EXCLUSIV | FRF are pe masă o propunere de a încheia altfel acest sezon competițional: din Liga 1 să nu se retrogradeze, patru echipe să promoveze din Liga 2. ”Nimeni, dar absolut nimeni nu va avea nimic de obiectat”

Narcis POHOAȚĂ 21 Jul. 2020, 14:48 Liga 2
EXCLUSIV | FRF are pe masă o propunere de a încheia altfel acest sezon competițional: din Liga 1 să nu se retrogradeze, patru echipe să promoveze din Liga 2. ”Nimeni, dar absolut nimeni nu va avea nimic de obiectat”

Într-o perioadă în care cazurile de COVID-19 au dat peste cap programul campionatului Ligii 1, atât în play-out, cât și în play-off, tot mai multe cluburi au venit cu propunerea schimbării sistemului competițional din sezonul viitor și trecerea la un campionat cu 18 echipe, față de 14 cum a fost în ultimele ediții.

Pe lista cluburilor care îmbrățișează o astfel de variantă se numără și Poli Iași, echipă aflată pe loc de baraj. Dinamo, echipă aflată pe loc retrogradabil și pe care mai toată suflarea fotblistică o vrea în continuare în prima ligă, ar avea și ea de câștigat, urmând să continue în Liga 1. La fel și Chindia, ultima clasată din play-out.

Din Liga 1 să nu pice nimeni, din Liga 2 să promoveze patru echipe

Comitetul Director al clubului din Copou a elaborat un proiect de sistem competițional pe care l-a trimis Federației Române de Fotbal spre consultare. Prof. Leonid Antohi, președintele Comitetului Director, cel care a venit cu această propunere, spune că Liga 1 cu 18 echipe din sezonul viitor ar fi varianta cea mai plauzibilă în momentul de față. Iar Antohi a venit și cu câteva argumente solide.

”Având în vedere frământările din această perioadă de pandemie ale tuturor echipelor din primele două eșaloane, cu fel de fel de propuneri de la conducători, antrenori, specialiști, suporteri, dar și amânarea unor meciuri, am propus Federației Române de Fotbal spre dezbatere o variantă de campionat cu 18 echipe pentru sezonul următor. Campionatul să se joace până la sfârșit, pentru a liniști Liga și televiziunile, iar în campionatul 2020-2021 Liga 1 să aibă 18 echipe, 14 existente deja plus patru din Liga a 2-a. Nimeni, dar absolut nimeni nu va avea nimic de obiectat. Argumente pentru această propunere sunt multiple. Se mărește aria de selecție la nivel de experiență cu echipe de tradiție cum ar fi UTA, Petrolul, Rapid, Argeș, etc. Fiecare echipă va promova cel puțin încă 20 de jucători sub 21 de ani. În acest fel se limitează completarea loturilor cu jucători second-hand din străinătate care aduc prejudicii loturilor naționale ale României. De asemenea, se deschide un culoar pentru prima dată spre echipele din marile orașe cu tradiție care s-au reorganizat din punct de vedere financiar și al infrastructurii. În plus, va crește și interesul Consiliilor Locale și Județene pentru finanțare. Deținătorii de drepturi TV vor avea numărul de meciuri necesar pe care îl invocă permanent. În noul sistem competițional cu 18 echipe vor retrograda ultimele două echipe, locurile 17 și 18, iar locul 16 va disputa un meci de baraj cu echipa de pe locul 3 din Liga a 2-a”, a declarat, pentru ProSport, președintele Comitetului Director al Politehnicii Iași, Leonid Antohi.

Clasamentul actual al play-out-ului Ligii 1:

1. Viitorul Constanţa 10 5 4 1 20-10 39 puncte
2. Academica Clinceni 10 6 0 4 10-15 29
3. FC Voluntari 10 5 3 2 12-6 28
4. Sepsi OSK Sfântu Gheorghe 10 2 5 3 15-15 28
5. AFC Hermannstadt 9 4 3 2 12-12 28
6. Politehnica Iaşi 10 3 3 4 12-11 23
7. Dinamo 7 1 1 5 5-9 21
8. Chindia Târgovişte 8 1 1 6 3-11 17

* în acest moment, pe poziții retrogradabile sunt Dinamo și Chindia. Pe loc de baraj de menținere/promovare este Poli Iași.

Clasamentul actual al play-off-ului Ligii 2:

1. UTA Arad 3 1 1 1 6-5 29 puncte
2. Turris Oltul Turnu Măgurele 2 1 1 0 4-3 24
3. Petrolul Ploieşti 2 0 2 0 1-1 21
4. Rapid 2 0 2 0 0-0 21
5. CS Mioveni 2 0 1 1 0-2 21
6. Campionii FC Argeş 1 0 1 0 0-0 20

* pe primele două locuri direct promovabile se află acum UTA și Turris Oltul. Pe locul 3, de baraj de promovare/menținere este Petrolul.

https://liga2.prosport.ro/seria-1/exclusiv-doar-7-cluburi-din-20-au-obtinut-din-prima-certificarea-pentru-noul-sezon-de-liga-2-printre-echipele-cu-probleme-se-numara-u-cluj-asu-poli-sau-fc-u-cra-19139868

https://liga2.prosport.ro/seria-1/turris-oltul-turnu-magurele-e-ultima-echipa-din-liga-2-care-primeste-licenta-de-liga-1-dupa-apel-teleormanenii-sunt-singurii-care-au-primit-penalitate-financiara-19137038

Narcis POHOAȚĂ 21 Jul. 2020, 14:48 Liga 2
Pe aceeași temă