Pe noul teren, la care acum se lucrează pentru gazonare, vor evolua cei de la FCM Dunărea. Stâlpii pentru instalația de iluminat sunt montați, urmează să se construiască și o tribună cu 1.800 de locuri.
Cei de la FCM Dunărea, sprijiniți în ceea ce privește finanțarea de către Consiliul Local, au demarat un proiect la finalul căruia se vor muta de pe terenul central al stadionului „Dunărea”, pe unul alăturat. Este vorba de Dunărea II, pe vremuri acoperit cu zgură și apoi de bălării, care nu va avea doar statut de teren de antrenament, ci se va transforma într-un adevărat stadion nou
Costurile totale sunt estimate a fi în jur de 16-17 miliarde de lei vechi, conform președintelui FCM Dunărea Galați, Auraș Brașoveanu. O parte însemnată din fonduri este asigurată prin finanțarea primită de la Consiliul Local, aproximativ 50%, restul banilor venind de la sponsori și de la Federația Română de Fotbal. „Avem depus dosarul pentru a primi cam 140.000 de euro de la FRF, prin programul «Hattrick 4» al UEFA de sprijinirea a dezvoltării activității la nivel de juniori. În mod normal, dosarul nostru va fi printre cele acceptate”, a declarat Auraș Brașoveanu.
Pe termen lung, noul stadion va fi unul de antrenament pentru echipa de seniori a clubului menționat și de meciuri și pregătire pentru juniori, dar pe termen scurt se dorește să se joace acolo partidele din Liga a II-a.
Omologabil pentru Liga a II-a
Proiectul include gazonarea terenului, montarea unei instalații de nocturnă, construirea unei clădiri pentru vestiare, dar și a unei tribune cu o capacitate de 1.800 de locuri. „Va fi un stadion omologabil pentru liga secundă, nocturna va fi de 800 de lucși, capacitate acceptată la acest nivel. Ideea de bază este să fim pregătiți pentru momentul în care la stadionul „Dunărea”, cel cu terenul central cunoscut de toată lumea, vor începe lucrările de modernizare, să avem unde să jucăm în acea perioadă”, a mai precizat Auraș Brașoveanu.
În acest moment sunt deja montați cei șase stâlpi destinați instalației de iluminat, iar pe terenul de joc s-a pus nisip și pietriș, etapă premergătoare montării gazonului propriu zis. Tribuna va fi construită pe partea dinspre Clubul Sportiv Școlar.
Pentru cei care nu cunosc amplasamentul „Dunărea II”, precizăm că acesta se află imediat lângă actualul stadion, în dreptul zonei vestiarelor (cea fără tribună), în partea dinspre Dunăre.
Sursa: Viața Liberă