FC Buzău, aproape de încă un transfer din Liga 1. Cristian Pustai a testat un atacant de la Academica Clinceni în dubla amicală cu Metaloglobus: ”Deocamdată sunt probleme cu actele”

Răzvan STÎNGĂ 11 Feb. 2022, 14:31 Liga 2
FC Buzău, aproape de încă un transfer din Liga 1. Cristian Pustai a testat un atacant de la Academica Clinceni în dubla amicală cu Metaloglobus: ”Deocamdată sunt probleme cu actele”

FC Buzău este pe cale să mai facă o mutare din Liga 1. În ultimele două săptămâni, sub comanda lui Cristian Pustai s-a pregătit și Abraham Lincoln Ayemantey, care se află sub contract cu Academica Clinceni. Dacă ”Profesorul” va fi mulțumit de el, atunci FC Buzău îl va lua sub formă de împrumut.

Abraham Lincoln Ayemantey se antrenează cu FC Buzău și ar putea fi împrumutat 

Abraham Lincoln Ayemantey, atacant de 22 de ani, este din Ghana și a ajuns în România în luna noiembrie a anului trecut. Din anumite motive, ilfovenii, deși au mari probleme de lot, au considerat că nu mai au nevoie de el pentru a doua parte a sezonului Ligii 1, astfel că poate ajunge în Liga 2 sub formă de împrumut.

  • Foto: Abraham Lincoln Ayemantey, primul din dreapta 

Cristian Pustai: ”Deocamdată, sunt ceva probleme cu actele lui” 

Vârful, sosit în țara noastră de la Rail Stars FC, a fost deja utilizat în două meciuri de Cristian Pustai, în dubla amicală cu Metaloglobus. În ambele a fost trimis pe teren de antrenorul Buzăului din postura de rezervă, dar până acum nu s-a decis dacă va cere conducerii să fie împrumutat sau nu.

Deocamdată nu este jucătorul nostru, este o variantă de împrumut, suntem în discuții. Nu aș vrea să vorbesc despre el, pentru că nu este o variantă să luăm un jucător doar să fie până în vară. Dacă l-am lua definitiv, nu împrumut, am discuta altfel. Deocamdată, sunt ceva probleme la actele lui și nu vreau să vorbesc de el”, a spus Cristian Pustai după meciul al doilea cu Metaloglobus, despre Ayemantey.

FC Buzău poate face al doilea transfer din Liga 1 

Dacă îl va aduce pe Abraham Lincoln Ayemantey, FC Buzău va ajunge la a doua venire din Liga 1, după ce l-a luat pe Mihai Neicuțescu (ex Dinamo). În această iarnă, la ocupanta locului 5 în Liga 2 au mai ajuns Robert Sălceanu (ex Dunărea Călărași), Dorin Burlacu (ex Aerostar Bacău), Gonzalo Latorre (ex Cerro Largo FC / Uruguay) și Valentin Balint (ex Concordia Chiajna).

FC Buzău, victorie în ”returul” cu Metaloglobus

FC Buzău și-a luat revanșa în fața Metaloglobusului, după eșecul de pe teren propriu, cu 1-2. A învins formația bucureșteană pe terenul ei, miercuri, 9 februarie, când a avut loc ”returul” dublei amicale. De această dată, FC Buzău a învins la un gol diferență, cu 3-2.

Echipa lui Cristian Pustai a deschis scorul în minutul 30 al partidei de verificare, prin Paul Pațurcă, însă Metaloglobus a revenit și a făcut 1-1 până la pauză, prin Ovidiu Herea, în minutul 44.

S-a făcut chiar 2-1 pentru Metaloglobus după pauză, în minutul 49, în urma reușitei lui Alexandru Potecea, însă oaspeții au revenit apoi și au învins cu 3-2. A egalat Adrian Chică-Roșă, în minutul 59, iar Ariel Lopez a marcat golul victoriei Buzăului în minutul 68.

  • Primul 11 al Buzăului: Avram –Oteliţă, Wiktorski, Lopez, Sălceanu, Paţurcă, Cârstocea, Ciobanu, Petre, Keita, Chică-Roşă.
    Rezerve: Stoian –Zamfir, Vîrtej, Ekollo, Gaitan, Burlacu, Kanda, Manea, Oltean, Neicuţescu, Abraham.
  • Metaloglobus: –

Cristian Pustai, după meciul cu Metaloglobus: ”Cum am zis și la meciul de la Buzău, zic și astăzi. E important că ne-am făcut antrenamentul, că nu s-a accidentat nimeni, pentru că este o perioadă grea și un teren sintetic poate să ducă la accidentări mai grave. Că am câștigat sau că nu am câștigat nu contează, cel mai important e că jucătorii au depus efort.

E un rezultat bun, dar nu am fost supărat nici când am pierdut. De la momentul acesta, o să ajungem să dăm jucătorilor minute, să îi aducem într-o formă sportivă cât mai repede și să cristalizăm primul 11, pentru că mai avem trei jocuri și deja trebuie să aibă majoritatea jucătorilor 90 de minute”.

Meciul amical Metaloglobus – FC Buzău, scor 2-3 


Foto: FC Buzău
Video: Buzăul Sportiv

https://liga2.prosport.ro/seria-1/dinko-trebotic-convins-de-proiect-sa-vina-la-fc-buzau-mijlocatul-croat-declaratii-indraznete-dupa-transfer-desi-a-venit-din-liga-a-patra-din-spania-19218290

https://liga2.prosport.ro/seria-1/cristian-pustai-concluzii-dupa-incheierea-cantonamentului-efectuat-de-fc-buzau-la-ramnicu-sarat-19217974

https://liga2.prosport.ro/seria-1/jhon-mondragon-n-a-avut-viata-lunga-nici-la-fc-buzau-dar-si-a-gasit-repede-alta-echipa-fundasul-columbian-se-va-bate-pentru-promovare-in-liga-3-19217350

 

 

 

Răzvan STÎNGĂ 11 Feb. 2022, 14:31 Liga 2
Pe aceeași temă