Erik Lincar s-a ”răcorit” după ce ”U” Cluj a promovat în Liga 1. Antrenorul, mesaj cu țintă directă: ”Să vină să-și ceară scuze. Atât mi-aș dori, și online, oriunde vor ei”. Intervenție sinceră după returul cu Dinamo

Răzvan STÎNGĂ 30 May. 2022, 00:05 Liga 2

Erik Lincar a avut un mesaj pentru oamenii care i-au criticat jucătorii, după ce ”U” Cluj a făcut 1-1 cu Dinamo (3-1 la general) în ”Ștefan cel Mare” și a reușit să promoveze în Liga 1 în urma barajului. Antrenorul i-a luat la rost pe cei care au spus despre fotbaliștii săi că sunt blatiști.

Lincar așteaptă scuze din partea oamenilor din Cluj care au lansat cândva, în diverse momente ale acestui sezon, astfel de acuzații, fie că le vor face în mediul online, fie că le vor face față în față. Lincar a declarat că nu se referă doar la anumiți fani ai Universității Cluj, lăsând impresia că face trimitere și la anumite nume publice.

Erik Lincar, mesaj pentru oamenii care i-au făcut pe jucătorii echipei ”U” Cluj blatiști: ”Să vină să își ceară scuze”

Antrenorul Universității Cluj a ținut chiar să îi numească pe fotbaliștii veniți la echipă în acest sezon, dar și că au fost afectați mental de tot ce s-a vorbit și scris despre ei.

”Nu totul se rezumă la mine și chiar vreau să transmis un mesaj oamenilor din Cluj. Uitați, blatiștii, mercenarii… și chiar dacă se poate să-i menționez pe fiecare, pe Alarcon, pe Romeo, pe Gorcea, pe Păun, pe Ispas, pe Gugu, pe Vomir, pe Ilie, pe Dobrescu, Pîrvulescu, Pires, Filip, Balgiu, Haită, Remacle, Ribeiro, Ely, Hofman Ciobanu, Boiciuc, Vali Alexandru. Sper să nu fi omis pe cineva, mai ales după… .

Băieții au suferit mult și nu cred că meritau în unele momente să fie duși în zona aia, că nu și-au apărat corect șansele. Asta pe mine mă doare cel mai rău, dar sper ca toți acei oameni care i-au făcut blatiști să vină să își ceară scuze. Atât mi-aș dori, oriunde vor ei. Și online, oriunde vor ei.

Eu nu zic de suporteri, am vorbit în general. După meciul cu Hermannstadt au fost niște situații care m-au deranjat. Am spus că tot timpul în care eu voi antrena, nu voi crede vreodată că un jucător mă va vinde sau nu își va apăra corect șansele. Eu fac totul pentru jucători, ca să aibă toate condițiile și să își dorească să facă performanță”, a declarat Erik Lincar la microfonul DigiSport, la începutul intervenției de după returul cu Dinamo.

Erik Lincar, reacție după ce ”U” Cluj a promovat în Liga 1 în detrimentul lui Dinamo: ”Am realizat un lucru măreț, iar acum ne gândim la Liga 1”

Referitor la meci în sine, Erik Lincar a reușit să-i ”reseteze” pe jucătorii săi și să nu evolueze în ”Ștefan cel Mare” ca și cum ar fi avut avantaj în tur, ci ca și cum aceasta ar fi fost prima manșă.

”U” Cluj a evoluat solid contra lui Dinamo, nefiind vreo diferență între cele două echipe, chiar dacă au jucat în divizii diferite în acest sezon. Antrenorul ”studenților” începe acum să se gândească la Liga 1, la transferurile pe care echipa trebuie să le facă pentru a putea face față nivelului.

Golul lui Dragoș Tescan a fost scos în relief de Erik Lincar, dar ”pricipalul” a avut un mesaj de susținere și pentru Dinamo:

”Am realizat un lucru măreț, iar acum ne gândim la Liga 1. Începem altă muncă, perioada e scurtă, avem o lună și ceva și începe prima etapă. Va trebui să ne organizăm foarte bine, Liga 1 e foarte puternică și Cluj merită o echipă puternică. Va trebui să facem investiții, dar îmi doresc să și rămână o mare parte din jucători.

Îmi pare rău pentru Dinamo, deși poate pare ciudat să o zic. Sunt unul care de multe ori a jucat aici ca adversar, dar așa este… . Până la urmă trebuie să învie ca pasărea Phoenix, asta e, nu ai ce să faci. Noi ne-am urmărit interesul și mă bucur pentru toată lumea din Cluj, pentru stafful meu, pentru conducere, pentru toți suporterii care sper să ne susțină în continuare și să vedem un stadion plin în Liga 1.

Nu am avut prea multe ocazii, a fost golul senzațional al lui Tescan, dar am încercat să jucăm sus, să punem presiune, să avem ocazii. Le-am spus jucătorilor să uităm jocul de la Cluj, e 0-0, e prima manșă, hai să vedem ce rezultat pozitiv putem scoate în prima manșă la București”.

”U” Cluj, victorie cu 3-1 la general în dubla cu Dinamo

”U” Cluj a marcat în ”Ștefan cel Mare” prin Dragoș Tescan, în minutul 17, când s-a deschis scorul și s-a făcut 1-0. Dinamo a egalat repede, trei minute mai târziu, prin Vlad Morar, care a punctat în minutul 20.

Au fost momente mai dificile pentru ardeleni în repriza a doua, când ”câinii roșii” au presat destul de mult și au avut multe ocazii, dar în cele din urmă partida s-a terminat 1-1.

  • ”U” Cluj, cu Dinamo: Gorcea – Romeo, D. Ispas, Fl. Ilie, Dobrescu – I. Filip, Romario Pires (cpt.)(Gugu 90+1′) – Tescan (Balgiu 65′), Ribeiro (P. Pîrvulescu 46′), Remacle (Haită 79′) – Boiciuc; Rezerve neutilizate: Aur. Păun – Vomir, Alarcon, Hofman, Val. Alexandru;

Foto: Răzvan Păsărică / Sport Pictures

https://liga2.prosport.ro/seria-1/dragos-tescan-i-a-adus-pe-suporterii-universitatii-cluj-in-extaz-cu-golul-sau-superb-din-stefan-cel-mare-mi-am-pus-o-pe-stangul-si-am-incercat-sa-o-dau-la-coltul-lung-19233594

https://liga2.prosport.ro/seria-1/dinamo-u-cluj-se-joaca-de-la-ora-2100-ardelenii-pot-scrie-istorie-in-stefan-cel-mare-19233426

https://liga2.prosport.ro/seria-1/chindiei-targoviste-i-a-trecut-glontul-pe-la-ureche-dar-emil-sandoi-a-fost-mai-mult-decat-fericit-dupa-victoria-cu-concordia-chiajna-sincer-a-fost-de-domeniul-sf-ului-ce-urmeaza-19233577

https://liga2.prosport.ro/seria-1/ianis-zicu-lectie-pentru-fotbalistii-concordiei-chiajna-dupa-ratarea-promovarii-in-liga-1-sper-sa-i-doara-fiecare-infrangere-din-campionat-asa-cum-ii-doare-acum-reactia-la-cald-d-19233539

https://liga2.prosport.ro/seria-1/chindia-targoviste-concordia-chiajna-se-joaca-de-la-ora-1815-ilfovenii-au-nevoie-de-o-remiza-pentru-a-promova-in-liga-1-19233411

Răzvan STÎNGĂ 30 May. 2022, 00:05 Liga 2
Pe aceeași temă