”U” Cluj a avut o misiune accesibilă pe terenul Ripensiei, după ce a câștigat cu 3-0, în ciuda unor emoții avute când gazdele au beneficiat de un penalty. De această dată, Erik Lincar nu l-a mai trimis pe preparatorul fizic în fața presei, cum a făcut-o înainte jocului, a venit el și a apreciat că niciodată nu s-a pus problema învingătoarei, și că totul decurge așa cum și-a dorit.
Lincar a fost mulțumit și de jocul echipei sale din debutul partidei, deși nu a fost unul deloc atractiv, chiar plictisitor, fără ocazii. ”Am început foarte bine. Ne-am creat ocazii de a marca. Singura șansa mare a celor de la Ripensia cred că a fost doar penalty-ul care e cu semnul întrebării. În rest, cred că am dominat jocul da capo al fine și nu cred că s-a pus problema învingătorului. Am fost echipa reactivă, agresivă, care am controlat jocul și ne-am creat numeroase ocazii de a marca”, a declarat antrenorul după joc.
Pe parcursul jocului, ”relația” dintre clujeni și brigada de arbitri a fost destul de tensionată. Szabolcs Kovacs a dat avertismente inclusiv la banca ardeleană. Erik Lincar a spus că nu ar avea ceva de reproșat anume după joc, doar o lipsă de inechitate pe alocuri la faze similare.
”Nu. Dar dacă s-a dat penalty la faza respectivă, au mai fost vreo trei hențuri în ultimii 30 de metri ai adversarului și nu s-a dat nimic. Atâta tot”, a precizat Lincar, întrebat dacă l-a nemulțumit arbitrajul.
Un pluton de șase echipe pare să se detașeze tot mai clar în Liga 2. Lincar spune însă că vrea ca echipa sa să rămână concentrată. ”Ne dorim să fim pe primul loc. Este adevărat că sunt mai multe echipe care tânjesc pentru acest lucru. Dar important va fi în următoarele etape să facem cât mai multe puncte, să ne asigurăm play-off-ul. În fotbal tot timpul apar surprize. De aceea trebuie să fim serioși, concentrați, să facem puncte multe, să ne stabilizăm între primele două-trei echipe și să ne calificăm în play-off”, a mai punctat antrenorul, care mâine, 16 octombrie, își aniversează ziua, împlinirea a 43 de ani. ”Mulțumesc echipei pentru cadoul făcut. Mâine este ziua mea. Cred că este cel mai frumos lucru pe care puteam să-l primesc și mâine chiar o să sărbătorim împreună”, a spus Lincar.
Iar dacă unele echipe mai au cazuri de coronavirus, la ”U” Cluj toți sunt liniștiți. ”Din fericire, noi la începutul campionatului ne-am vaccinat toată echipa, stafful și toți cei care sunt pe lângă echipă”, a mai precizat Lincar.
”E un club complicat, dar zic eu că, până la urmă, rezultatele aduc liniște, iar noi, cei care suntem pe teren și dirijăm acești jucători, să încercăm să câștigăm cât mai des și atunci cred că nimeni nu va avea vreo problemă cu nimeni”
Erik Lincar, întrebat dacă situația din conducerea clubului, unde președintele și-a anunțat plecarea, afectează echipa
Cu 24 de puncte, ”U” Cluj egalează liderul Petrolul, însă rămâne pe locul 2, având un golaveraj mult inferior față de echipa ploieșteană. În etapa a 11-a, echipa antrenată de Erik Lincar joacă acasă, la Bistrița, cu Unirea Dej, la 24 octombrie, de la ora 12:30.
Foto: Leczki Jozsi / Mediafax Foto și Universitatea Cluj
https://liga2.prosport.ro/seria-1/iulian-muntean-dupa-infrangerea-ripensiei-cu-u-cluj-diferenta-dintre-cele-doua-echipe-s-a-vazut-foarte-clar-pe-teren-interimarul-anunta-o-situatie-din-c-19205409
https://liga2.prosport.ro/seria-1/carul-a-fost-prea-mare-pentru-ripensia-u-cluj-castiga-fara-probleme-la-timisoara-desi-gazdele-au-beneficiat-si-de-penalty-19205404
https://liga2.prosport.ro/seria-1/ripensia-u-cluj-incepe-la-ora-1730-ardelenii-considera-ca-au-un-mare-plus-pentru-ca-joaca-pe-dan-paltinisanu-19205334