Principalul finanțator al FC Botoșani este singur că roș-alb-albaștrii vor câștiga la masa verde cele trei puncte din meciul cu Rapid CFR Suceava. Oficialul botoșănean susține că echipa fanion a județului va fi la egalitate de puncte, cu Sportul Studențesc, în prima etapă a returului.
„Din câte știm noi, punctele respective le vom câștiga. Nu se știe când și nu se știe cum. Sunt niște demersuri care se fac. Contestația noastră are o greutate adevărată. Ceea ce am scris noi acolo este adevărat și e greu să o întoarcă cineva. Nu este o invenție. Eu consider că suntem la egalitate de puncte cu Sportul Studențesc. Noi nu mai trebuie să facem nimic. Așteptăm decizia comisiei și ne gândim ce trebuie să facem mai departe. Să achităm banii fotbaliștilor, să facem tot felul de acțiuni de marketing, să aducem oamenii la stadion”, a spus Valeriu Iftime.
Rapid CFR Suceava a folosit în meciul cu FC Botoșani, din a doua etapă a campionatului, șapte jucători a căror contracte nu erau înregistrate la FRF. Conducerea FC Botoșani a făcut un memoriu și solicită câștigarea acelui meci la masa verde. În cazul în care va avea câștig de cauză, FC Botoșani va egala la puncte pe Sportul Studențesc, liderul seriei I din liga a II-a.
Riscă să plătească 200.000 de lei în cazul litigiului cu Unirea Dej
Botoșănenii riscă să fie obligați să plătească 200.000 de lei clubului Unirea Dej, ca urmare a transferului fundașului Paul Papp la Chievo. Oficialii FC Botoșani consideră drept aberantă solicitarea celor de la Unirea Dej dar nu exclud varianta de a primi o decizie nevaforabilă din parte comisiilor FRF.
„Este un litigiu pe rol. Cel de la Dej este avocat de meserie și știe foarte bine tema. Noi credem că este un abuz și o forțare a mâinii în sensul că solicită bani la al treilea transfer. Dacă în cel mai rău caz pierdem, sunt vreo 200.000 de lei pe care trebuie să îi plătim. O să vedem cum facem. Trebuie să găsim o soluție, să vindem vreun fotbalist”, a mai spus Iftime.
FC Botoșani l-a transferat în vara anului 2008 pe Paul Papp, de la Unirea Dej, în schimbul sumei de 27.500 de lei. La începutul anului 2009, Paul Papp a fost vândut la SC Vaslui în schimbul sumei de 50.000 de euro, plus 10% dintr-un viitor transfer. În vara anului trecut, SC Vaslui l-a vândut pe Papp la Chievo Verona iar FC Botoșani a mai încasat aproximativ 150.000 de euro. Ulterior, conducerea clubului Unirea Dej a solicitat grupării botoșănene suma de 200.000 de lei. Oficialii botoșăneni susțin că solicitarea este nejustificată și în momentul de față există un litigiu între cele două cluburi, urmând ca o decizie în acest caz să fie luată de comisiile Federației Române de Fotbal.
Sursa: Bt online