Ovidiu Burcă, analiza partidei Dinamo – Poli Iași. Așteptările antrenorului, remarca făcută la adresa moldovenilor și cum se simt jucătorii după eșecul cu Steaua

Răzvan STÎNGĂ 24 Apr. 2023, 14:53 Liga 2
Ovidiu Burcă, analiza partidei Dinamo - Poli Iași. Așteptările antrenorului, remarca făcută la adresa moldovenilor și cum se simt jucătorii după eșecul cu Steaua

Dinamo are un meci foarte important marți, în etapa a 5-a a play-off-ului de Liga 2, mai ales că vine după eșecul cu Steaua, scor 0-2. Va primi, pe ”Arcul de Triumf”, vizita formației Poli Iași, față de care o despart opt puncte.

Dinamo, meci foarte important în etapa a 5-a a play-off-ului, cu Poli Iași!

Dinamo este obligată să învingă pentru a păstra șanse cât mai mari la un loc de promovare directă, dar și să mențină avansul față de echipa de sub ea, Gloria Buzău. Ovidiu Burcă a susținut conferința de presă premergătoare confruntării și e sigur că duelul va fi unul important, mai ales că moldovenii pot reveni pe locul 1 în cazul unui succes.

Antrenorul lui Dinamo a lăudat Politehnica Iași, atât din perspectiva realizărilor sportive, cât și din perspectiva conducerii și antrenorului Leontin Grozavu.

Ovidiu Burcă, înainte de Dinamo – Poli Iași: ”Ne așteaptă un meci greu”

Burcă nu a uitat eșecul din sezonul regular, din etapa a 15-a, din 26 noiembrie 2022, când Dinamo a cedat cu 0-1 pe terenul Politehnicii Iași. E convins că acum va fi altceva și că jucătorii săi mai pot pune trei puncte în clasamentul play-off-ului Ligii 2.

Ne așteaptă un meci greu, împotriva unei echipe care și-a asigurat practic promovarea. Vreau să-l felicit pe domnul Șfaițer, pentru că dumnealui a început acel proiect la Iași, apoi pe Leo Grozavu, pentru că a schimbat fața echipei și a avut o serie foarte bună de meciuri.

Poli Iași este o echipă care din punct de vedere tactic ne-a pus probleme în tur, când am pierdut după golul lui Hlistei. O să încercăm să facem jocul pe care îl facem de obicei, să avem mai multă claritate, mai multă fluiditate, împotriva unei echipe care face un presing bun. Sper să fiu inspirat din punct de vedere tactic.

Cu moralul stăm bine, deși venim după un meci pierdut pe greșelile noastre. Deși am pierdut, a doua repriză a fost la discreția noastră. Chiar și în 10 oameni am controlat jocul așa cum am vrut noi.

Nu știu dacă e un meci decisiv cel de mâine. Mai sunt multe partide, multe puncte puse în joc. Pentru noi important e să revenim la forma arătată în meciul cu Oțelul, când am arătat foarte bine”, a spus Ovidiu Burcă la conferința de presă.

Dinamo mai are un punct peste Gloria Buzău

În acest moment, Dinamo e pe locul 4 în play-off, cu 38 de puncte, iar Gloria Buzău e sub ea, cu un punct mai puțin, dar cu un meci mai mult. Formația lui Ovidiu Burcă a urcat, după a doua etapă, un loc, fiind și peste Unirea Dej, care are 34 de puncte.

În play-off, Dinamo a pierdut un singur meci. A înregistrat o remiză, 1-1 cu Gloria Buzău, acasă, două victorii, 3-0 cu Unirea Dej, în deplasare, și 3-0 cu SC Oțelul, pe teren propriu, iar ulterior a cedat în derby-ul cu Steaua, în deplasare, scor 0-2.

Ovidiu Burcă a comentat și surpriza din actuala rundă, de la Buzău, în care Gloria a învins Steaua, scor 1-0.

Nu prea ne-am bucurat de rezultatul de la Buzău. Este o luptă foarte intensă în play-off. M-am bucurat pentru Adi Mihalcea, pentru că este prietenul meu, dar nu pentru rezultat”, a punctat antrenorul echipei din ”Ștefan cel Mare”.

Foto: Flaviu Buboi / Mediafax Foto
Video: Radio Dinamo 1948

https://liga2.prosport.ro/seria-1/presiune-pe-dinamo-si-poli-iasi-inaintea-meciului-direct-cainii-mai-pot-spera-la-promovarea-directa-doar-cu-o-victorie-in-timp-ce-trupa-din-copou-cauta-primul-succes-dupa-trei-remi-19267996

https://liga2.prosport.ro/seria-1/dinamo-demersuri-pentru-ridicarea-interdictiei-la-transferuri-19267425

https://liga2.prosport.ro/seria-1/dinamo-nu-scapa-de-contestatari-deja-vu-cu-noul-plan-propus-de-rtz-si-votat-in-agc-cine-se-opune-de-data-aceasta-exclusiv-19267417

https://liga2.prosport.ro/seria-1/steaua-dinamo-cronica-ultra-dinamovistii-au-impresionat-prin-desant-stelistii-au-aprins-stadionul-duelul-mesajelor-a-dat-savoare-derby-ului-fotovideo-exclusiv-19267389

https://liga2.prosport.ro/seria-1/metaloglobus-victorie-cu-cs-comunal-selimbar-19268010

Răzvan STÎNGĂ 24 Apr. 2023, 14:53 Liga 2
Pe aceeași temă