:format(webp):quality(80)/https%3A%2F%2Fliga2.prosport.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2025%2F08%2Fflorin-bratu-ceahlaul-cs-dinamo-etapa-4-liga-2-1024x647.jpg)
Unul dintre derby-urile din etapa a 4-a a Ligii 2, jocul dintre FC Voluntari și Politehnica Iași, două pretendente la promovare în acest sezon, s-a încheiat nedecis, 0-0.
Duelul de pe stadionul ”Anghel Iordănescu”, la care a asistat și Anghel Iordănescu, dar și actualul selecționer Mircea Lucescu, a oferit prea puțin fotbal pentru un derby, dar mai mulți nervi, ambele formații dând impresia, cu trecerea timpului, că se mulțumesc cu punctul de pe tabelă.
Partida a fost echilibrată, cu puține ocazii notabile, cele mai clare aparținând Iașiului, în debutul reprizei secunde. Ilfovenii se pot considera însă nedreptățiți, în condițiile în care au avut un gol anulat pentru ofsaid, în prelungiri, prin Pițian, decizia fiind însă discutabilă.
Voluntariul a avut posesia în prima parte, a controlat jocul, dar fără a pune în pericol real poarta lui Jesus Fernandez. George Merloi a creat primele emoții la poarta Iașiului, în minutul 13, cu un șut de la 20 de metri, dar balonul s-a dus puțin peste transversală. Poli a reacționat târziu, spre finalul reprizei. În minutul 44, francezul Tiehi a reluat cu capul peste poarta lui Maxim, după o centrare a lui Ferhaoui, iar în prelungiri același Ferhaoui a trimis mult peste transversală, dintr-o lovitură liberă.
Ambii antrenori au făcut schimbări la pauză. Doru Andrei în locul lui Daniel Toma, la Voluntari, în timp ce Tony da Silva i-a trimis pe teren pe Ofori, debutant la Poli Iași, și pe Gligor, iar acesta din urmă a fost aproape de deschiderea scorului în două rânduri.
În minutul 49, tânărul mijlocaș de doar 18 ani împrumutat de la CFR Cluj a șutat puternic de la 20 de metri, dar portarul Maxim a respins balonul care se ducea în vinclu. Două minute mai târziu,. Ferhaoui i-așezat perfect balonul pentru șut lui Gligor, în careu, dar noul-intrat, nemarcat la 15 metri, a ratat de puțin ținta, dintr-o poziție ideală.
Jocul s-a stins după startul bun de repriză, ambele echipe preferând să un joc anost, la mijlocul terenului, fără să mai riște.
În ciuda evoluției palide, Voluntariul putea da totuși lovitura în prelungiri. Pițian a marcat în minutul 90+2, cu o execuție din careul mic, dar arbitrul a anulat golul pe motiv de ofsaid. Crișan, aflat într-o poziție discutabilă pe linia careului mic, a deviat cu capul pentru Pițian, care a introdus balonul în plasă, iar asistentul George Turcu a semnalizat ofsaid. O decizie discutabilă, ce i-a scos din minți pe cei de la Voluntari. La câteva secunde după ultimul fluier al arbitrului Burloiu, antrenorul ilfovenilor, Florin Pîrvu, turbat de furie, a sărit la brigada de arbitri, fiind cu greu ținut de elevii săi. Nici Pițian, autorul golului, nu s-a lăsat mai prejos, acuzând vehement deciziile arbitrilor.
După ce Reșița (1-2 la Steaua) și FC Bihor (1-2 la Câmpulung Muscel) au fost învinse în această rundă, Voluntariul putea rămâne singura echipă cu punctaj maxim după patru runde.
Și acest lucru s-ar fi putut întâmpla, dacă golul lui Pițian ar fi fost validat.
Voluntariul acumulează totuși 10 puncte și coboară pe locul 4, în timp ce Poli Iași se menține pe locul 8, cu 7 puncte.
Iașiul trece astfel cu brio un prim test serios al sezonului, după un eșec cu Ceahlăul și două victorii obținute în fața unor nou-promovate.
În etapa viitoare, a 5-a, Iașiul va juca în Copou cu CSM Slatina, în timp ce FC Voluntari va evolua în deplasare, cu nou-promovata din Tunari.
Până atunci, ambele echipe vor juca la mijloc de săptămână pe propriul teren, în Play-off-ul Cupei României, cu adversare din prima ligă. Poli Iași va întâlni Petrolul Ploiești, iar FC Voluntari va trebui să treacă de Csikszereda pentru a ajunge în grupe.
FC Voluntari: Al. Maxim – Gâț, Pandele, D. Toma (D. Andrei 46′), Merloi (Schieb 74′), R. Crișan, Pițian, Guțea (Alb. Călin 74′), Haită (Onișa 61′), Al. Șuteu, Nemec (Babic 61′)
Rezerve neutilizate: Chioveanu – Andreș, Rob. Petculescu, Bujor
Antrenor: Florin Pîrvu
Poli Iași: Jesus Fernandez – Opriș, Inglada, Elo, Ștefanovici – Ric. Farcaș, Ghindovean (Den. Ciobanu 84′), Hrib (Rz. Gligor 46′) – Ferhaoui (Ruben Silva 67′), Tiehi (Istratie 90+1′), Bruninho (Ofori 46′)
Rezerve neutilizate: Niga – Olaru, Șeroni, Dr. Iancu
Antrenor: Anthony da Silva
Stadion: ”Anghel Iordănescu” (Voluntari – Ilfov). Arbitru: Dorin Burloiu (Galaţi). Asistenți: Nicolae Bogdan Mociorniță (Băicoi – Prahova) și George Turcu (Bucureşti). Rezervă: Adelin Pavel (Osica de Jos – Olt). Observator arbitri: Bogdan Gheorghe (Bucureşti). Delegat joc: George Constantinescu (Slatina – Olt).
Foto: George Flușter (Mediafax Foto) și Răzvan Păsărică (Sport Pictures)