Farul o atacă pe Steaua II cu un mijlocaș-surpriză

Mihai Andries 10 Nov. 2010, 13:11 Liga 2
Farul o atacă pe Steaua II** cu un mijlocaș-surpriză

Lipsit de Buzea și Boboc, tehnicianul Farului ar putea apela din
nou la mutarea câștigătoare din confruntarea cu Gloria Buzău.

Partida Farul – Steaua II, de sâmbătă, de la ora 11, este a doua la
rând pe care o ratează Florin Buzea în campionat.
„Florin este un jucător care ne va lipsi. Era în
creștere de formă”
, se plângea antrenorul principal
al „marinarilor”, Ioan Sdrobiș, înaintea meciului de la Chiajna.
„La alergare ușoară, nu am avut probleme. Joi (n.n. –
mâine), voi încerca din nou, să văd cum mă simt”
, a
declarat, ieri, jucătorul. Cu Steaua II va absenta și Dragoș Boboc,
suspendat.

În condițiile acestor indisponibilități, este posibil ca, sâmbătă,
în sistemul în care vor juca „marinarii”, 4-4-2, cel utilizat la
meciurile de acasă, perechea de mijlocași centrali să fie Parfenie
(la închidere) – Liviu Ștefan (ofensiv), iar ca stoperi să joace
Barbu și Vajou. Urcarea la mijloc a căpitanului Liviu Ștefan nu e o
noutate, Ioan Sdrobiș mutând astfel și pe parcursul meciului contra
buzoienilor, iar mișcarea i-a ieșit atunci, Liviu centrând pentru
golul victoriei Farului, marcat de Scărlătescu.

Cu Steaua II ar putea reveni însă mijlocașul Alin Abuzătoaie.
Accidentat la încălzirea meciului cu Gloria Buzău, jucătorul venit
de la Steaua a lucrat normal ieri, inclusiv la miuță, ca și
Pașcovici, de altfel, care părăsise accidentat terenul la
Chiajna.

Tehnicienii fariști Ioan Sdrobiș, Gică Butoiu și Ion Barbu au avut
la dispoziție la antrenamentul de ieri 21 de fotbaliști (18
jucători de câmp și trei portari), între care s-au aflat și
mijlocașii Adrian Mălău (18 ani) și Sergiu Amariei (17 ani), de la
grupa de juniori mari a Farului.

„Meciul cu Steaua II va fi greu. Oaspeții au în lot
mulți tineri, care sunt tehnici și evoluează cu dezinvoltură și
fără presiune. Dacă vrem să ne menținem la jumătatea clasamentului,
așa cum ne-am propus, nu trebuie să mai cedăm niciun punct pe teren
propriu. Apărarea merge bine, însă, din păcate, marcăm greu. Sperăm
ca sâmbătă să ne descătușăm, în sfârșit, și să dăm gol încă de la
prima ocazie pe care o vom avea. Chiar dacă am pierdut, la Chiajna
am jucat bine. A fost însă acel șut de la distanță, care a scris
istoria meciului”
, Liviu Ștefan, fundaș Farul.

„Sâmbătă, susținem o partidă care e foarte importantă
pentru noi. Trebuie să batem, pentru că altfel ne complicăm
situația. Steaua II va avea jucători de la echipa mare și mereu e
greu să joci contra unor astfel de fotbaliști. Sperăm să marcăm
pentru prima dată două goluri într-un meci. Atacanții trebuie să
găsească soluții, pentru că avem probleme în față. Sunt mulțumit de
prestația apărării. Barbu, Pașcovici și Liviu Ștefan sunt cu
experiența, iar eu și Buzea cu tinerețea. Ne completăm
reciproc”
, Nicolas Vajou, fundaș Farul.

Sursa: Cuget
Liber

Foto: Andrei Marius
Alexandru

Mihai Andries 10 Nov. 2010, 13:11 Liga 2
Pe aceeași temă