Dacă în 2021, în cele cinci jocuri din sezonul regular, a avut golaveraj 6-6, Viitorul Pandurii s-a înfrățit cu golurile în play-out-ul Ligii 2. Atât cele marcate, cât și cele primite.
Drept dovadă și rezultatul partidei cu CSM Reșița, scor 4-3 în această după-amiază, în etapa a 5-a, rezultat în urmă căruia echipa gorjeană a acumulat 38 de puncte (32 din sezonul regular), golaveraj 13-14 în cele cinci jocuri disputate în play-out.
Partida de astăzi, de la Târgu Jiu, a fost una presărată cu 7 goluri. Sarabanda au deschis-o bănățenii, în minutul 20, când Nini Popescu a înscris cu un șut puternic, din 8 metri ușor lateral stânga, mingea fiind atinsă și de portarul Bogdan Moga, înainte să intre în plasă. Mihai Lixandru a egalat, după 8 minute, cu latul, din 7 metri, după cornerul executat, de pe partea dreaptă de atac, de Darius Buia. În minutul 31, Buia a trimis un șut-centrare, din lovitură liberă, de pe partea dreaptă, iar balonul, ușor-deviat fundașul Sina, care îi schimbat traiectoria, l-a păcălit pe portarul Cobrea. Dumitraș a avut șansa egalării în minutul 43, dar “torpila” acestuia, de la peste 25 de metri, a lovit transversala și a revenit în teren.
La 8 minute de la reluarea părții secunde, Nini Popescu a egalat cu un șut din 15 metri, în dreapta portarului, care, din nou, a deviat balonul, înainte ca acesta să intre în plasă. În minutul 56, Darius Buia a izbutit și el ”dubla”, cu un șut din unghi, la coltul lung, în stânga portarului. A fost al treilea șut pe spațiul porții izbutit de gazde și al treilea gol! CSM Reșița a mai egalat o dată, în minutul 66, când mingea șutată din dreapta de Nini Popescu a fost respinsă în față de portarul Moga, Alexandru Dulca a recuperat balonul și a trimis, din 12 metri central, mingea lângă bara din stânga.
Bănățenii n-au știut să gestioneze finalul jocului, iar, pe contraatac, Daniel Paraschiv a înscris cu capul, din 7 metri, din centrarea lui Lixandru, în minutul 90+1.
S-a încheiat 4-3 pentru Viitorul Pandurii, care a complicat și mai mult situația echipei CSM Reșița, aflată pe loc de baraj pentru menținerea în Liga 2!
Casele de pariuri anticipau însă o victorie a oaspeților, care au avut o cotă de doar 1,7, iar gazdele, deși aveau 10 puncte avans față de CSM Reșița, erau creditate cu 4,7 pentru un succes!
La finalul partidei, antrenorul echipei gorjene, Cristian Lupuț, și-a felicitat jucătorii pentru prima victorie din play-out la Târgu Jiu, unde pierduseră precedentele partide cu SCM Gloria Buzău (2-4) și Petrolul (1-3).
”Eu tratez fiecare meci la victorie. Azi am demonstrat acest lucru, în pofida tuturor suspiciunilor care planau asupra acestui meci. Sunt mulțumit că jucătorii s-au autodepășit. Țin să-i felicit pentru atitudine și pentru că au avut reacție, fiindcă am reușit mereu să revenim după ce am primit gol. Asta înseamnă că spiritul echipei încă nu a dispărut. Avem însă probleme în defensivă, știam că va fi greu fără Oros (n.r. – în continuare accidentat). În vară, primordial e întărirea apărării.
Până atunci, mai avem un joc în campionat, la Chiajna, pe care, de-asemenea vreau să-l câștigăm. Urmează apoi returul din semifinala cu Universitatea. Vreau să ne ridicăm la nivelul Craiovei și să demonstrăm că nu întâmplător am ajuns aici. Am pierdut în tur cu 3-0, dar vom aborda altfel jocul de la Târgu Jiu, fiindcă nu mai avem ce pierde”, a declarat antrenorul Lupuț.
După acest succes, Viitorul Pandurii s-a apropiat la un punct de liderul Grupei B a play-out-ului, Petrolul, care a remizat la Slobozia, scor 1-1 cu Unirea.
Gorjenii vor juca vineri, de la ora 11:00, la Concordia Chiajna, în etapa a 6-a, iar în ultima etapă din play-out vor sta.
Foto: Răzvan Păsărică / Sport Pictures
https://liga2.prosport.ro/seria-1/csm-resita-pierde-in-prelungiri-la-viitorul-pandurii-dar-adrian-fabul-nu-pare-prea-ingrijorat-indiferent-de-rezultatul-de-la-targu-jiu-tot-trebuia-sa-nu-pierdem-la-slobozia-19181555
https://liga2.prosport.ro/seria-1/meciuri-cu-miza-in-play-out-ul-ligii-2-viitorul-pandurii-csm-resita-incepe-la-ora-1200-unirea-slobozia-petrolul-are-startul-la-ora-1230-19181457
https://liga2.prosport.ro/seria-1/liga-2-etapa-5-in-play-out-de-la-ora-1100-se-joaca-la-targu-jiu-cluj-si-slatina-in-play-off-asu-poli-o-intalneste-pe-fk-csikszereda-de-la-ora-1230-19181127