Suporterii Farului au mărșăluit din nou în stradă!

Autor: Marius ANGHEL Publicat: 09 May. 2013, 23:30 Actualizat: 10 May. 2013, 18:07 Diverse

În această seară, la Constanța, suporterii Farului au ieșit din nou în stradă. Cu mic, cu mare, atât băieți, cât și fete s-au adunat în fața stadionului „Farul” pentru a demara cel de-al doilea miting de senzibilizare a autorităților locale, dar și a oamenilor cu bani din Constanța. Aceștia sunt de părere că doar autoritățile locale și oamenii de afaceri din localitate pot salva Farul din situația grea în care se află la ora actuală.

De această dată, fanii au manifestat în fața prefecturii din Constanța. Pe lângă scandările de încurajare: „Salvați Farul!”, „Constanța trezește-te, Farul nostru se stinge!”, „Ole, ole, ole, ola, să salvăm tradiția!”, fariștii au scandat și împotriva actualului patron, Giani Nedelcu: „Giani, Giani, Giani lasă-neee, lasă-neee, vinde și lasă-neee!!!!”

Fanii au promis că nu se vor lăsa și că vor mai face și alte manifestări, următorul miting fiind programat sâmbătă imediat după meciul de acasă al Farului, împotriva celor de la Chidia Târgoviște. Aceștia au spus că după disputarea meciului vor manifesta din nou în fața sediului firmelor fostului patron, Gheorghe Bosânceanu.

Articol și foto de Alexandru RAITA

Autor: Marius ANGHEL Publicat: 09 May. 2013, 23:30 Actualizat: 10 May. 2013, 18:07 Diverse
Pe aceeași temă