Dan Alexa, victorios cu Brașovul la Timișoara, pune degetul pe rana Banatului: ”Este rușinos! Ar trebui să fie un moment zero”

Anda DELIU 23 Apr. 2023, 11:31 Liga 2

FC Brașov a avut parte de o victorie destul de facil obținută, la scorul de 3-0, cu Ripensia, la Timișoara, în antepenultima etapă din Grupa B de play-out.

După meciul disputat sâmbătă, Dan Alexa a punctat că fotbalul timișorean a ajuns aproape la cel mai jos nivel al său, fără reprezentantă în primele două ligi, dacă ținem cont că CSC Dumbrăvița e o localitate alipită orașului.

Planuri mari la Brașov, locul 7 final în Liga 2!

Dan Alexa a mărturisit că cere implicare maximă de la echipă, deoarece vrea să termine pe locul 7 în clasamentul final, adică să termine pe locul 1 în grupa sa de play-out și să aibă mai multe puncte decât prima clasată din cealaltă grupă. ”Am și înscris repede. Țin foarte mult să terminăm campionatul asta cu maximum de puncte. Ne dorim primul loc, suntem la bătaie cu Chiajna. Etapa viitoare jucăm cu Chiajna acasă. Avem un avantaj de două puncte. Ne batem să câștigăm. Suntem noi cu Chiajna pentru locul 7 și cam asta e”, a punctat Alexa după victoria în fața Ripensiei obținută cu golurile lui Dan Spătaru (13), Tomislav Sorsa (40) și Milcho Angelov (71).

Din minutul 1, Rareș Lazăr s-a accidentat în urma unei ciocniri cap în cap cu Sofran, dar Alexandru Saim Tudor i-a luat locul și a oferit rapid centrarea la primul gol. ”Este o accidentare urâtă care poate fi cu consecințe dramatice, o lovitură la nivelul capului. Mă bucur că Rareș este ok și Sofran la fel, am înțeles. Sunt lucruri inevitabile în fotbal și nu ai ce să spui. Doar că nu pot decât să fiu bucuros că sunt sănătoși, atât cât se poate”, a spus, după joc, Alexa.

Sezonul viitor, brașovenii vor ataca în sfârșit promovarea, așa cum au atacat-o și în sezonul acesta! ”E un proiect, se vrea promvoarea sezonul viitor. Noi, din păcate, am început foarte greu. Au venit jucătorii foarte târziu. Noi am pierdut play-off-ul în primele cinci etape. Am reușit să remontăm pe parcurs. E greu să te bați la promovare atunci când în primele cinci etape ai doar cinci puncte”, a precizat ”Chirurgul”, uitând, probabil, că Dinamo a fost într-o situație și mai grea, chiar până în etapa a 8-a, iar acum este în play-off și are șanse la promovarea directă.

Dan Alexa a criticat fără menajamente nivelul fotbalistic din Timișoara

Practic, antrenorul echipei din Brașov a pregătit un meci în care adversarul era deja retrogradat. Alexa a punctat că regretă ceea ce s-a întâmplat Ripensiei, dar și Politehnicii, retrogradată matematic runda aceasta. Cu toate acestea, firește, revine mereu cu bucurie acasă.

”Mă întorc tot timpul cu drag în Timișoara să joc. Am foarte mulți prieteni. Vin la meci, Îmi pare rău pentru Ripensia. Îmi pare foarte rău pentru Poli. Pentru că țin foarte mult la echipa asta. Din fericire, Dumbrăvița a reușit să se salveze matematic și îi felicit pe calea aceasta. Măcar o echipă din Timiș rămâne la anul în Liga 2. E prea puțin pentru Timișoara”, a punctat Alexa.

El a punctat că e un moment potrivit ca abordările să se modifice. ”Cred că ar trebui să fie un moment zero pentru tot ce înseamnă sportul timișorean. Am mai spus-o. Atunci când am fost manager și antrenor lumea mă lua, așa, în derâdere. Oamenii care decid ar trebui să se implice nu doar cu vorba, efectiv. Sunt atâtea și atâtea exemple în țară. Orașe care nu au puterea Timișoarei și reușesc măcar să țină sportul pe linia de plutire. Din punctul meu de vedere, este rușinos să nu ai o echipă din Timișoara în Liga 1. Cu atât mai mult să aibă două echipe care retrogradează din Liga 2 în Liga 3!”, a mai spus Alexa.

FC Brașov se menține pe locul 1 în Grupa B de play-out și are meci decisiv cu Concordia

FC Brașov în victoria din play-out cu Ripensia: Ureche – M. Burlacu, Fustar (cpt.)(Diallo 75’), Tud. Oltean – Sorsa, Spătaru, Diogo Izata (Vas. Constantin 65’), R. Lazăr (Saim Tudor 10’), Dumbravă – Chică-Roșă (Mitrov 65’), M. Angelov (Blănaru 75’). Rezerve neutilizate: Șt. Dobre – Lascu, Cociș, Sg. Pîrvulescu.

FC Brașov are acum 40 de puncte și e pe primul loc în Grupa B de play-out, iar runda viitoare va juca acasă cu formația cu care se luptă pentru locul 1, Concordia Chiajna. Ulterior, în ultima rundă, are meci în deplasare la CSC Dumbrăvița.

Foto: Sebastian Tătaru / Mediafax Foto

https://liga2.prosport.ro/seria-1/calin-cojocaru-a-recunoscut-cu-barbatie-ca-viitorul-pandurii-a-facut-greva-discurs-manifest-dupa-esecul-dur-cu-dumbravita-despre-problemele-jucatorilor-sai-si-ale-fotbalului-banatean-timis-19267885

https://liga2.prosport.ro/seria-1/final-trist-in-liga-2-pentru-ripensia-in-fata-propriilor-fani-iulian-muntean-dupa-esecul-drastic-cu-fc-brasov-ma-asteptam-la-mai-multa-concentrare-patronul-nu-stie-ce-vrea-mai-d-19267751

https://liga2.prosport.ro/seria-1/video-accidentari-socante-in-chiar-primul-minut-al-meciului-dintre-ripensia-si-fc-brasov-jucatorii-s-au-dat-cap-in-cap-si-au-ajuns-amandoi-la-spital-19267727

https://liga2.prosport.ro/seria-1/liga-2-etapa-5-din-play-out-astazi-putem-afla-inca-o-retrogradata-dar-si-doua-noi-echipe-care-sa-se-salveze-matematic-19267599

Anda DELIU 23 Apr. 2023, 11:31 Liga 2
Pe aceeași temă