Curcă ia în calcul retragerea din fotbal. Problemele la spate îl țin pe tușă

Marius ANGHEL 23 Jul. 2014, 14:50 Diverse
Curcă ia în calcul retragerea din fotbal.** Problemele la spate îl țin pe tușă

În vârstă de 33 de ani, fostul căpitan al echipei Farul Constanța, George Curcă, se gândește să renunțe la activitatea de jucător. În momentul de față, nu joacă la nicio echipă, confruntându-se însă cu probleme medicale.
 
Unul dintre cei mai iubiți fotbaliști ai Farului din ultimii ani ar putea să pună capăt în curând unei cariere deosebite. Campionatul trecut încă nu se încheiase când George Curcă și-a reziliat contractul cu Farul. În prezent, este fotbalist liber, dar nu are echipă, întrucât nu și-a revenit de pe urma unor probleme lombare. În cazul în care această situație se va prelungi, portarul își va încheia activitatea de jucător.
 
O carieră fotbalistică ce a depășit 15 ani este pe cale să se încheie până la finele lui 2014. George Curcă s-a confruntat în ultima perioadă cu probleme medicale la spate, care se pare că îi vor grăbi agățarea mănușilor în cui.

Fotbalistul de 33 de ani n-a renunțat definitiv la gândul unei reveniri pe gazon, dar îi va fi foarte greu să ducă la îndeplinire acest plan. „Nu mi-am revenit cu spatele. Am scolioză. Nu știu dacă mai continui. De aceea, de când am încheiat conturile cu Farul, nu mi-am căutat nicio echipă. În momentul de față, nu pot face nici două ture de teren. Dacă va fi să se ivească ceva, iar eu mă voi reface și voi ajunge la o formă fizică bună, poate voi reveni. Dacă nu, mă voi retrage”, a declarat George, aflat în aceste zile acasă la părinți, la Isaccea, în județul Tulcea, alături de băiețelul său, David.

Are opt convocări la echipa națională

Născut la Isaccea, George s-a format ca fotbalist la juniorii Farului, fiind promovat de tânăr în lotul echipei mari. În prima ligă a debutat la 20 de ani, pe 18 august 2001, în partida Farul – Rapid 1-3. De atunci, a jucat nouă ani la rând pentru formația constănțeană, fiind învestit și căpitan de echipă. A făcut parte din trupele redutabile ale Farului de la mijlocul anilor 2000, ocupând locul 5 în Liga I, jucând în finala Cupei României și participând în Cupa UEFA-Intertoto. După retrogradarea din 2009, s-a transferat la Dinamo, jucând însă apoi și la Dinamo II, dar și la Unirea Urziceni.

În 2012, a revenit la Farul, la care a mai evoluat doi ani. În Liga I, are 221 de meciuri. În Cupa UEFA-Intertoto a bifat cinci partide, în 2006 (primind opt goluri), iar în Europa League, cu Dinamo, a susținut patru meciuri, în sezonul 2010/2011, încasând cinci goluri. Are opt convocări la echipa națională de tineret, dar a fost chemat și la prima formație reprezentativă.

„Farul, echipa mea de suflet”

„Am avut o carieră și cu bune, și cu rele. Bineînțeles, echipa mea de suflet a fost, este și va rămâne Farul, la care am jucat atâția ani. Am cunoscut mari satisfacții la această formație, începând cu 1998. Acel an de vis 2005 îmi va rămâne pe veci în suflet. Cele mai dureroase momente în tricoul Farului au fost cele ale retrogradărilor din anii 2000 (când eram al treilea portar, după Covrig și Iliuciuc) și 2009. Indiferent ce drum voi urma în viață, voi rămâne un farist convins și îi voi ține pumnii Farului. Sper să vină vremuri mai bune pentru echipă, întrucât locul ei nu e în eșaloanele inferioare, trăind sub amenințarea retrogradării, ci în prim-planul fotbalului românesc”, a declarat George Curcă.

Fiul său nu va fi goalkeeper

După ce se va retrage din fotbal, actualul portar nu exclude și o carieră extra-sportivă. „În septembrie mă voi înscrie și la școala de antrenori, deși nu mă atrage foarte mult o carieră de tehnician. Nu mă văd antrenor, dar nu se știe niciodată. Dacă voi avea posibilitatea să activez într-un domeniu extra-fotbalistic, nu voi ezita să o fac. Sigur, ideal ar fi să rămân în sport, dar iau în calcul și alte variante”, a mai spus George, care este vărul fostului portar al Farului și al lui Dinamo, Cristi Munteanu.

Un lucru e cert însă: băiatul lui George, David, care împlinește nouă ani în septembrie, va începe și el să practice fotbalul, în toamnă. „David face școala la București și acolo îl voi da la fotbal. Îi place acest sport, dar nu va fi portar, ci va juca pe alt post”, a dezvăluit George.

Sursa: Ziua de Constanța

Marius ANGHEL 23 Jul. 2014, 14:50 Diverse
Pe aceeași temă