„Educație prin sport”! Dacia Unirea se implică într-un proiect de dezvoltare a sectorului juvenil din Brăila

Marius ANGHEL 29 Jul. 2016, 08:46 Diverse

Joi, în cadrul unei conferințe de presă care a avut loc la Hotelul Sport, Dacia Unirea, clubul fanion de fotbal al orașului Brăila, a lansat proiectul „Fotbalul juvenil brăilean – educație prin sport”, un proiect finanțat de Consiliul Județean Brăila. Suma totală de care beneficiază clubul de fotbal din acest proiect este de 370.000 lei, 83 la sută fiind finanțare CJ, restul din fonduri proprii. La eveniment au fost prezenți vicepreședintele clubului brăilean, Vasile Popa, directorul sportiv Sorin Frunză, antrenorul Alin Pânzaru, dar și reprezentantul CJ-ului, Alin Ilie.

„Promovarea imaginii județului Brăila prin asigurarea bunelor condiții pentru participarea cu rezultate meritorii a echipelor de copii, juniori și tineret din cadrul clubului în campionatele naționale și județene, dezvoltarea vieții sportive brăilene prin promovarea jocului de fotbal în școlile din județ și municipiu, încurajarea practicării activitații sportive prin promovarea jocului de fotbal în rândul copiilor, iar prin activități de scouting vom căuta talente în municipiu și județ – sunt doar câteva dintre obiectivele pe care dorim să le atingem prin acest proiect”, a declarat Vasile Popa.

„An de an am avut probleme cu jucătorii tineri pe care trebuia să-i folosim obligatoriu în Liga a II-a, iar soluții pe plan local nu prea au fost, sperăm ca prin acest proiect Centrul de copii și juniori de la Dacia Unirea să devină unul puternic și să ne poată asigura în timp soluții pentru echipa de seniori”, a spus și Alin Pânzaru.

Activitățile principale din cadrul acestui proiect sunt participarea echipelor acestui club în competițiile naționale și județene, organizarea acțiunii „Caravana fotbalului brăilean”, în care vor fi implicați în jur de 300 de copiii și nu în ultimul rând organizarea turneului de nivel național, Cupa „Dunării de Jos”, o competiție la care vor fi invitate să participe 12 echipe.

Articol scris de Costel FILIP

Marius ANGHEL 29 Jul. 2016, 08:46 Diverse
Pe aceeași temă