UTA Arad scoate la vânzare, începând de sâmbătă, 13 august, ora 10:00, abonamentele pentru noul sezon competițional al Ligii a II-a. Clubul arădean va emite, începând din acest an, abonamente personalizate în format card, astfel că suporterii trebuie să dețină asupra lor, în momentul achiziționării, cartea de identitate.
Abonaților din campionatul trecut li se vor menține vechile locuri în tribune până cel târziu luni, 22.08.2011.
Prețurile noilor abonamente sunt următoarele:
– la tribuna I – 225 lei
– la tribuna a II a, sectorul J – 200 lei
– la tribuna a II a – 175 lei
– la peluză – 75 lei
– Abonament VIP , tribuna oficială – 5000 lei .
Pentru abonații VIP / societăți comerciale, în prețul abonamentului se include și posibilitatea expunerii unui banner (6m/1m) lângă suprafața de joc cu însemnele societății respective.
Programul de vânzare al abonamentelor va fi:
– sâmbătă 13.08.2011, de la orele 10-16.
– luni-vineri, de la orele 10-14 și 15-18.
Prețul biletului va oscila în funcție de adversar
Totodată, conducerea clubului arădean va scoate la vânzare și biletele pentru primul meci din acest campionat, cel cu Juventus București. Prețurile tichetelor pe toată durata competiției vor oscila în funcție de importanța adversarului întâlnit.
Pentru întâlnirea cu echipa din cartierul Colentina, fanii își pot achiziționa bilete la următoarele prețuri:
– la tribuna I – 15 lei
– la tribuna a II a, sectorul J – 15 lei
– la tribuna a II a – 12 lei
– la peluză – 6 lei
Articol scris de Marius ANGHEL