EXCLUSIV | Visul ”micului” Cristea de la Poli Iași: ”Sper să ajung și eu legenda Iașiului, așa cum este Andrei.” Francisc Cristea, după prima ”dublă” din carieră: ”A fost cel mai bun meci al meu la seniori”

Narcis POHOAȚĂ 25 Aug. 2021, 11:17 Liga 2

Poli Iași a obținut, sâmbăta trecută, prima victorie din acest sezon al Ligii 2, 2-0 pe teren propriu cu Universitatea Cluj, ambele goluri fiind marcate de Francisc Cristea, jucător în vârstă de 20 de ani.

După ce a marcat primul gol în Liga 1 în ultima etapă a sezonului trecut, la Mediaș (2-4 cu Gaz Metan), Cristea a bifat o nouă premieră în tricoul Politehnicii, în partida cu ”Șepcile roșii”, reușind prima dublă din cariera sa.

Francisc Cristea, despre jocul cu ”U” Cluj, în care a reușit o ”dublă”: ”A fost cel mai bun meci al meu la seniori”

Tânărul fotbalist al lui Costel Enache spune că meciul de sâmbătă a fost cel mai bun din cariera sa.

”Sunt fericit că am reușit să înscriu două goluri. A fost prima dublă din cariera mea la seniori și mă bucur că s-a întâmplat pe stadionul Emil Alexandrescu. A fost un moment special pentru mine și a venit la timpul potrivit, pentru că aveam mare nevoie de victorie după cele trei eșecuri la rând. Da, pot să spun că acesta a fost cel mai bun meci al meu la seniori. Suntem fericiți cu toții că am oprit seria nefastă de trei înfrângeri consecutive”, a declarat, pentru Liga2.ro, Francisc Cristea.

Emoții la executarea penalty-ului: ”Mi-a tremurat puțin piciorul”

Acesta recunoaște că a avut emoții în momentul execuției penalty-ului, la scorul de 0-0: ”Eu sunt primul pe listă să bat penalty-uri. Exersez la antrenamente, rămân după antrenamente și bat penalty-uri, iar Mister (n.r. – antrenorul Costel Enache) a văzut asta și m-a desemnat să bat. Sincer, am avut câteva emoții, a fost primul penalty bătut la Politehnica. Fiind și 0-0 scorul și având nevoie de puncte, sincer mi-a tremurat puțin piciorul. Când am văzut-o în poartă nu am știut ce să fac, am avut o secundă de blackout și după aceea m-am dus la suporterii noștri să sărbătorim golul.”

Un tricou cu greutate care speră să-l facă mai mare ca Andrei Cristea

”Micul” Cristea a explicat că i-a transmis mult mai celebrului său tiz Andrei Cristea, la finalul sezonului trecut, faptul că vrea să-i ia tricoul cu numărul 10.

”A fost dorința mea să iau tricoul cu numărul 10. Cât a fost aici îi mai spuneam în glumă lui Andrei că atunci când o să plece să îmi lase mie tricoul moștenire. Și acum îl am. Sper să-l depășesc pe Andrei Cristea. E un tricou cu greutate, dar am încredere în calitățile mele și, de ce nu, sper să ajung și eu legenda Iașiului, așa cum este Andrei”, a adăugat Francisc.

Andrei Cristea, golgheterul în activitate al Ligii 1, cu peste 100 de goluri marcate, continuă să joace și la 37 de ani. În această vară s-a despărțit de Poli Iași și a semnat cu nou-promovata CS Mioveni.

Francisc Cristea și Andrei Cristea, coechipieri la Poli Iași într-un meci disputat cu Dinamo, în Liga 1, desfășurat pe stadionul Dinamo din București, la 11 decembrie 2020. Foto: Răzvan Păsărică / Sport Pictures

Visează să ajungă în Premier League

Mijlocul lui Poli Iași visează să joace în carieră în Premier League: ”Pentru mine important este să fiu sănătos, să joc meci de meci, să-mi ajut echipa și următorul pas să fie un transfer în străinătate. Cel mai mult mi-aș dori să joc în Premier League, pentru că este campionatul meu preferat, cred că se așază cel mai bine pe stilul meu de joc. Am trăit 7 luni în Anglia, când am stat cu ei mei acolo, am fost la câteva meciuri ale echipei Tottenham și mi-a plăcut mult spiritul lor, trăiau meciul la maxim, stadionul tremura. Echipele care îmi plac cel mai mult din Premier League sunt Manchester City și Manchester United.”

Francisc Cristea a evoluat în toate cele patru meciuri disputate de Poli Iași în acest sezon de Liga 2, de fiecare dată ca titular, în două dintre ele, cu Petrolul și FC Hermannstadt, fiind înlocuit.

Convocat de Bogdan Lobonț la naționala Under 20

După golurile marcate în meciul cu Universitatea Cluj, Francisc Cristea are încă un motiv de bucurie. Cu două zile înaintea partidei de la Timișoara cu Politehnica, fotbalistul echipei Poli Iași a fost convocat de selecționerul Bogdan Lobonț la nou-formata națională Under 20 pentru meciurile amicale cu Portugalia și Anglia.

În sezonul trecut, 2020-2021, Francisc Cristea a jucat în cele mai multe meciuri de Liga 1 pentru Poli Iași, în 17 (550 minute), însă nu a totalizat cele mai multe minute. A făcut-o în ediția 2019-2020, când a prins 569 minute pe teren în 11 partide. În total, în prima ligă a strâns 31 de apariții în tricoul clubului din Copou și a înscris un gol.

Foto: Politehnica Iași și Dragoș Pășcăneanu / Mediafax Foto

https://liga2.prosport.ro/seria-1/alexandru-stan-povesteste-cosmarul-trait-la-fcsb-un-an-jumate-am-vorbit-cu-aerul-conditionat-in-vestiar-acum-ma-bucur-ca-are-cine-sa-ma-certe-in-vestiar-motivul-19197330

https://liga2.prosport.ro/seria-1/razvan-onea-prima-reactie-dupa-ce-a-aflat-ca-ar-fi-pe-lista-rapidului-ce-spune-fotbalistul-nascut-la-paris-despre-ratarea-unui-transfer-in-liga-1-si-ce-parere-are-despre-nivelul-ligii-2-19197318

https://liga2.prosport.ro/seria-1/noi-informatii-despre-starea-de-sanatate-a-celor-trei-jucatori-ai-echipei-poli-iasi-ajunsi-la-spital-saptamana-trecuta-deretti-are-un-ochi-tumefiat-vase-de-sange-sparte-si-nu-isi-poate-misc-19197293

https://liga2.prosport.ro/seria-1/exclusiv-poli-iasi-i-a-fixat-pretul-lui-razvan-onea-reactia-conducerii-dupa-interesul-aratat-de-rapid-pentru-jucator-19197263

https://liga2.prosport.ro/seria-1/victorie-platita-scump-poli-iasi-a-obtinut-primul-succes-din-acest-sezon-2-0-cu-u-cluj-doi-jucatori-ai-lui-costel-enache-au-ajuns-la-spital-in-prima-repriza-19197003

https://liga2.prosport.ro/seria-1/costel-enache-dupa-poli-iasi-a-invins-u-cluj-fosta-sa-echipa-categoric-a-fost-cel-mai-bun-meci-al-nostru-din-acest-sezon-motivul-pentru-care-le-a-dedicat-victo-19197068

Narcis POHOAȚĂ 25 Aug. 2021, 11:17 Liga 2
Pe aceeași temă