FC Botoșani promovează matematic cu o victorie în Giulești: „Am ajuns în fața celui mai important meci”

Marius ANGHEL 17 May. 2013, 16:34 Liga 2
FC Botoșani promovează matematic cu o victorie în Giulești:**

FC Botoșani va întâlni mâine pe Sportul Studențesc, cel mai modest adversar din finalul actualei ediții de campionat. Roș-alb-albaștrii au nevoie de o victorie în Giulești pentru a promova matematic în liga I și pentru a fi siguri că vor încheia sezonul pe primul loc în clasament.

Cristi Popovici, antrenorul principal al FC Botoșani a încercat să-și țină elevii motivați și spune că nu concepe un alt rezultat decât victoria în partida cu Sportul Studențesc. El consideră că un egal ar fi un rezultat rușinos pentru FC Botoșani și vrea o victorie categorică.

„Am ajuns în fața celui mai important meci. La sfârșitul celor 90 de minute ale meciului cu Sportul Studențesc s-ar putea îndeplini visul nostru, de a promova. S-ar consfinți munca de un an de zile. Băieții sunt hotărâți, au dat dovadă de seriozitate nu numai în meciul cu Săgeata ci pe parcursul întregului retur. De la meciul cu Săgeata din tur când am pierdut ultimul joc, am jucat cu toate echipele și făcut doar două egaluri cu Otopeni și Buftea iar restul au fost victorii. E clar că la Sportul nu ne putem propune altceva decât victoria. Noi trebuie să rămânem concentrați pentru că abia după meciul cu Sportul ne putem bucura sută la sută”, a spus Cristi Popovici.

Tehnicianul botoșănean a urmărit ultimele meciuri ale studenților și spune că este o echipă harnică dar care se vede că nu are experiență. După scandalul din iarnă, Sportul Studențesc a rămas fără jucători iar în acest retur a folosit doar juniori. „Am văzut meciurile cu Otopeni și Tulcea. Nu cred că au mai făcut transferuri pe ultima sută de metri. Va fi aceeași echipă. Este o echipă harnică, muncește foarte mult dar lipsa de experiență își spune cuvântul. Otopeniul a condus la pauză doar cu 1-0, Tulcea a avut 2-0. În repriza a doua au cedat cei de la Sportul”, a precizat antrenorul botoșănean.

Merg în Regie cu echipa de bază

Deși este promovată în proporție de 99% în liga I, FC Botoșani va juca la Sportul Studențesc cu echipa de bază. Tehnicianul Cristi Popovici nu vrea să riște nimic și de aceea va folosi cel mai bun 11 pe care îl va avea la dispoziție.

„Vor fi puține schimbări în echipa de start. Merge pe 11-le care a dat cea mai mare satisfacție. Fulop este ușor accidentat dar eu sper să-și revină până la ora jocului. Vor fi puține schimbări”, spune Popovici. În partida cu Sportul Studențesc ar putea redebuta și Ionuț Matei. Dacă Istvan Fulop nu va putea evolua, Cristi Popovici va apela la Ionuț Matei care a intrat în programul normal de pregătire.

„Rămâne de văzut. S-ar putea să îl includ în lot. Depinde de Fulop. Dacă Fulop nu se va recupera până la meciul cu Sportul, va fi inclus în lot Ionuț Matei”, a conchis tehnicianul.

Sursa: Bt online
Foto: Eduard Blaga

Marius ANGHEL 17 May. 2013, 16:34 Liga 2
Pe aceeași temă