FC Botoșani este una dintre puținele echipe din Liga a II-a care
nu au în lot jucători străini. În aceeași situație cu gruparea
locală, în Seria I a celui de-al doilea eșalon fotbalistic al
țării, se mai află Săgeata Năvodari, Viitorul Constanța, Dunărea
Galați, Gloria Buzău, FC Snagov și Juventus București.
După ce de la promovarea în liga secundă a mizat sezoane la rând pe
fotbaliști străini, care au dat, după cum susțin oficialii
grupării, „o pată de culoare” echipei locale, în turul acestui
sezon FC Botoșani nu a avut în componență niciun jucător străin.
„A fost și criza financiară, au fost și unele probleme
legate de formalitățile privind jucătorii străini și de aceea am
optat în ultimul timp doar pentru români. Nu excludem, însă, ca din
retur să avem din nou în lot fotbaliști străini. Avem foarte multe
recomandări, sunt foarte mulți jucători străini pe diferite filiere
care și-ar dori să joace din retur la Botoșani și s-ar putea ca la
pregătire să avem jucători străini. Dacă Cristi Popovici va
considera că are nevoie de un anume jucător care va veni la
pregătire, fie că este străin sau român, îl va avea în
lot”, a declarat Cornel Șfaițer, președintele FC
Botoșani.
Astra
Giurgiu se bazează pe străini
Formația cu cei mai mulți fotbaliști străini în lot din Seria I a
celui de-al doilea eșalon fotbalistic este Astra II Giurgiu, echipă
care are în componență opt astfel de jucători. În acest top, pe
locul doi se află „lanterna roșie” a seriei, CF Brăila, care în
acest tur a mizat pe patru jucători străini. La fel ca și Steaua
II, formațiile Dinamo II și Ceahlăul Piatra Neamț au mizat la
rândul lor pe fotbaliști străini, având în lotul cu care au abordat
turul câte trei străini, în timp ce Delta Tulcea, Concordia Chiajna
și CS Otopeni au mizat pe câte doi străini. Farul Constanța
figurând și ea în acest top cu un fotbalist străin.
De remarcat este că în prima serie, echipele care au folosit cei
mai mulți jucători străini se află în subsolul clasamentului. În
afară de formația giurgiuveană, următoarele trei echipe din acest
clasament, CF Brăila, Steaua II și Dinamo II, sunt ocupantele
locurilor care duc, la finele sezonului, în Liga a III-a.
Echipe din Liga a II-a
cu jucători străini
Astra Giurgiu opt străini
CF Brăila patru străini
Steaua II patru străini
Dinamo II trei străini
Ceahlăul Pt. Neamț trei străini
Delta Tulcea doi străini
Concordia Chiajna doi străini
CS Otopeni doi străini
Farul Constanța un străin
Formații fără
fotbaliști străini în lot
FC Botoșani
Săgeata Năvodari
Viitorul Constanța
Dunărea Galați
Gloria Buzău
FC Snagov
Juventus București
Sursa: Monitorul de
Botoșani