Eugen Lixandru a fost sincer după jocul în care a înscris cel mai rapid gol din acest sezon de Liga 2: ”A fost un meci fără miză și, din fericire, spectaculos.” Ce spune despre barajul de menținere pe care îl dispută Progresul Spartac

Marius ANGHEL 01 May. 2023, 10:21 Liga 2
Eugen Lixandru a fost sincer după jocul în care a înscris cel mai rapid gol din acest sezon de Liga 2: ”A fost un meci fără miză și, din fericire, spectaculos.” Ce spune despre barajul de menținere pe care îl dispută Progresul Spartac

Eugen Lixandru (24 de ani), mijlocașul echipei Progresul spartac, a reușit în meciul din etapa a 6-a a play-out-ului Ligii 2, cu CSC Dumbrăvița, disputat sâmbătă, 29 aprilie, la Buftea, cel mai rapid gol cel puțin din acest sezon.

A înscris în secunda 22, după ce a preluat o minge la mijlocul terenului, a avansat destul de stângaci spre careu, fără să fie atacat de vreun adversar, și-a făcut balonul pentru un șut cu stângul de la circa 20 de metri central și a trimis sub transversală.

Eugen Lixandru a înscris de două ori contra Dumbrăviței, prima dată încă din secunda 22

Meciul dintre Progresul Spartac și CSC Dumbrăvița avea să mai aibă alte patru goluri, unul reușit tot de Eugen Lixandru, în minutul 62, din penalty. Pentru timișeni au marcat Alexandru Piftor (41) și Ouadie Salhi (72), cât și Călin Toma (90), însă acesta din urmă și-a dat autogol, astfel că trupa bucureșteană s-a impus cu scorul de 3-2.

”A fost un meci fără miză și, din fericire, spectaculos. Cred că tocmai din acest motiv am ieșit și noi la joc, și ei, și cred că a ieșit un meci spectaculos, și a fost un bun antrenament pentru baraj”, a spus omul meciului, Eugen Lixandru.

Jocul a fost fără miză, deoarece ambele echipe își știu situația din clasament. Dumbrăvița și-a asigurat menținerea în Liga 2, în timp ce Progresul Spartac va juca baraj pentru a evita retrogradarea.

Lixandru nu are preferință pentru barajul de menținere: ”Cel mai important va fi cum vom aborda noi jocul”

Progresul Spartac are șanse mari să evolueze pentru menținerea în Liga 2 într-o dublă manșă cu o altă echipă din București, Metaloglobus, ambele care evoluează în jocurile de acasă pe teren sintetic. Și CSM Slatina poate ajunge la acest baraj, însă e mai greu de crezut acest lucru, fiindcă în ultima rundă joacă acasă cu retrogradata Minaur Baia Mare și are nevoie de cel mult un punct pentru a se salva direct.

Eugen Lixandru spune că nu are importanță cu cine va evolua echipa sa în această dublă manșă, dar speră ca Progresul Spartac să se mențină în Liga 2. Cele două jocuri rămase din play-out, cel cu Dumbrăvița și ultimul cu Viitorul Pandurii, le vede ca meciuri de pregătire a barajului.

”Atmosfera e una plăcută. Suntem motivați, suntem pregătiți pentru baraj. Ne dorim foarte mult să reușim să câștigăm și să trecem de acest baraj, să rămânem în Liga a 2-a.

Nu contează pe cine întâlni (n.r. – în barajul de menținere, dintre CSM Slatina și Metaloglobus). Sunt două echipe destul de asemănătoare. Cred că cel mai important va fi cum vom aborda noi jocul, ce zi vom prinde, cum ne vom pregăti și sunt sigură că meciul de astăzi a fost un bun antrenament. E foarte bine că am reușit să câștigă, să marcăm. Trebuie să fim mai atenți, defensiv, însă a fost un antrenament bun și sunt sigur că putem să câștigăm barajul, indiferent de adversar”, a mai spus Lixandru, care are 4 goluri marcate în acest sezon de Liga 2, în 20 de meciuri dintr-un total de 24 în care a fost utilizat, de fiecare dată ca titular.

  • Eugen Lixandru, cu doar 4 goluri marcate, este golgheterul echipei sale în acest sezon, dar e la egalitate cu atacantul Ionuț Tudorache și fundașul Mihai Șandru.

Viitorul Pandurii, ultimul adversar al Progresului Spartac înainte de dubla din baraj pentru menținerea în Liga 2

Progresul Spartac are 26 de puncte acumulate în acest sezon și nu mai poate urca și nici pica de pe locul 5 al Grupei B a play-out-ului, cel care duce la barajul de menținere în Liga 2.

În ultima etapă a paly-out-ului va juca sâmbătă, 6 mai, de la ora 11:00, în deplasare la Viitorul Pandurii Târgu Jiu (locul 4, 32 puncte), apoi va urma barajul cu Metaloglobus București (locul 5, 29 puncte) sau CSM Slatina (locul 4, 31 puncte).

Declarațiile date de Andrei Erimia și Eugen Lixandru după meciul Progresul Spartac – CSC Dumbrăvița 3-2:

 

Foto: Răzvan Păsărică / Sport Pictures
Video: Progresul Spartac

https://liga2.prosport.ro/seria-1/progresul-spartac-isi-ridica-moralul-inainte-de-barajul-de-mentinere-in-liga-2-contra-dumbravitei-a-marcat-pana-a-castigat-andrei-erimia-baietii-nu-s-au-oprit-dar-avem-si-un-aspect-mai-pu-19268815

https://liga2.prosport.ro/seria-1/csc-dumbravita-a-pierdut-ultima-deplasare-din-acest-sezon-de-liga-2-la-progresul-spartac-cosmin-stan-foc-si-para-pe-brigada-de-arbitri-in-retragere-nu-inteleg-de-ce-trebuia-neaparat-sa-ca-19268611

https://liga2.prosport.ro/seria-1/video-cel-mai-rapid-gol-din-acest-sezon-de-liga-2-marcat-de-progresul-spartac-in-penultima-etapa-din-play-out-eugen-lixandru-autorul-reusitei-19268594

https://liga2.prosport.ro/seria-1/csm-slatina-a-pierdut-cu-metaloglobus-si-ramane-cu-emotii-privind-evitarea-locului-de-baraj-de-mentinere-in-liga-2-daniel-oprescu-nu-ne-doream-sa-ajungem-aici-spiritul-de-conservare-a-rezu-19268803

https://liga2.prosport.ro/seria-1/liga-2-etapa-6-din-play-out-meciurile-incep-la-ora-1100-cel-mai-important-are-loc-la-bucuresti-si-poate-decide-ultima-retrogradata-si-a-doua-echipa-care-merge-la-barajul-de-mentinere-19268504

Marius ANGHEL 01 May. 2023, 10:21 Liga 2
Pe aceeași temă