Antrenorul secund al FC Botoșani consideră că ros-alb-albaștrii puteau termina sezonul pe locul doi chiar dacă evoluțiile nu au fost extraordinare. Alin Bejan spune că promovarea s-a pierdut din cauza faptului că echipa a pierdut prea multe puncte pe teren propriu.
„Per ansamblu sunt mulțumit de evoluția echipei. Am făcut meciuri bune cu echipele care au promovat în prima ligă. Suntem singura echipă care am luat patru puncte celor de la Viitorul Constanța. Au fost și minusuri. La jocurile de pe teren propriu nu am reușit să mulțumim publicul. Au fost meciuri mai slabe. Ținând cont că am pierdut multe puncte prin minutele 93 sau 94. Dacă eram puțin mai atenți puteam termina pe locul doi”, a spus Alin Bejan pentru Bt online.
Foto: Eduard BLAGA