„Din Portugalia nu am mai marcat trei goluri”

25 Oct. 2009, 15:04 Liga 2
„Din Portugalia nu am mai marcat trei goluri

Victoria Farului, 5-0 în fața celor de la FCM Bacău, a venit în
mare parte grație evoluției perfecte a portughezului Chico.
Atacantul lusitan a marcat de trei ori în poarta moldovenilor și
l-a „servit” excelent pe Ene la un alt gol. De doi ani la
Constanța, portughezul nu a mai reușit nici o dată un hattrik
pentru echipa de pe litora.

„De mult nu am mai dat trei goluri într-un meci. În
ultimul an când am jucat în Portugalia am mai marcat un hattrik, de
atunci însă nici o dată. Nu contează însă de câte ori am marcat eu,
sunt bucuros că am făcut-o dar azi echipa a avut o cu totul altă
mentalitate și acest lucru m-a ajutat și pe mine. Toată lumea știe
că Farul este o echipă puternică și noi trebuie să jucăm perfect
pentru a demonstra acest lucru”
, a declarat Chico

Acesta a mai adăugat că Farul nu are timp să se bucure, miercuri
urmând un alt meci important, cel cu Cetate Suceava.
„Important este că am câștigat meciul și cele trei
puncte. Ne bucurăm pentru acest succes însă doar azi pentru că de
mâine începem pregătirea meciului cu Suceava de miercuri în care
trebuie de asemenea să obținem cele trei puncte”
, a
mai adăugat atacantul portughez al Farului.

Articol scris de Cristian
BANCIU

25 Oct. 2009, 15:04 Liga 2
Pe aceeași temă