Andrei Prepeliță îi dorește la Gloria Buzău pe Mihai Bălașa și Bogdan Mitrea, dar cei doi experimentați jucători ezită să îi dea un răspuns favorabil antrenorului nou-promovatei în prima ligă.
Până acum, clubul buzoian a făcut un singur anunț privind noul sezon, 2024-2025. Chiar ieri a comunicat aducerea directorului sportiv de la Concordia Chiajna în funcția de președinte executiv. Este vorba despre Cristian Bălașa, fost fotbalist și chiar tatăl lui Mihai Bălașa, pe care Prepeliță și-l dorește în lot.
Aflat la prima promovare în calitate de antrenor principal, Andrei Prepeliță își dorește să facă o figură frumoasă cu Gloria Buzău în SuperLigă, dar pentru acest lucru fostul internațional este conștient că trebuie să-și întărească serios echipa.
ProSport a aflat că Prepeliță vrea să facă mai multe schimbări în lot, cu fotbaliști cu experiență în toate compartimentele, iar pentru defensivă s-a gândit la Mihai Bălașa și Bogdan Mitrea.
Dacă fostul fundaș central al celor de la Sepsi OSK le-a transmis, însă, buzoienilor că preferă să își caute în prima fază o echipă în străinătate, luând în calcul și oferta lor, în schimb Mitrea nu vrea să plece de la ”U” Cluj. Acesta din urmă mai are un an de contract cu ardelenii, știe că Ioan Ovidiu Sabău nu-l mai vrea la echipă, dar nu vrea să renunțe prea ușor la salariul său de 12.000 de euro pe lună!
Totuși, Andrei Prepeliță nu își pierde speranța ca măcar Mihai Bălașa va da un răspuns pozitiv propunerii sale, mai ales că tatăl fotbalistului, Cristian Bălașa a fost anunțat ca președinte executiv la club.
Din informațiile ProSport, Andrei Prepeliță și l-ar fi dorit la Buzău și pe fostul său elev Costinel Tofan, aflat la final de contract cu CFC Argeș și încă nedecis ce să facă.
Nu l-a ofertat pe fundaș, fiindcă între Prepeliță și clubul din Pitești este o înțelegere verbală ca să nu își oferteze unul împotriva altuia jucătorii. Altfel, nu ar fi greu ca Tofan să treacă la Buzău, ținând cont că sponsorul principal al CFC Argeș este sponsor și la Gloria. Numai că, zilele trecute, Viorel Tudose, căci despre el este vorba, spunea despre Tofan că trebuie menținut neapărat la echipa piteșteană, dacă își dorește ca în noul sezon să se lupta la promovare!
Altfel, Andrei Prepeliță revine ca antrenor în prima ligă, după o primă experiență avută în cariera sa în Liga 2, unde încheiată cu succes, cu o promovare.
De această dată, spre deosebire de mandatul avut la Campionii FC Argeș, când a reușit inclusiv calificarea echipei în premieră în play-off-ul SuperLigii, fostul internațional va putea acum să aibă funcția oficială de antrenor principal.
Regulamentul permite unui antrenor principal fără licență PRO să stea fără probleme pe banca unei echipe din prima ligă și să dea indicații de pe margine dacă respectivul antrenor a promovat-o. Trebuie doar ca acesta să fie înscris la cursurile pentru obținerea licenței PRO, lucru care se întâmplă deja.