Fără fundași și mijlocași pe bancă cu Viitorul

06 Oct. 2011, 15:10 Liga 2
Fără fundași și mijlocași** pe bancă cu Viitorul

Pentru meciul de sâmbătă, cu Viitorul Constanța, Ionuț Popa nu-i va avea în teren pe Gado, Orac, Avrămia, Ciucur, Florea și Ghindaru, iar tehnicianul spune că pe banca de rezerve vor sta mai mulți juniori.

„Din păcate, l-am pierdut și pe Daniel Orac pentru următoarele meciuri. El începuse să joace din ce în ce mai bine, dar s-a accidentat la Bacău. Nici Gado nu va juca, nici Ciucur, nici Avrămia, Florea sau Ghindaru. Sunt în situația de a nu avea fundași pe banca de rezerve, dar nici mijlocași. Chiar și în aceste condiții, vreau să batem Viitorul și să ne apropiem la un singur punct de lider”, a mai spus Ionuț Popa, care așteaștă publicul într-un număr cât mai mare la stadion: „Suporterii trebuie să înțeleagă că nimeni nu ține mai mult la această echipă decât antrenorul. |i aștept la meci, iar dacă va fi să fie un rezultat negativ, deși sper să nu se întâmple acest lucru, să lase jucătorii în pace, pentru că antrenorul e de vină”.

Articol scris de Narcis POHOAȚĂ‚

06 Oct. 2011, 15:10 Liga 2
Pe aceeași temă