Maratonistul Iulian Popa! Suspendat meciul trecut, mijlocașul Brașovului a participat la o competiție pentru a susține o cauză nobilă

Marius ANGHEL 24 May. 2017, 18:58 Diverse
Maratonistul Iulian Popa!** Suspendat meciul trecut, mijlocașul Brașovului a participat la o competiție pentru a susține o cauză nobilă

O mulțime de oameni pasionați de sport au alergat duminică la Maratonul Brașovului, competiție ajunsă la ediția a 3-a. Printre participanți s-a numărat și fotbalistul lui FC Brașov, Iulian Popa (32 de ani – foto).

„M-am înscris la Maratonul Brașovului încă din luna ianuarie, când finul meu mi-a spus că din taxele de participare o sumă importantă va fi donată celor de la Hospice Casa Speranței. Nu știam atunci că voi avea program liber în ziua maratonului, dar am considerat că pot ajuta și eu cu o sumă modică. Cum pentru meciul din campionat, cel cu Academica Clinceni am fost suspendat, duminică am putut participa la maraton, împreună cu trei prieteni din Victoria cu care am făcut echipă și ne-am înscris în proba de team run 4×10.7km, unde ne-am clasat în final pe locul trei. Nu a fost ușor, dar faptul că am terminat cei aproape 11 kilometri cu timpul de 53 de minute și 20 de secunde, al 15-lea în acest clasament, consider că e un rezultat bun la debut. M-au ajutat mult și alergările din cantonamentele dure de care am avut parte cu «nea» Cornel Țălnar. A fost o experiență frumoasă, iar la ediția de anul viitor, dacă voi fi sănătos și timpul îmi va permite, vreau să particip la semimaraton (n.r. – 21 de kilometri), a spus Iulian Popa pentru Monitorul Expres.

Articol scris de Adi MARICA (Monitorul Expres)

Marius ANGHEL 24 May. 2017, 18:58 Diverse
Pe aceeași temă