Dan Alexa, antrenorul echipei FC Brașov, consideră că Gloria Buzău, Campionii FC Argeș și Concordia Chiajna sunt principalele favorite la promovarea în SuperLigă în sezonului 2023-2024 de Liga 2.
Brașovul condus de un an de Alexa va participa pentru al treilea sezon la rând în Liga 2 și are ca obiectiv accederea în play-off și mai apoi să se lupte pentru promovare. În primele două sezoane petrecute în această competiție a evoluat în play-out, în cea de debut salvându-se de la retrogradare în urma unui baraj de menținere disputat cu Poli Timișoara.
”Bugetele celor de la FC Argeș și Gloria Buzău sunt mult peste celelalte cluburi din Liga a 2-a. Sunt salarii foarte mari, se investește foarte mult și au transferat jucători de top pentru Liga 2. Buzăul și Piteștiul le văd favorite la promovare pentru că au bugete mari, incomparabil cu ceea ce avem noi. Și Concordia Chiajna va emite pretenții și văd că s-au mișcat foarte bine în această vară. Pe Chindia, sincer, nu-i văd la prima fază. Și anul trecut, noi, la Brașov, am avut un buget inferior multor echipe. Vrem să promovăm, ne dorim, ne luptăm, dar pentru promovare toată lumea trebuie să fie unită la Brașov”, a spus Dan Alexa.
Antrenorul echipei FC Brașov spune că investițiile în fotbalul românesc au scăzut pe fondul crizei financiare.
”Economia suferă mult, sunt probleme la toate nivelurile, iar oamenii de afaceri nu mai doresc expunere așa cum era acum câțiva ani, cred că le este teamă. Sunt de apreciat oameni ca Gigi Becali, Mihai Rotaru, Adrian Mititelu, Neluțu Varga, Gică Hagi, Dan Șucu, patroni care continuă investițiile în fotbal și asta se vede și în rezultatele cluburilor pe care le conduc”, e de părere Dan Alexa.
Toți cei enumerați de Alexa sunt la cluburi din prima ligă, FCSB, U Craiova, ”FC U” Craiova, CFR Cluj, Farul și Rapid. În Liga 2, singurele cluburi private sunt Metaloglobus București și Viitorul Pandurii Târgu Jiu, conduse de siriano-românul Imad Kassas, respectiv Nicolae Sarcină.
De la reluarea pregătirilor, FC Brașov a jucat trei meciuri de pregătire.
Două ”jocuri” a câte 45 de minute în triunghiularul de la Ghimbav, cu Farul și Poli Iași, ambele încheiate la egalitate, scor 1-1, și un meci câștigat la pas, 12-0 cu Inter Cristian (Liga 4 Brașov).
”Mă bucur că am avut șansa să jucăm cu Farul, cu Poli Iași, urmează CFR Cluj, echipe care ne sunt superioare”, spunea Dan Alexa.
Următorul amical al echipei brașovene este programat marți, de la ora 17:00, pe stadionul Tineretului, cu CFR Cluj.
https://liga2.prosport.ro/seria-1/cat-costa-sa-te-lupti-la-promovare-in-liga-2-19276633
https://liga2.prosport.ro/seria-1/fc-brasov-a-dat-o-caruta-de-goluri-in-primul-amical-de-90-de-minute-jucat-in-aceasta-vara-dan-alexa-disperat-sa-nu-l-piarda-pe-dan-spataru-este-una-dintre-conditiile-sa-continuam-impreuna-19276574
https://liga2.prosport.ro/seria-1/noi-mutari-la-fc-brasov-diallo-a-plecat-iar-la-antrenamente-a-ajuns-un-mijlocas-fost-la-selimbar-au-ajuns-la-final-si-discutiile-cu-diogo-izata-19276500
https://liga2.prosport.ro/seria-1/argesul-a-castigat-licitatia-cu-steaua-si-concordia-pentru-golgheterul-brasovului-cati-bani-va-incasa-milcho-angelov-si-alte-doua-achizitii-perfectate-de-pitesteni-19276459