din greșeli individuale. Sunt supărat, dar trebuie să recunosc că am pierdut cu o echipă mult mai bună. Pe baza imaginii jocului, aceste trei goluri reprezintă diferența reală dintre cele două echipe.
(N.r. – Despre cartonașele galbene și roșii arătate) Nu am jucat atât de dur încât să merităm atât de multe cartonașe galbene. Este mai bine dacă nu comentez deciziile judiciare relevante”, a spus Robert Ilyeș, conform Szekely Sport.
Acum, după vizita formației Concordia Chiajna, FK Miercurea Ciuc va întâlni Progresul Spartac (acasă), Corvinul Hunedoara (deplasare), CSM Reşiţa (acasă) și Viitorul Pandurii (deplasare) în următoarele patru runde de Liga 2.
”Per total însă tragerea la sorți este favorabilă, întrucât primele două meciuri se pot juca acasă, și dacă reușim să câștigăm primele două jocuri, atunci echipa ar căpăta încredere, cu care ar putea progresa pas cu pas. Ne ajută tragerea la sorți și din perspectiva meciurilor cu echipele importante.
Vom întâlni acasă Chindia Târgoviște, CS Mioveni și FC Argeș”, spunea Ilyeș despre tragerea la sorți a Ligii 2, înainte de jocul cu Chajna.
Foto: FK Miercurea Ciuc
https://liga2.prosport.ro/seria-1/concordia-a-castigat-la-scor-de-neprezentare-la-miercurea-ciuc-19278983
https://liga2.prosport.ro/seria-1/start-in-noul-sezon-de-liga-2-19278853
https://liga2.prosport.ro/seria-1/dan-alexa-daramat-in-fata-jucatorilor-de-la-fc-brasov-dupa-aflarea-verdictului-tas-clubul-are-meci-miercuri-iar-daca-nu-se-prezinta-va-fi-exclus-in-ultima-liga-a-judetului-19279255
https://liga2.prosport.ro/seria-1/cs-mioveni-debuteaza-in-liga-2-contra-gloria-buzau-19279251
https://liga2.prosport.ro/seria-1/liga-2-2023-2024-fc-brasov-out-progresul-spartac-in-19279233
https://liga2.prosport.ro/seria-1/andrei-prepelita-si-gloria-buzau-debuteaza-contra-cs-mioveni-19279246
https://liga2.prosport.ro/seria-1/progresul-spartac-comunicat-dupa-ce-a-aflat-ca-va-continua-in-liga-2-alegem-sa-privim-oportunitatea-de-a-ramane-in-acest-esalon-ca-un-omagiu-19279243