Turris Oltul a remizat cu Campionii FC Argeș în primul meci al play-off-ului Ligii 2. Partida desfășurată vineri seară, la Turnu Măgurele, s-a încheiat la egalitate, scor 0-0, cu toate că echipa gazdă a evoluat în superioritate numerică din minutul 48, imediat după pauză, când Andrei Panait a fost eliminat. De altfel, jucătorii lui Erik Lincar au și avut ocaziile mai mari și mai numeroase la poarta lui Răzvan Ducan, însă goalkeeperul piteștenilor a prins o zi bună și a fost imbatabil.
La finalul întâlnirii, Erik Lincar a spus că jucătorii săi au controlat jocul și despre el a precizat că a chicit foarte bine strategia gândită de Ionuț Badea.
”Din păcate, am mai avut un meci asemănător, când am jucat cu cei de la Voluntari, când, la fel, am reușit să rezolvăm această superioritate, am avut câteva situații de a marca și nu am reușit să băgăm mingea în poartă. Nu știu dacă ați văzut, dar adversarul nu a avut niciun șut pe poartă, și mai ales după prima repriză, când, zic eu, am citit foarte bine jocul Argeșului, i-am blocat foarte bine, am pus presiune pe ei în unele momente. E adevărat că și căldura e un factor și, mai ales după o perioadă de patru luni de inactivitate, energia se cam duce”, a spus Erik Lincar la microfonul DigiSport.
Antrenorul echipei teleormănene consideră că s-au pierdut două puncte cu Argeșul. Totodată a vorbit despre următoarea întâlnire a celor de la Turris Oltul din play-off, cu liderul UTA, la Arad.
”Sincer, sunt dezamăgit. Am pierdut două puncte mari, două puncte care, zic eu, ne dădeau mai mult moral pentru meciul următor, cel de la Arad, când jucăm la 17:30 pe stadionul Motorul, pe un teren sintetic și cu un asemenea soare cred că vor fi 60 de grade la nivelul solului.
În același timp, cred că a observat toată lumea că din punct de vedere fizic ambele echipe au suferit, pentru că, vă dați seama, jucând după o asemenea perioadă îndelungată în care nici amicale nu am avut, de asta cred că acest lucru s-a văzut în jocul de azi. Am așteptări, a trecut această etapă și mergem cu speranțe la Arad. Întâlnim liderul, care a rămas cu același număr de puncte și încercăm să facem un joc mai bun, să fim mult mai activi și să reușim să aducem trei puncte de acolo. Pronosticuri e foarte greu să faci. Ei vor juca acasă, pe un teren sintetic cu care sunt obișnuiți, dar noi, peste tot unde am fost, am încercat să fim bărbați, să jucăm, să avem forță și să obținem puncte”, a mai declarat Lincar.
Întrebat despre situația celor de la Petrolul, care au cazuri de COVID-19 în lot și nu vor mai juca sâmbătă cu UTA, meciul fiind amânat, Erik Lincar a făcut o comparație cu ceea ce s-a întâmplat la Dinamo și a spus cum a trăit el până când au venit răspunsurile la testarea împotriva noului coronavirus dinaintea jocului cu Argeșul.
”Sincer, miercuri, când am făcut și noi testarea, până joi, când ne-au venit rezultatele, am avut mari emoții. Și din punctul ăsta de vedere chiar e o problemă. Avem la Liga 1 situația echipei Dinamo, care a stat șapte zile. Se vede în clasament, săracii. A fost o întrerupere a antrenamentelor și asta s-a văzut în jocuri. Poate să afecteze orice echipă”, a spus Lincar.
Despre posibilitatea de a juca la barajul de promovare, Lincar a zis că mai întâi speră la locul 2, direct promovabil. ”În caz că nu prind locul 2, îmi doresc pe oricine la baraj. Chiar nu mă interesează cu cine o să joc, important va fi să obținem locul 2 sau locul 3, pentru că asta înseamnă că ne îndeplinim un obiectiv și să încercăm să accedem în Liga 1”, a încheiat antrenorul echipei Turris Oltul.
Turris Oltul în meciul cu Campionii FC Argeș.: Duțu – Călințaru, Ispas, Ct. Pîrvulescu, Mitrea – Cioinac – Haită, Sil. Pană (cpt.), Serediuc (Cr. Ciobanu 52′) – Ad. Voicu, Alb. Voinea (Negruț 74′). Rezerve neutilizate: Aur. Păun – Sălcianu, Pațurcă, Rob. Neacșu, Buleică.
https://liga2.prosport.ro/seria-1/incepe-play-off-ul-de-promovare-din-liga-2-turris-oltul-campionii-fc-arges-e-meciul-de-debut-astazi-de-la-ora-1700-19137718
https://liga2.prosport.ro/seria-1/moment-surprinzator-la-primul-meci-din-play-off-turris-campionii-fc-arges-dupa-momentul-de-reculegere-s-a-auzit-imnul-lui-liverpool-pitestenii-sunt-incurajati-de-cateva-zeci-de-suporteri-19137811
https://liga2.prosport.ro/seria-1/oficial-meciul-uta-arad-petrolul-ploiesti-a-fost-amanat-anuntul-facut-de-frf-dupa-ce-la-echipa-prahoveana-au-fost-depistate-infectari-cu-covid-19-19137655