Mesaj pentru U : „Nu vă faceți speranțe”

01 Mar. 2010, 11:55 Diverse
Mesaj pentru U :**

Mijlocașul își va căuta angajament în străinătate imediat după
ce va ieși din convalescența de după operația la mână

Fostul jucător al lui Lokomotiv Moscova le spulberă visele lui Hizo
și Walter, care speră să-l transfere la „U” Cluj. Cociș vorbește
despre cum a refuzat 2.4 milioane de euro de la Notts County, cât a
regretat că n-a ajuns la Portsmouth și despre revenirea la
națională.

Răzvan, când vei reveni pe gazon?
Nici doctorii nu se pot pronunța deocamdată.
Recuperarea decurge bine, am început să mă antrenez, dar încă nu
sunt apt să joc. Voi continua programul de recuperare și sper să
revin cât mai repede. Este important că nu mai am
dureri.

La ce echipă vei juca?
Asta rămâne de văzut. Din păcate această accidentare
m-a ținut puțin pe loc. Majoritatea echipelor și-au format loturile
pentru retur, dar eu sper să-mi găsesc un club unde să mă simt bine
înainte de finalul campionatelor. Voi relua negocierile când îmi
voi reveni complet.

Te antrenezi de câteva zile cu „U” Cluj. Este posibil să
joci în Liga a II-a până în vară?

Am vorbit cu domnul Hizo și i-am spus intențiile mele.
Nu vreau să-i dau speranțe. Eu îmi doresc să mai joc la nivel înalt
câțiva ani. Deocamdată am cerut permisiunea să mă antrenez cu ei.
Îmi era dor să fac un antrenament într-un colectiv și nu singur. De
îndată ce mă voi recupera complet îmi voi căuta o echipă în
străinătate.

Ai refuzat un sac de bani de la Notts County și apoi ai
ratat și transferul la Portsmouth din cauza accidentării. Te simți
ghinionist?

Nu prea știu ce discuții au avut impresarii cu Notts
County, dar nu vroiam să merg în Liga a III-a chiar dacă probabil
ar fi oferit mulți bani. Cu Portsmouth pot spune că am avut un mare
ghinion, dar se poate întâmpla oricui.

Sper ca un nou angajament te va readuce în atenția
selecționerului?

Deocamdată nu mă gândesc la echipa națională. Mă
gândesc doar să-mi găsesc o echipă unde să mă pot integra și unde
să joc. Acum nu putem vorbi de așa ceva.

Suporterii și oficialii mai speră

În timpul meciului cu Gaz Metan CFR Craiova, fanii „șepcilor roșii”
au încercat să-l sensibilizeze pe Răzvan Cociș și să-l atragă
înapoi la Universitatea. „Cociș alege
t«U»”
, a scris pe un banner afișat de galeria
echipei clujene. Și oficialii mai trag nădejde că internaționalul
va reveni la prima sa echipă. „Eu aștept încă un
telefon de la el săptămâna viitoare”
, a spus
managerul general Viorel Hizo, completat de patronul Florian
Walter: „Așteptăm răspunsul lui în 2-3 zile. I-am făcut
o ofertă concretă”
.

articol scris de Vlad
MĂ‚CICĂ‚ȘAN

01 Mar. 2010, 11:55 Diverse
Pe aceeași temă