Falub: ”Ne-au lipsit elemente esențiale fotbalului”

Florin ALBOIU 04 Dec. 2008, 14:19 Liga 2
Falub:**

Adrian Falub, antrenorul Sportului Studențesc, consideră că formația din Regie este una dintre cele mai bune echipe din seria I, însă în tur a avut o evoluție oscilantă, deoarece i-au lipsit ambiția și determinarea.

 

Sportul a tras ieri linie și a făcut analiza după prima jumătate a campionatului.

 

E mult spus o analiză. A fost o discuție la care au participat fotbaliștii, stafful tehnic și președintele clubului.

 

Cum caracterizați parcursul de până acum al echipei ?

 

Am avut o evoluție oscilantă. Am început destul de bine, cu rezultate bune. Mijlocul turului ne-a prins însă nepregătiți și am pierdut meciuri pe care puteam să le câștigăm. Pe final, am avut o revenire și am înregistrat câteva rezultate satisfăcătoare.

 

Ce aspecte pozitive puteți remarca?

 

Suntem pe locul 9, departe de ceea ce ne-am propus. În aceste condiții, nu pot să remarc niciun jucător. Avem fotbaliști talentați și consider că suntem una dintre cele mai bune echipe din seria I, dar ne-au lipsit elemente esențiale fotbalului: ambiția și determinarea.

 

Aveți în vedere întărirea lotului în pauză competițională?

 

Sportul Studențesc urmărește mai mulți fotbaliști tineri și talentați. Sigur că îmi doresc să facem achiziții, însă, în această privință, ultimul cuvânt îl are președintele Șiman.

 

A fost stabilit programul echipei până la reluarea campionatului?

 

Da. Mâine vom diputa un amical cu Steaua II și până pe 12 decembrie vom continua antrenamentele, iar apoi vom intra în vacanță. Am stabilit reunirea lotului și reluarea pregătirilor pentru 12 ianuarie.

 

Programul de pregătire va cuprinde și cantonamente externe?

 

Sigur vom efectua două stagii de pregătire în Turcia, dar nu e nimic bătut în cuie, în privința perioadelor și a locurilor de desfășurare.

Florin ALBOIU 04 Dec. 2008, 14:19 Liga 2
Pe aceeași temă