A fost alături de club la bine, dar mai ales la greu. Iar momente ca acestea din urmă au curs șuvoi peste echipa constănțeană în ultimii ani.
Povestea are însă și un sfârșit. Maurul și-a făcut datoria, maurul poate să plece. Venit la Farul în iarna lui 1999, Ion Barbu a intrat în galeria celor mai longevivi jucători ai clubului constănțean. A fost, rând pe rând, jucător și căpitan de echipă, antrenor secund și antrenor principal. Episodul contractului său neînregistrat a pus însă capăt unui mariaj de lungă durată, în care Nelu a pus toată dragostea și pasiunea sa, însă a considerat că, pe final, nu a fost tratat cu aceeași monedă.
Obișnuit ca zi de zi să-și împartă viața între Farul și familie, lui Ion îi este greu acum să fie rupt de club. „Dimineața, când nu am ce face acasă, îmi dau seama cât îmi lipsește Farul. Astfel că dau o fugă până la stadion. Mașina parcă merge singură, știe traseul până în strada Primăverii precum a învățat un cal drumul spre casă. Mai fac mișcare la stadion, bineînțeles nu alături de băieți. Mi-e greu, dar asta e viața, îți oferă multe momente care nu ai fi vrut niciodată să te viziteze. Important este să fii puternic. Farul a fost și va rămâne în sufletul meu. Aici am trăit cele mai mari realizări sportive. Vreau să se înțeleagă că eu nu mi-am dat demisia de la Farul, așa cum greșit s-a mai interpretat. Nu aveam din ce să demisionez, din moment ce nu aveam contract”, a spus Ion Barbu.
Fostului jucător și antrenor îi pare rău că s-a întâmplat așa. A aflat cu stupoare că noua sa înțelegere cu clubul, contractul de antrenor secund, nu fusese înregistrat și a trăit o mare dezamăgire. „Eu mă consider un farist adevărat, nu un oarecare la acest club. Am slujit atâția ani culorile alb-albastre și am avut și eu o contribuție pozitivă. În momentele grele am fost aproape de Farul, de aceea m-a surprins ceea ce s-a întâmplat. Nu înțeleg, eu am fost buba?”, se întreabă tehnicianul de 35 de ani.
Ulterior, patronul Giani Nedelcu a declarat că Farul depusese la Federația Română de Fotbal toate actele pentru înregistrarea contractului, însă au existat întârzieri la București.
După despărțirea de Farul, Ion Barbu a avut contacte cu unele echipe, însă dacă se va concretiza ceva va fi doar de la începutul anului viitor, pentru că acum mai e puțin și fotbalul intră în hibernare. Nelu nu exclude însă o reîntoarcere la clubul său iubit, atunci când va fi să fie. „Îmi doresc acest lucru. Poate, pe viitor, voi mai avea ocazia să lucrez la Farul. Acum sper din toată inima ca echipa să-și revină, iar clubul să ducă un trai mai bun, demn de istoria și emblema sa”, a mai spus Ion Barbu.
Fentat de știuci
Faptul că, temporar, fostul farist este ieșit din fenomenul fotbalistic, are și o parte a sa bună, cât o fi ea de bună. Ion dispune de mult mai mult timp liber, astfel că-și poate oferi și momente de relaxare, la pescuit și la vânătoare, marile sale pasiuni, în afara familiei și a fotbalului. Vânător împătimit de mulți ani, Ion a fost acum trei zile, alături de trei prieteni, la Istria, după rațe și gâște. „Am doborât două rațe, pe care le voi savura cât de curând. Am vânat pe înserat, atunci când păsările vin pe baltă de pe mare”, a spus Barbu.
În scurtul timp de când nu mai e la Farul, antrenorul a fost și la o partidă de pescuit, la Lunca (spre Jurilovca), unde a dat la știucă, fără prea mare succes însă. Astăzi, și-a planificat o nouă ieșire cu lanseta. „Vânătoarea și pescuitul reprezintă pentru mine un mod de a mă bucura de prezența naturii și de a mă relaxa. Nu am neapărat satisfacția că împușc”, arată Ion.
Îndemânarea sa de vânător experimentat și mâna sigură pe care o are și care nu-i tremură niciodată pe armă în fața vânatului l-au ajutat de curând și la un joc de paint-ball, în Constanța, unde tot lotul Farului a ieșit să se relaxeze. „Fără falsă modestie, eu m-am descurcat cel mai bine”, a dezvăluit Barbu.
Sursa: Ziua de Constanța