Jucători ai Universității Cluj și baschetbaliștii de la U-BT au făcut pe „Moș Crăciun pentru o zi”! Acțiunea caritabilă la care au participal și dorința lui Gabriel Giurgiu

Marius ANGHEL 12 Dec. 2018, 17:29 Diverse

Mai mulți jucători ai echipei Universitatea Cluj, împreună cu baschetbaliștii de la U-BT, au participat, marți seară, la evenimentul caritabil „Moș Crăciun pentru o zi”, desfășurate în Sala Polivalentă a Facultății de Educație Fizică și Sport. Prin intermediul acțiunii organizate de Mișcarea Sportivă a Studenților Transilvăneni s-au donat haine și jucării pentru copiii nevoiași.

De la echipa de Liga 2 antrenată de Bogdan Lobonț au participat la eveniment Octavian Abrudan, Gabriel Giurgiu, Dorin Goga, Rareș Takacs și Iuliu Hațiegan.

„Am onorat cu mare plăcere invitația și ne bucurăm ca am fost astăzi aici. E luna cadourilor, așa că e foarte important să dăruim și să îi ajutăm pe cei care au, într-adevăr, nevoie. Așteptăm sărbătorile, alături de toți cei dragi nouă. Ne dorim cu toții promovarea și ar fi minunat dacă în 2019 am reuși să ne îndeplinim acest obiectiv. E important să fie a treia promovare la rând pentru noi toți, cei care am venit aici și am pus umărul”, a declarat mijlocașul Gabriel Giurgiu.

Studenții prezenți în incinta Facultății de Educație Fizică și Sport s-au fotografiat alături de jucătorii celor două echipe și s-au delectat cu un scurt concert de colinde susținut de reprezentanții „Colegiului Studențesc de Performanță Academică”.

Universitatea Cluj a încheiat prima parte a sezonului Ligii 2 pe locul 4. După 21 de etape a acumulat 44 de puncte și se află sub Sportul Snagov (46 pct.), Academica Clinceni și Petrolul Ploiești (ambele cu 45 de puncte). Primele două clasate promovează direct, iar a treia va juca un baraj de promovare cu echipa de pe locul 6 din play-out-ul Ligii 1.

Foto: Marius Lucian Jucan

Marius ANGHEL 12 Dec. 2018, 17:29 Diverse
Pe aceeași temă