FC Bihor Oradea a făcut spectacol contra unei formații care se gândește la promovarea din Liga 3 în Liga 2. A învins cu 7-1 Crișul Sântandrei, clasată pe locul 3 în Seria 10.
Întâlnirea a avut loc în cadrul Bazei Sportive Motorul, iar diferența era făcută încă de la pauză, când orădenii conduceau cu scorul de 4-1.
Lupta pentru salvarea de la retrogradare va fi una strânsă în Liga 2, iar FC Bihor Oradea trage tare în perioada de pregătire. Deja, bihorenii au disputat al patrulea meci amical programat pentru această iarnă, iar de această dată au întâlnit o formație Liga 3, Crișul Sântandrei, cu șanse mari de calificare în play-off-ul întrecerii.
Un succes la diferență mare a consemnat formația din Liga 2, care a trecut de echipa din liga inferioară cu scorul de 7-1. Ecartul considerabil era consemnată încă de la pauză, când FC Bihor a punctat de patru ori.
În primele 45 de minute, orădenii au marcat prin Andreas Chirițoiu (minutele 6 și 25), Adelin Nica (minutul 9) și Robert Curescu (minutul 36). Echipa din Liga 3 a punctat tot în prima parte, iar în repriza secundă FC Bihor Oradea a fost singura care a punctat, de trei ori.
Chirițoiu a reușit tripla la scurt timp după reluare (minutul 49), iar pe lista marcatorilor și-au mai trecut numele și Ioan Hora (minutul 67) și Laurenţiu Maxim (minutul 80).
FC Bihor Oradea își propune salvarea de la retrogradare în această stagiune. Nu are cele mai bune rezultate în campionat și este în căutare de puncte pentru a urca pe cât posibil de mult în clasament, obiectivul final fiind să nu aibă emoții în privința posibilei reveniri în Liga 3.
În perioada de pregătire de până acum, FC Bihor a mai disputat trei amicale. A trecut cu 2-0 de Minaur Baia Mare, a învins cu scorul de 2-1 Debrecen EAC (liga a 3-a din Ungaria) și a fost învinsă cu 2-1 de Karcagi SE (liga a 3-a din Ungaria).
După partida cu CSC Crișul Sântandrei, FC Bihor Oradea îşi continuă amicalele cu CS Diosig (7 februarie), CSM Sighetu Marmației (15 februarie) și CS Oşorhei (15 februarie). Apoi, va urma prima etapă a Ligii 2 din 2025.
Antrenorul Gheorghe Ghiț speră ca jucătorii să bifeze rezultate mai bune în partea a doua a stagiunii, în special în partidele cu formațiile care vor și ele menținerea în Liga 2. Reunirea a avut loc pe 10 ianuarie, iar până acum a mai prezentat FC Bihor patru jucători, pe Desley Ubbink, Francois Yabre, Dan Panait, Iulian Anca-Trip.
În zilele următoare, FC Bihor Oradea îl va prezenta, probabil, și pe mijlocașul Laurenţiu Maxim, ultiam dată la Viitorul Cluj, în Liga 3. Acesta se află în lotul echipei.
De partea cealaltă, la capitolul plecări, Sergiu Jurj a ajuns la CSC Șelimbăr, Arsenie Mocan, George Cherman și Denis Cociuba au fost împrumutați la Crişul Sântandrei, în timp ce jucătorii Andrei Cherman şi Răzvan Săutiuţ au fost cedați la CS Diosig, iar Loren Ioviță a trecut la ACS Târgu Mureș.
Foto: FC Bihor Oradea