Dragoș Militaru este tot liber de contract după ce a refuzat prelungirea acordului cu Unirea Dej: ”Dacă aveam licența PRO, acum eram în cantonament cu echipa!” Antrenorul se simte pregătit pentru SuperLigă și spune cum s-ar descurca în fața jucătorilor mai în vârstă decât el

Mircea OGLINDOIU 15 Jun. 2023, 11:24 Liga 2

După ce s-a despărțit de Unirea Dej, antrenorul Dragoș Militaru (33 de ani) încă nu și-a găsit un nou angajemant, dar nu duce lipsă de oferte, conform propriilor afirmații.

Dragoș Militaru susține că acum era antrenor al unei echipe din SuperLigă dacă avea licența PRO

Cel mai tânăr antrenor din Liga 2 în ultimele două sezoane a dus echipa dejeană în play-off, după ce tot el o promovase din Liga 3, în vara anului 2021! În iarnă, olteanul a fost dorit de FC Botoșani, iar în această vară a fost foarte aproape de semna cu o altă echipă din SuperLigă, pe surse fiind vorba despre Universitatea Cluj, cea care l-a instalat de curând pe Anton Petrea în locul lui Ioan Ovidiu Sabău.

Dragoș Militaru a explicat de ce nu s-a materializat ultima ofertă. ”Ca să antrenez la Liga 1, în acest moment, am nevoie de Licența PRO, pe care încă nu o am, dar sper ca, în perioada imediat următoare, dacă o să fie acum, peste două săptămâni, sau undeva în toamnă, să pot să fiu cursant la Licența PRO și atunci, din câte știu eu, se pot primi anumite derogări pentru a putea antrena ca și cum ai avea-o. Este un pas pe care doresc să îl fac și cred că este la fel de important ca găsirea unei echipei. Dacă aveam Licența PRO, acum eram în cantonament cu echipa”, a declarat Militaru, conform Gorjeanul.

Militaru se simte pregătit să antreneze în prima ligă

Antrenorul originar din Târgu Jiu este convins că are calitățile necesare pentru a trece la următorul nivel, adică să antreneze o echipă din prima ligă. Cu doar doi ani în spate petrecuți pe banca unei echipe din Liga 2, una formată în mare parte din tineri jucători, Militaru e de părere că poate face față și în elită, unde să crească jucători.

”Eu mă simt pregătit, am fost aproape să ajungem acolo cu această echipă, făcută cumva de nicăieri (n.r. – Unirea Dej a terminat ultima în play-off-ul Ligii 2 și nu a fost deloc aproape de o promovare în prima ligă). Jucătorii au performat și au evoluat, de la a fi niște jucători de Liga 3 până la a fi jucători de Liga 1. Unii deja sunt jucători de Liga 1 și eu cred că dacă am reușit, bineînțeles cu ajutorul staffului, să fac niște jucători să ajungă în Liga 1 și să construiesc o identitate a echipei cu astfel de jucători, nu cred că nu aș putea reuși același lucru și cu o echipă de SuperLigă. Fiecare dintre jucători, eu cred că mai are ceva de dat. Un jucător de SuperLigă poate să devină unul de play-off sau unul care să joace într-o cupă europeană”, spune Militaru.

Dragoș Militaru: ”Orice vârstă ar avea un jucător, eu nu mă duc să-l încurc. Eu vreau să-l ajut”

La 33 de ani, Dragoș Militaru este este unul dintre cei mai promițători antrenori din țară și a fost deja supranumit ”Nagelsmann de România”, după tehnicianul de 35 de ani care a condus-o pe Bayern Munchen. Acesta a explicat de ce nu s-ar teme de granzii din SuperLigă sau să antreneze jucători cu mare experiență, inclusiv mai în vârstă decât el, cum la Unirea Dej nu a posibilitatea.

”Orice vârstă ar avea un jucător, eu nu mă duc să-l încurc. Eu vreau să-l ajut. Automat, jucătorul respectiv, mai ales dacă este mai matur și înțelege, vede că sunt venit cu intenții bune. La 35-37 de ani, nu știu dacă mai pot să-l învăț eu fotbal, poate a jucat la un nivel superior, dar eu vreau să-i creez un climat în care el să poată da ce are mai bun. Nu cred că un jucător matur nu ar înțelege că sunt acolo ca să-l ajut. Și când eram antrenor secund la Pandurii Târgu Jiu, am lucrat cu jucători de peste 30 de ani și nu am avut nicio problemă. Sunt genul de om care comunică și am suficiente argumente pentru a-i face pe jucători să înțeleagă”, a precizat fostul antrenor de la Unirea Dej.

  • În trecut, ”Nagelsmann de România” i s-a spus și lui George Zima, care acum are 33 de ani, în vremea când antrena în Liga 2 Energeticianul, actuala Viitorul Pandurii Târgu Jiu, în 2018. După plecarea de la trupa lui Sarcină, Zima s-a afundat în Liga 3, unde a schimbat nenumărate echipe și unde nu a înregistrat nicio performanță notabilă.

Mititaru este dorit și în Liga 2, de Viitorul Pandurii Târgu Jiu, dar echipa întâmpină mari probleme financiare, fiind în insolvență. Mai mulți jucători deja au părăsit clubul susținut de omul de afaceri Nicolae Sarcină.

În locul lui Dragoș Militaru, Unirea Dej l-a instalat ca antrenor pe Dacian Nastai (50 de ani), ”principal” care a retrogradat în această primăvară în Liga 3 cu Unirea Constanța.

Foto: George Flușter și Eduard Vînătoru / Mediafax Foto

https://liga2.prosport.ro/seria-1/au-dat-un-pop-si-au-luat-altul-a-doua-achizitie-a-unirii-dej-din-aceasta-vara-portarul-pe-care-sc-otelul-nu-l-a-pastrat-in-lot-pentru-superliga-19274963

https://liga2.prosport.ro/seria-1/angelo-cocian-a-lasat-unirea-dej-pentru-superliga-al-doilea-golgheter-al-clujenilor-din-acest-sezon-urca-in-prima-liga-19274954

https://liga2.prosport.ro/seria-1/dupa-antrenor-unirea-dej-si-a-pierdut-si-capitanul-golgheter-alexandru-pop-prezentat-de-o-nou-promovata-in-superliga-19274238

https://liga2.prosport.ro/seria-1/oficial-dacian-nastai-este-noul-antrenor-principal-al-unirii-dej-cum-il-prezinta-clubul-si-prima-reactie-a-acestuia-primarul-scos-in-fata-19274348

https://liga2.prosport.ro/seria-1/unirea-dej-a-ramas-fara-antrenor-dragos-militaru-a-plecat-19273569

Mircea OGLINDOIU 15 Jun. 2023, 11:24 Liga 2
Pe aceeași temă