FC Bihor Oradea s-a descătușat în ultimele două amicale ale iernii, disputate în aceeași zi! Golaveraj de 16 goluri marcate și zero primite

Andrei PASCU 16 Feb. 2025, 13:21 Liga 2

Mai e puțin până la reluarea Ligii 2, iar lupta pentru salvarea de la retrogradare va fi una strânsă. FC Bihor trage tare în perioada de pregătire și, deja, orădenii au disputat penultimul și ultimul meci amical programat pentru această iarnă, sâmbătă, 15 februarie. De această dată au întâlnit o formație din Seria 10 a Ligii 3, CSM Sighetu Marmației, și locul 4 din Liga 4 Bihor, CS Oşorhei.

O victorie categorică a consemnat, în primă fază, formația din Liga 2, care a trecut de divizionara a treia cu scorul de 5-0. O diferență liniștitoare era consemnată încă de la pauză, când FC Bihor Oradea conducea la două goluri.

Partida cu CS Oșorhei, care a avut loc tot sâmbătă, dar de la ora 17:00, a contabilizat un succes și mai clar, la diferență umilitoare pentru adversari, 11-0! La pauză, formația din Liga 2 avea 6-0 pe tabelă.

FC Bihor Oradea, 16-0 în ultimele amicale ale iernii

FC Bihor Oradea își propune salvarea de la retrogradare în această stagiune. Nu are cele mai bune rezultate în campionat și este în căutare de puncte pentru a urca pe cât posibil de mult în clasament, obiectivul final fiind să nu aibă emoții în privința posibilei reveniri în Liga 3.

Antrenorul principal Gheorghe Ghiț speră ca jucătorii să bifeze rezultate mai bune în partea a doua a stagiunii, în special în partidele cu formațiile care vor și ele menținerea în Liga 2.

Sâmbătă, 15 februarie, de la ora 11:00, FC Bihor Oradea a întâlnit CSM Sighetu Marmației, pe Stadionul Iuliu Bodola – Oradea. Formația din Liga 2, conform informațiilor oferite în mediul online, avea avantaj de două goluri la pauză, în primele 45 de minute marcând doar prin Desley Ubbink, în minutul 24, după ce prima reușită a contabilizat un autogol, trecut în contul lui Gilbert Nar, în minutul 14.

La 11 minute de la reluare, orădenii au marcat pentru 3-0 prin Gelu Adrian Gityem, iar în ultimele 10 minute din timpul regulamentar au fost contabilizate ultimele două goluri ale întâlnirii.

Andreas Chirițoiu a punctat în minutul 84, iar scorul final a fost stabilit în urma reușitei lui Albert Stahl, în minutul 89.

  • FC Bihor Oradea, în partida cu CSM Sigheru Marmației: Rus – Cucu, Farcaș, Yabre, Panait, Ubbink, Gitye, Filip (cpt.), Stahl, Maxim, Chirițoiu
    Rezerve: Anca-Trip – Bob, Gunie, Gal, Domjan, Băican, Ban, Nica, Oșvat, Szebeni, Moga, Curescu, Tincău, Berke

FC Bihor, două amicale într-o zi

În întâlnirea de la ora 17:00, contra CS Oșorhei, FC Bihor Oradea a reușit să învingă la o diferență și mai clară, care îi va da un plus de moral înaintea reluării Ligii 2. Luca Tincău a deschis repede scorul, în minutul 9, iar până la pauză s-au mai înscris cinci goluri.

Și-au mai trecut numele pe lista marcatorilor Asadbek Mirzazhonov, în minutul 11, Răzvan Gunie, în minutul 17, Tincău a făcut dubla în minutul 17, iar Andrei Moga, în minutul 22, și Adelin Nica, în minutul 27, au stabilit scorul pauzei.

După reluare, în minutul 60 mai exact, Gunie a făcut dubla și el și a dus scorul la 7-0, dar FC Bihor Oradea nu s-a oprit și a continuat să atace. Ionuț Ban a marcat și el în minutul 73, pentru ca cinci minute mai târziu Darius Oșvat să puncteze pentru 9-0.

Ultimele reușite, tot în dreptul formației din Liga 2, au fost semnate de Denis Szebeni, care și-a trecut numele pe lista marcatorilor în minutul 85, de la 11 metri, iar tabela a fost închisă de Mirzazhonov, în minutul 87, reușind, astfel, și el dubla.

  • FC Bihor Oradea, în partida cu CS Oşorhei: Anca-Trip – Gunie, Băican, Gal, Ban, Moga, Nica, Mirzazhonov, Caushaj, Curescu, Tincău
    Rezerve: Rus – Bob, Panait, Farcaș, Domjan, Ubbink, Maxim, Filip, Oșvat, Stahl

FC Bihor a încheiat seria amicalelor

Reunirea a avut loc pe 10 ianuarie. În această iarnă, FC Bihor a mai disputat cinci amicale și a obținut următoarele rezultate: 2-0 cu Minaur Baia Mare (locul 2 în Seria 10 a Ligii 3), 2-1 cu Debrecen EAC (liga a treia din Ungaria), 1-2 de Karcagi SE (liga a treia din Ungaria), 7-1 cu Crișul Sântandrei (locul 3 în Seria 10 a Ligii 3) și 6-1 cu ACS Diosig Bihardioszeg (ultima clasată în Seria 10 a Ligii 3)

FC Bihor Oradea, locul 15 în Liga 2, 15 puncte, este la un punct de prima echipă clasată deasupra ei, poziția a 14-a, Chindia Târgoviște. Însă, sub ea se clasează două formații care au cu un punct mai puțin ca ea, 14, CSC Șelimbăr și Unirea Ungheni. Față de antepenultima clasată, locul 18, CSC Dumbrăbița, orădenii au avans de numai trei puncte.

Bihorenii au nevoie de un parcurs cât mai bun în partea a doua sezonului, în ultimele runde din sezonul regular și în play-out, pentru a nu retrograda în Liga 3 și a rămâne în Liga 2.

Foto: FC Bihor Oradea și CSM Sighetu Marmației

Andrei PASCU 16 Feb. 2025, 13:21 Liga 2
Pe aceeași temă