S-a bucurat alături de foștii colegi

18 Jun. 2009, 20:56 Liga 2
S-a bucurat alături de foștii colegi

La sărbătoarea promovării în Ligă I, pe stadionul „Astra” a participat și unul dintre jucătorii care au evoluat câteva meciuri în turul acestui sezon, în eșalonul secund. Este vorba despre atacantul Decebal Nae, venit la FC Ploiești anul trecut, din Ligă B jdueteana, de la Dero Ploiești și care a jucat câteva meciuri în țur, fiind apoi împrumutat la Petrolul 95, care, la rândul sau, l-a lăsat pe fotbalist să revină la Dero Ploiești! Nae pare a fi un „globe-trotter”, pe lângă cele trei legitimări din acest campionat, el trecând și pe la Finta,în județul vecin, Dâmbovița, dar și pe la Avântul Maneciu, Filipești sau Conpet,unde a dat probe în iarnă. În plus, jucătorul de 21 de ani a evoluat și în Ligă de „Mini-Fotbal”! Nae, care a asistat din tribună la meciul cu Deltă Tulcea, a prins poză din vestiarul echipei, de pe „Astra”, în acte, jucătorul urmând să redevină al echipei din „9 Mai”, pentru că împrumutul sau pe 1 an a expirat.

 Se întoarce și Vlad

 Un alt jucător care a terminat contractul de împrumut, la CS Buftea de această data, este Cristi Vlad. Experimentatul mijlocaș de 32 de ani revine la clubul Astra, după un retur jucat la echipă ilfoveană de eșalon secund, retur deloc fericit pentru el, deoarece punctele strânse de Buftea în partea secundă a campionatului au fost foarte puține. Cristi Vlad ar putea prinde ultimul „tren” în Ligă I, și pentru el, în funcție de campania de achiziții a clubului din „9 Mai” și în funcție de opțiunea antrenorului principal, Ion Moldovan, care dorește cel puțin un mijlocaș central cu experiență, urmând să se ia o decizie.
 Vlad este dorit și de către Valeriu Răchită la echipă pe care acesta o formează la arenă „Ilie Oana”, începând cu 25 iunie, la fel că și alți foști jucători pe care Vivi i-a antrenat la CSM FC Ploiești, cum ar fi Liviu Mihai sau Victoras Cataramă.
 Moldovan l-ar putea avea la dispoziție și pe fundașul dreaptă Andrei Zapodeanu, care a evoluat constant, fiind titular indiscutabil, la echipă din seria a ÎI-a a eșalonului secund, Minerul Lupeni. Sub comandă lui Petre Gigiu, Zapodeanu a fost unul dintre cei mai buni jucători de la Lupeni, în retur, tehnicianul hunedorenilor dorind să-l mai păstreze încă un an sub comandă să pe tânărul jucător care mai are 5 ani de contract cu nou-promovată ploieșteană în prima ligă.

Articol scris de Marian DIMA
 
 

18 Jun. 2009, 20:56 Liga 2
Pe aceeași temă