După Rapid, „marinarii” vor să bată în nocturnă și pe FC Clinceni: „Avem echipă valoroasă”. Nedelcu anunță transferul a încă unui mijlocaș experimentat

Marius ANGHEL 16 Sep. 2015, 18:15 Liga 2
După Rapid,

După ce a transferat în vară mulți jucători experimentați, precum Sorin Chițu, Cristocea, Pătulea, Nicorec, Barna, Adrian Ionescu, Silviu Ilie, Milea, Bratu sau Marius Rusu, iar contractele lui Florin Pătrașcu și Alexandru Grigoraș a fost prelungite, totul pentru a se alcătui o echipă capabilă să promoveze în primul șalon, FC Farul continuă să achiziționeze fotbaliști cu nume.

După cum a declarat Giani Nedelcu, președintele Consiliului Director al clubului constănțean, următorul transfer va fi cel al unui alt mijlocaș român de calibru, acesta venind de la o echipă din Liga 1. „În două – trei zile, luăm un jucător care, acum câțiva ani, era cel mai bun mijlocaș din România”, a spus Giani Nedelcu.

După trei etape scurse din Liga a 2-a, FC Farul se află pe locul opt în clasament, cu trei puncte, însă „marinarii” au un meci în minus, după ce sâmbăta trecută au avut rundă liberă. Jucătorii pregătiți de Constantin Gache, Ion Barbu și Gică Mina au debutat cu o înfrângere la Piatra Neamț (0-2), dar apoi au învins Rapid București la Constanța (1-0), ambele adversare fiind echipe retrogradate din Liga 1.

În etapa următoare, Farul dispută un nou meci dificil, pe teren propriu cu Academica Clinceni, o echipă căreia îi surâde și ei obiectivul de promovare imediată în Liga 1. Partida se joacă vineri, 18 septembrie, de la ora 19.00, pe stadionul „Farul”, biletele costând 5 lei (la peluze) și 10 lei (la tribune).

„Normal, țintim victoria și cu Academica Clinceni. Miercuri (n.r. astăzi), se plătesc primele pentru succesul cu Rapid. În acest moment, sunt mulțumit 50 la sută de startul de campionat. Dacă vom câștiga și vineri, voi fi mulțumit 75 la sută. Trebuie să rămânem cu picioarele pe pământ. Am învins Rapid, care, sigur, e o echipă puternică, dar nu cea din anii trecuți, astfel încât să ne bucurăm că am bătut Real Madrid. Giuleștenii au pierdut (în Cupa României) și cu ACS Berceni. E important să legăm cât mai multe victorii. Trebuie să arătăm constanță și să dovedim și pe teren, în cât mai multe meciuri, să avem echipă valoroasă”, a punctat Giani Nedelcu.

Sursa: Ziua de Constanța

Marius ANGHEL 16 Sep. 2015, 18:15 Liga 2
Pe aceeași temă