FC Ploiești rămâne fruntașă în clasament

Laurentiu Batranu, Marian Dima 21 Sep. 2008, 20:06 Liga 2

FC Ploiești a reușit să-și mențină primul loc în clasament după o victorie obținută în Regie în condiții speciale pentru echipa pregătită de Valeriu Răchită. Asta pentru că ploieștenii au avut nenumărate indisponibilități, tehnicianului lipsindu-i cel puțin jumătate de echipă. Căpitanul Cristi Vlad, mijlocașul Cataramă, fundașul stânga Florea, toți oameni de bază la FC Ploiești, au fost accidentați. Mai mult, în timpul meciului, alți doi fotbaliști au avut aceeași soartă, Brujan acuzând o accidentare mai veche, în timp ce fundașul Vodiță a picat și el la datorie în duelul cu atacanții Sportului. Chiar și așa, FC Ploiești a reușit să marcheze de două ori prin juniorul Alexe, aflat la a doua reușită în cele trei partide disputate pentru ploieșteni, și Gafița. Trupa lui Răchită este în acest moment formația cu cel mai bun atac din liga secundă, având o medie de trei goluri pe meci. „Gașca nebună” a bifat primul eșec din acest sezon chiar dacă cel puțin până la pauză a dominat partida.


"Este cea mai muncită victorie de până acum. Am fost nevoit să fac nenumărate improvizații, dar mă așteptam să câștigăm"
– Valeriu Răchită, antrenor CSM Ploiești

Laurentiu Batranu, Marian Dima 21 Sep. 2008, 20:06 Liga 2
Pe aceeași temă