Unirea Constanța și Progresul Spartac, două dintre echipele cu poate cele mai tinere loturi de jucători în acest sezon de Liga 2, se întâlnesc în meci direct în cadrul etapei a doua a campionatului.
Partida are loc sâmbătă, de la ora 11:00, pe stadionul din Clinceni, acolo unde își dispută meciurile de acasă începând cu acest sezon trupa cu nume al unui oraș din alt județ din această țară, dar cu care nu mai are nicio legătură.
Antrenorii Dacian Nastai și Andrei Erimia au comentat acest joc între echipele care, cel puțin la acest moment, se anunță candidate la evitarea retrogradării.
Unirea Constanța, fosta Farul, echipa înființată de suporterii ”marinari” și patronată o perioadă de Ciprian Marica, s-a mutat din acest sezon de la Buftea la Clinceni. A încercat și o schimbare de denumire pentru a nu mai ascunde faptul că este ”satelitul” din Liga 2 al vicecampioanei FCSB, însă nu a reușit în timp util, până la startul noului campionat.
În prima etapă a suferit un eșec la limită la Timișoara, 0-1 cu Poli, considerat nemeritat de către cei care au văzut meciul, iar acum speră să obțină primele puncte.
Despre Progresul Spartac, antrenorul Dacian Nastai are o viziune interesantă.
”Este cel mai complicat meci din acest campionat, pentru că întâlnim o echipă cu un joc total diferit ca structură și dinamică față de ceea ce joacă celelalte echipe și de ceea ce suntem noi obișnuiți. Rezultatul va depinde foarte mult de felul în care vom gestiona ceea ce se întâmplă pe teren. Ne dorim să câștigăm fiecare meci, dar nu vrem să o facem în orice fel. Ne dorim să obținem victoria pe calitățile jucătorilor și pe stilul de joc al echipei”, a spus Nastai pentru site-ul Unirii.
Față de meciul trecut, în lotul echipei care are pe piept Consiliul Județean Ilfov, însă poată numele Constanței au revenit după accidentări Laurențiu Ardelean și Andrei Pandele.
De partea cealaltă, nou-promovata Progresul Spartac nu este deloc străină de terenul unde urmează să joace sâmbătă. În prima rundă și-a organizat întâlnirea cu Dinamo chiar la Clinceni, după ce varianta Buftea a picat, deoarece Jandarmeria nu permitea și accesul publicului.
Echipa bucureșteană a început tot cu o înfrângere la limită, 0-1 cu Dinamo, iar antrenorul ei, Andrei Erimia, crede că partida cu Unirea Constanța va fi una altfel decât prima disputată în premieră în Liga 2.
”Cred că o să fie un meci diferit față de cel cu Dinamo. Întâlnit o echipă cu o medie de vârstă mică, probabil cea mai mică medie de cârstă din Liga a 2-a, o echipă care are un joc bazat pe posesie, un joc combinativ, cu jucători tehnici, cu jucători de perspectivă, cu jucători rapizi în atac. Cu siguranță că va fi un meci interesant și pentru noi e foarte important ce vom face mâine, e important să nu mai avem naivitățile de care am dat dovadă în primul meci, cu Dinamo. Trebuie să avem un joc mai realist, trebuie să avem un joc mai combinativ, trebuie să avem un joc mai solid, în general, pentru că e un campionat foarte, foarte scurt. Sunt 25 de etape, dacă ne calificăm în play-out, ceea ce înseamnă că trebuie să încercăm să câștigăm repede puncte”, a spus Erimia, probabil conștientizând și el faptul că Unirea Constanța este un adversar mai accesibil, în fața căruia ar putea scoate punct sau puncte în acest sezon.
Progresul Spartac a calculat media de vârstă a jucătorilor utilizați de echipele din Liga 2 în prima etapă, iar cea a Unirii Constanța i-a ieșit mai mică decât a sa și a altor adversari din campionat. Întrebat dacă vede acest lucru drept un avantaj, Andrei Erimia a spus că diferența este una mică, nesemnificativă, însă a remarcat faptul că oponentul din această etapă are jucători mai valoroși.
”Nu știu dacă este un avantaj pentru noi, iar diferența de medie de vârstă e destul de mică, totuși. Noi n-avem jucători cu prea mare experiență la nivelul ăsta. Ei au niște jucători, mulți dintre ei care sunt componenți ai loturilor naționale la anumite categorii de vârstă, sau au fost. Sunt jucător itineri, cu perspectivă, poate mai puțină experiență la Liga a 2-a, dar sigur au calitate individuală și au și un joc colectiv destul de bun”, a declarat antrenorul Progresului Spartac, într-un interviu postat de pagina de Facebook a clubului.
Jocul dintre Unirea Constanța și Progresul Spartac are loc sâmbătă, de la ora 11:00, pe Clinceni – Arena 1 și va fi arbitrat de centralul Mihai Motan (Târgovişte) și de asistenții Florian Alexandru Vişan și Daniel Vlase (ambii din Galaţi). Rezervă este Dorin Burloiu (Galaţi), iar observator de arbitri a fost delegat Silviu Crângaşu (Ploieşti), în timp ce delegat de joc este Florentin Barbu (Giurgiu).
https://www.youtube.com/watch?v=hjiteEz5ANA
https://liga2.prosport.ro/seria-1/oficial-5-din-20-nu-au-drept-de-promovare-in-prima-liga-dar-nici-interzis-sa-joace-in-play-off-frf-informeaza-care-sunt-echipele-de-drept-public-participante-in-editia-2022-2023-de-liga-2-19240259
https://liga2.prosport.ro/seria-1/dinamo-inchide-etapa-a-2-a-a-ligii-2-dupa-ce-pe-prima-o-deschisese-runda-incepe-de-vineri-iar-rivalele-steaua-si-dinamo-au-fost-puse-sa-joace-in-timpul-saptamanii-meciurile-televizate-19240053