„U Cluj va fi peste CFR!” TU CE CREZI? VOTEAZĂ‚!

02 Feb. 2010, 12:02 Diverse

Mijlocașul Tibi Bălan (28 de ani, Sportul Studențesc) este sigur
că supremația pe Someș va fi deținută anii viitori de
Universitatea.

„Cred că în câțiva ani Universitatea Cluj va fi clar
peste CFR, mai ales dacă vor construi și noul stadion. Depinde
foarte mult de cei care investesc. Dacă ar fi să aleg acum între U
și CFR aș alege echipa lui Paszkany, deoarece e în Liga I și se
bate la titlu. Cu toate acestea, nu aș refuza o ofertă de la „U”
când va promova pentru că este formația la care am
crescut”
, a spus Tibi Bălan, fost jucător al
Universității (1997-2000).

Finanțatorul Florian Walter a anunțat încă din vara trecută, atunci
când a preluat Universitatea, că obiectivul său va fi să facă din U
cea mai tară echipă a Clujului. „Am venit la
Universitatea cu inima deschisă și vreau ca în trei ani să fim
peste CFR. Obiectivul imediat va fi promovarea. La ce investiții am
făcut, ar trebui să ajungem în Liga I fără emoții”
, a
spus Florian Walter în mai multe rânduri.

Articol scris de Andra LUPOU
și Paula MITRACU

02 Feb. 2010, 12:02 Diverse
Pe aceeași temă